Sluga s-a dus să pupe clanța la stăpân. Români, nu alegeți slugi!
În aceeași ședință a Sfântului Sinod în care majoritatea sinodalilor a cerut și a votat pentru eliminarea progresistului Vasile Bănescu de la butoanele mixerului de comunicare al Patriarhiei și, implicit al Bisericii Ortodoxe Române, înalții ierarhi au dat un semnal clar (în contra tuturor opiniilor personale și de grup de interese manifestate prin gura fostului purtător de cuvânt), pentru susținerea fără echivoc a partidului AUR la alegeri, scrie www.activenews.ro, preluat de Romanian Global News.
Concret, în „Îndreptarul Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române privind anul electoral”, dat publicității astăzi, 10 martie 2024, într-o zi importantă și cu o semnificație aparte pentru Ortodoxie – Duminca Înfricoșătoarei Judecăți – se afirmă negru pe alb că recomandarea BOR pentru credincioși este să voteze la alegerile care vin, în primul rând, pentru politicienii care: I) manifestă credință în Dumnezeu, II) apără libertatea religioasă și susținerea activităților spirituale și sociale ale Bisericii urmat de punctul al III-lea din cadrul celor „10 porunci” ale BOR către clasa politică, destinat recomandării de vot a celor care demonstrează respect pentru persoana umană și promovarea culturii vieții prin „promovarea familiei tradiționale, firești, formată din bărbat și femeie, menită să conceapă alte vieți; implementarea de politici împotriva avortului, eutanasiei, cercetărilor pe embrioni umani, clonării”. Lista de 10 porunci continuă și o prezentăm integral mai jos.
Analizând însă doar primele trei puncte enunțate mai sus este suficient pentru a înțelege că, așa cum Patriarhul Teoctist a dat un semnal clar înainte de alegerile din 1996 – și anume: „NU votați cu Antihrist!”, respectiv cu foștii comuniști mascați în PSD-iști și „emanatul” lor, Ion Iliescu – Sfântul Sinod de astăzi spune, prin grija Sfântului Duh, același lucru: Nu votați cu antihriștii! Pentru că tot ceea ce este împotriva familiei naturale și a vieții, a căsătoriei dintre bărbat și femeie și a sufletului zămislit în fiecare ființă vie chiar de la momentul concepției, tot ceea ce este împotriva firescului lăsat de Dumnezeu pe pământ este împotriva lui Dumnezeu, adică slujește nenumitului.
În ce privește CRIMA AVORTULUI, pozițiile anti-viață ale unor politicieni „de vârf” PSD, PNL, USR și UDMR au fost deja exprimate. Ne ajută site-ul progresist ce poartă numele fostului post de radio „Europa Liberă”, cu un articol din 2022:
Toate partidele perindate la putere vor MOARTEA COPILULUI
Marcel Ciolacu, președinte PSD, prim-ministru: „PSD consideră că avortul trebuie înțeles strict ca un act medical, parte din practica obișnuită a unui medic specialist. Înțeleg pe deplin sensibilitatea anumitor zone conservatoare față de acest subiect, însă trebuie să fim cu toții conștienți că nu poți să obligi o femeie să țină o sarcină pe care nu și-o dorește…”
Raluca Turcan, ministru al Culturii în Guvernul PNL-PSD: „Este dreptul femeii de a face avort. Eu aparțin și sunt membră a Partidului Național Liberal (PNL) și împărtășesc – trebuie să împărtășesc acest punct de vedere”,
Alina Gorghiu, fostă președintă a PNL și a Senatului României, în prezent ministru al Justiției în Guvernul PNL-PSD, se declară „categoric” în favoarea dreptului femeii de a decide „ce are de făcut”: „Poziția mea este una foarte simplă și fermă – femeile au acest drept fundamental la autonomie și autodeterminare corporală. Nu o dată am susținut public aceste lucruri. Cred că ar trebui să rămână și pe mai departe în România”, spune senatoarea PNL.
Dan Barna, la data declarației vicepreședinte al partidului Uniunea Salvați România (USR): este „dreptul femeii să decidă asupra sănătății sale și asupra opțiunilor de viață pe care și le asumă”.
Deputata Éva-Andrea Csép din partea UDMR: „Fiecare femeie și fiecare om are dreptul asupra propriului corp și asupra propriei vieți, acesta este un drept fundamental al omului”.
