Proteste masive anti-război în Israel pe fondul intensificării conflictului cu Iranul
Mitropolia Banatului a achiziţionat 2 km de material din care măicuţele de la atelierul de croitorie al Arhiepiscopiei Timişoarei au confecționat peste 1.000 de lenjerii de pat şi 5.000 de prosoape de unică folosinţă pentru secţiile ATI ale spitalelor „Victor Babeş” Timişoara, Judeţean Timişoara şi Municipal Lugoj. Prima tranșă a plecat vineri, 3 aprilie 2020, la spitalul județean, se arată într-un comunicat de presă al Mitropoliei Banatului, preluat de Romanian Global News.
„ÎPS Ioan Mitropolitul Banatului a achiziţionat 2 km de material textil de unică folosinţă din care s-au confecţionat peste 1.000 de cearşafuri şi aproximativ 5.000 de prosoape, atât de necesare în aceste zile în spitalele timişene. Monahiile de la Centrul eparhial au confecţionat lenjeriile de pat necesare, aducându-şi în acest mod contribuţia la ajutorarea personalului medical din spitale, care se confruntă cu o criză acută de materiale. De asemenea, tot astăzi, ÎPS Ioan Mitropolitul Banatului împreună cu monahiile de la Centrul eparhial au făcut o nouă donaţie Spitalului de Psihiatrie şi Măsuri de Siguranţă Jebel”, a anunțat Mitropolia Banatului.
De asemenea, Mitropolitul Ioan al Banatului a ajutat cantina spitalului din Jebel cu peste o tonă de produse alimentare, 1.000 de borcane cu gem şi 1.400 de iaurturi, dar şi cu alte alimente de bază. Toate acestea vin să completeze necesarul spitalului pentru asigurarea hranei celor aproximativ 500 de pacienţi.
Totodată, pentru a amenaja o zonă de triaj pentru pacienţii posibil infectaţi cu COVID-19 au fost aduse şi şase paturi cu saltele necesare în acest scop.