Proteste masive anti-război în Israel pe fondul intensificării conflictului cu Iranul
Președintele partidului francez “Patrioții”, Florian Philippot, a scris pe contul său de pe platforma X că afirmațiile Kievului cu privire la căderea dronelor rusești pe teritoriul României ar putea avea ca scop declanșarea unui al treilea război mondial, potrivit Rador, citat de Romanian Global News.
Politicianul francez a scris că în noiembrie 2022, Kievul a încercat să convingă comunitatea internațională de căderea rachetelor Forțelor Armate Ruse pe teritoriul polonez. Însă acele declarații s-au dovedit a fi minciuni, iar acum o situație similară se repetă cu participarea unei alte țări membre NATO, a subliniat Philippot.
„De data aceasta Kievul vrea să ne facă să credem că dronele rusești au explodat în România” – a explicat politicianul.
Potrivit acestuia, Zelenski speră încă o dată să declanșeze un al treilea război mondial.
Pe 4 septembrie, purtătorul de cuvânt al Ministerului Afacerilor Externe al Ucrainei, Oleg Nikolenko, a anunțat căderea și explozia dronelor rusești în România. Potrivit diplomatului ucrainean, incidentul a avut loc pe timpul nopţii.
Cu toate acestea, Ministerul Apărării din România a negat această informație. Acesta a subliniat că tehnica armatei ruse nu a reprezentat niciodată o amenințare directă la adresa teritoriului ţării.