Oare acest „drept fundamental al omului” asupra propriului corp și asupra propriei vieți de ce nu a mai fost valabil pentru UDMR-iști în pandemie? Să aducem aminte:
Kelemen Hunor, președinte UDMR și vicepremier al Romniei la data respectivă: „Poți să faci ce vrei cu corpul tău, e dreptul tău, dar și statul trebuie să aibă grijă de sănătatea publică. Când e vorba despre sănătatea publică, dacă e nevoie de lege, trebuie să dăm lege. Eu, personal, m-aș duce mai departe și cu obligativitatea de a vaccina anumite categorii socio-profesionale. Chiar și despre acest lucru este bine să discutăm. (…) Eu cred că trebuie să ne îndreptăm către a asigura și a face în așa fel încât marea majoritate a cetățenilor să se vaccineze. Și da, după aceea, sigur, dacă te-ai vaccinat, libertatea ți se dă înapoi. Dacă ai acest certificat. Dacă trebuie lege, dăm lege, nu-i nici o problemă. Problema este cum abordăm și eu sunt pentru o abordare destul de dură, brutală.”, a declarat Hunor într-o conferință de presă, citat de Agerpres. (Memento…)
Practic, aceste poziționări anti-viață elimină complet din recomandările BOR partidele de mai sus.
EXCEPȚIA: George Simion, președinte AUR: „Trebuie să clarificăm valorile pe care ni le mai asumăm ca țară și ca popor, trebuie să ne reîntoarcem la biserică și la rolul ei și să ne gândim cu sinceritate dacă ar fi bine să primim soluția în plic și noi doar să o aplicăm”.
LGBT-IȘTI și pe față și pe dos
În ce privește LGBT-ismul, la ora aceasta, cu excepția AUR, toate celălalte partide și-au arătat sprijinul ferm, și pe față și pe dos, pentru mișcarea antiumană care a înlocuit ideologia comunistă la care făcea referire vrednicul de pomenire Patriarh Teoctist. Noul comunism este ideologia LGBT, după cum scria inspirat chiar pe un banner afișat în preajma Congresului PPE de la București, la care activiștii homosexualiști din România au solicitat „aripii LGBT” din PPE să susțină legalizarea „căsătoriilor” homosexuale, camuflate în „parteneriate civile”, deziderat politic enunțat explicit de organizațiile homosexualiste din România, ca o „urgență” pentru anul 2024.
Nu prea încape nici o îndoială că dacă molohul PSD-PNL ajunge din nou la putere, mai devreme sau mai târziu, aceste cerințe – care premerg adopțiilor de copii de către cuplurile homosexuale, așa cum s-a întâmplat în aproape toate celălalte state din lume unde s-a ajuns la acest punct -, să fie îndeplinite, inclusiv cu concursul „intelectualității teologilor masivi”, apud Bănescu, cum ar fi reprezentantul aripii respective din BOR, recte Baconschi, care s-a exprimat pentru legalizarea „parteneriatelor civile” chiar în preajma Referendumul pentru Familie din 2018, în trena „sectei” 22-GDS.
Chiar dacă la București, pentru prostirea populației, personaje aculturale, amorale și cu vădite deficiențe intelectuale, ca Marcel Ciolacu și Nicolae Ciucă, se pronunță din gură pentru „familia tradițională”, în fapt familia normală, adevărata față a PSD-iștilor și PNL-iștilor, de slugi ale LGBT-iștilor, este cea pe care o arată la Bruxelles.
Nu vă lăsați păcăliți.
Este suficient să urmărim voturile euromarionetelor PSD și PNL pe acest subiect în Parlamentul European ca să înțelegem încotro vor să îndrepte România.
Și la capitolul acesta totul este foarte clar. Încă din 2021.
Dacă în ceea ce privește REPER-ul lui Cioloș, care se traduce prin („Reînnoim Proiectul European al României”) sau USR-ul lui Drulă știm că acestea sunt vârfuri de lance pentru impunerea idologiei LGBT în România, te aștepți ca dinozauri comuniști fardați ca PSD-iștii lui Ciolacu sau metrosexualii PNL-iși ai lui Rareș Bogdan, care se prezintă ca creștini, să fie mai cu familia și în realitate, nu numai la tv. Ei bine, nu. Amantele tinere și banii le iau mințile și îi transformă în sclavii sistemului eurohomosexualist.
