Proteste masive anti-război în Israel pe fondul intensificării conflictului cu Iranul
Guvernul maghiar va lansa un program pentru dezvoltarea economică a maghiarilor din Voivodina, în valoare de 50 de miliarde de forinți, adică 160 milioane euro, a anunțat Levent Magyar, secretarul de stat maghiar pentru diplomația economică, citat de Romanian Global News.
Magyar a declarat, la conferința de presă, că cea mai mare parte a fondurilor alocate, adică 30 de miliarde de forinți vor fi sub forma de împrumuturi, iar 20 de miliarde for fi sub formă de granturi nerambursabile, potrivit agenției maghiare MTI.
Obiectivul principal al programului este de a ajuta fermierii locali maghiari din Voivodina să își exporte produsele către destinații îndepărtate, a explicat el.
Programul va fi implementat în cooperare cu Uniunea Maghiarilor din Voivodina.
Ištvan Pastor, președintele Uniunii Maghiarilor din Voivodina a spus că programul va acoperi o perioadă de cinci ani și este adaptat planurilor de dezvoltare a Serbiei, provinciei ei de nord, Voivodinei și Ungariei.