În ziua de 4/17 octombrie 1918 deputaţii români în Parlamentul de la Viena au decis să facă uz de dreptul popoarelor la autodeterminare şi au constituit Consiliul Naţional Român din Austria. La 9/22 octombrie apărea la Cernăuţi gazeta „Glasul Bucovinei”, în jurul căreia s-au grupat principalele personalităţi politice şi culturale ale românilor, care au militat pentru unirea Bucovinei cu patria mamă, transmite Romanian Global News.

Întrunită la Cernăuţi sub preşedinţia lui Iancu Flondor, Adunarea Naţională Constituantă a Bucovinei, a hotărât, la 14/27 octombrie, unirea acestui, teritoriu cu România. Totodată, a fost ales un Consiliu Naţional, pentru rezolvarea problemelor recente.
Moțiunea de Unire a Bucovinei cu România 15/28 noiembrie 1918
Moțiunea adoptată de Congresul general al Bucovinei privind unirea necondiționată și pentru totdeauna a Bucovinei cu România.
Consiliul Naţional a decis convocarea Congresului general al Bucovinei. La 15/28 noiembrie 1918 a fost adoptată Declaraţia care se încheia „Congresul general al Bucovinei, întrupând suprema putere a ţării şi fiind investiţi singuri cu puteri legiuitoare, în numele suveranităţii naţionale hotărâm: Unirea necondiţionată şi pe vecie a Bucovinei, în vechile ei hotare până la Ceremuş, Colacin şi Nistru cu Regatul României”.
Decretul de unire a Bucovinei cu România semnat de Ferdinand I, rege al României și I.I.C. Brătianu, președinte al Consiliului de Miniștri.
18/31 decembrie 1918

Actul Unirii Bucovinei a fost confirmat de regele Ferdinand prin decretul din 18/31decembrie 1918 când doi reprezentanţi ai acestei provincii au intrat în Guvernul României.
Parlamentul român, întrunit în şedinţă solemnă la 29 decembrie 1919, a confirmat actul unirii. adoptat de Congresul general al Bucovinei la 15/28 noiembrie 1918.