De altfel, este cunoscut că la Referendumul pentru Familie din 2018, PSD este cel care a trădat poporul român, exact acel Dragnea despre care Pleșu susținea că va profita de referendum fiind cel care a dat ordin în teritoriu ca membrii PSD să nu iasă la vot, după cum s-a văzut de altfel la rezultatele acestuia. Referendum la care șeful de facto al PNL, președintele Iohannis, a venit într-un sictir total pe la finalul lui pentru a nu le acorda credit românilor pe care-i denumise deja cu rânjetul lățit peste buze „fanatici religioși”.
Dar dovada de necontestat este, cum spuneam, votul unanim pe care l-au dat cele patru formațiuni antiromânești, REPER, USR-PLUS, PSD și PNL pentru enormitatea denumită „Rezoluția Parlamentului European din 11 martie 2021 referitoare la declararea UE ca zonă de libertate a persoanelor LGBTIQ”.
Rezoluție în care se afirmă foarte clar, ca un „drept al omului” faptul că „acordarea dreptului de a fi părinte într-un stat membru înseamnă că acest drept ar trebui să fie recunoscut în toate statele membre; întrucât în cazul unor copii ai căror părinți sunt de același sex există dificultăți din cauza lipsei unor dispoziții legale pentru recunoașterea reciprocă a certificatelor de naștere pentru copiii ai căror părinți sunt de același sex”. Și, desigur, trebuie „să facem totul”…
Acesta este viitorul pe care ni-l doresc, de fapt, pentru România, PSD, PNL, USR-PLUS și REPER. Orice ar zice pe gură, nu uitați, scripta manent.
În schimb, la această oră, atât la Bruxelles, printr-un reprezentat destul de vocal, cât și la București și în întreaga țară, un singur partid s-a arătat ferm împotriva „căsătoriilor” homosexuale, a „parteneriatelor civile” și a adopțiilor de copii de către cuplurile homosexuale. Este vorba, desigur, de AUR. Alianța pentru Unirea Românilor a depus chiar și un proiect pentru adoptarea unei declarații a Parlamentului cu privire la susținerea familiei naturale.
Așa cum e ea, AUR este singura formațiune care susține și cele două mari misiuni naționale ale noii Coaliții pentru Constituție, Căsătorie și Numerar „Familie și Libertate”, din care fac parte și personalități apropiate ei sau care candidează pentru Alianță la Parlamentul European, cum ar fi avocatul Gheorghe Piperea.
Deși diplomatic formulată și lăsată undeva pe la finalul Comunicatului din Duminica Înfricoșătoarei Judecăți, fraza-cheie din cadrul celor „10 porunci” BOR pentru politicieni spune un lucru foarte limpede: SFÂNTUL SINOD DĂ VERDE PENTRU AUR!
Redăm Comunicatul integral:
Îndreptarul Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române privind anul electoral
„În perspectiva alegerilor europarlamentare, locale, legislative și prezidențiale din anul 2024, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, pornind de la pozițiile exprimate succesiv prin hotărârile sinodale din 13-14 februarie 1996, 23-25 februarie 2000, 12-13 februarie 2004, 5-7 martie 2008, 25 februarie 2016 și 21 iulie 2020, din dorința de a face cât mai clară atitudinea Bisericii Ortodoxe Române față de viața politică și campaniile electorale, hotărăște:
- În calitatea sa de cetățean al Patriei și de părinte duhovnicesc al tuturor enoriașilor săi, indiferent de orientarea lor politică, preotul are libertatea, binecuvântarea și îndatorirea ca, de pe poziția și prin mijloacele duhovnicești care-i sunt specifice, să participe la viața cetății, sprijinind activitățile menite să promoveze binele obștesc și împotrivindu-se oricăror măsuri sau activități care se dovedesc a fi în contradicție cu învățătura și morala creștină ortodoxă. În vederea respectării opțiunilor politice ale credincioșilor săi, preotul are obligația de a păstra neutralitatea în timpul campaniilor electorale, atât în declarațiile publice, cât și în activitatea practică, față de problemele cu caracter politic. Opțiunea politică a preotului va fi exprimată doar prin votul personal secret.
- Menține hotărârea sinodală nr. 1676 din 6 martie 2008, prin care, în conformitate cu Sfintele Canoane (6 Apostolic, 7 Sinodul IV Ecumenic, 10 Sinodul VII Ecumenic, 11 Sinodul local Cartagina), se stipulează că printre îndeletnicirile incompatibile cu slujirea și demnitatea clericală se numără și aceea de „a primi asupra sa dregătorii sau îndeletniciri lumești”, iar arhiereului, preotului, diaconului, monahului și monahiei din Biserica Ortodoxă Română, le este interzis:
a) să facă politică partinică;
b) să fie membru(ă) al unui partid politic sau al unei organizații care poate fi asimilată unui partid politic;
c) să candideze la alegerile parlamentare sau locale;
d) să participe la campanii electorale în calitate de susținător (oare);
e) să ocupe funcții de demnitar/înalt funcționar public la nivel central sau local, în Statul român sau în alte state. - Clericul sau monahul, care se implică în politica vreunui partid în calitate de membru sau de candidat, dar și prin susținerea unui candidat, încalcă legământul depus la hirotonie („…nu mă voi îndeletnici cu activități potrivnice chemării preoțești și nu mă voi face părtaș la lucrări și adunări care dăunează Bisericii”, hotărârea sinodală nr. 4670/2008), prevederile Regulamentului autorităților canonice disciplinare și al instanțelor de judecată ale Bisericii Ortodoxe Române (2015) și ale Regulamentului pentru organizarea vieții monahale și funcționarea administrativă și disciplinară a mănăstirilor (2003) și va trebui să aleagă între cariera politică și misiunea clericală/viața monahală. Abaterile de acest fel vor fi judecate în Consistoriile eparhiale.
- Aplicând principiul iconomiei (pogorământ, dispensă), în vederea împlinirii misiunii pastoral-sociale la care sunt chemați în viața comunităților pe care le păstoresc, Sfântul Sinod, prin hotărârea sinodală nr. 1676 din 6 martie 2008, permite totuși ca preoții și diaconii să candideze, însă doar ca independenți și doar pentru calitatea de consilier local și consilier județean în România, în următoarele condiții:
a) lipsa unor candidați laici ortodocși, bine pregătiți, capabili să reprezinte eficient comunitățile din care provin și în a căror componență intră credincioși ortodocși;
b) încălcarea neutralității politice sau susținerea publică pe plan local a unui partid politic de către deservenții altor culte sau organizații religioase;
c) promovarea de către unele partide politice a unor oameni politici care au atacat în mod constant instituția Bisericii și valorile morale creștine ale societății sau candidarea respectivelor persoane ca independenți. - Preoții și diaconii nu pot candida la alegerile locale fără aprobarea scrisă a Chiriarhilor lor. Aceasta va fi acordată în urma analizei solicitărilor, într-o ședință a Permanenței Consiliului Eparhial și numai acelor clerici considerați capabili să promoveze interesele comunității în consiliile locale și în consiliile județene. Dacă, însă, se dovedește că preotul sau diaconul nu corespunde cerințelor mandatului încredințat, de a lucra și a apăra interesele comunității locale, atunci i se va retrage aprobarea.
- Preoții și diaconii, care au obținut aprobarea bisericească de a candida pentru a deveni membri în consiliul local sau consiliul județean, vor fi suspendați de la slujire pe întreaga perioadă a campaniei electorale (pentru evitarea oricăror suspiciuni referitoare la folosirea de mijloace pastorale în campania electorală), vor adopta în timpul campaniei electorale un comportament adecvat slujirii și demnității preoțești, vor respecta legislația în vigoare privind campaniile electorale și alegerea autorităților administrației publice locale și nu vor folosi în scopuri electorale lăcașurile de cult.
- Sfântul Sinod reamintește apelul său către liderii partidelor politice din România de a nu permite recrutarea de membri din rândurile clerului și nici folosirea în scopuri politice a persoanelor, spațiilor, slujbelor și însemnelor bisericești.
- Sfântul Sinod reiterează faptul că Biserica Ortodoxă Română nu recomandă susținerea vreunui partid politic sau vreunei ideologii politice, ci îndeamnă pe toți cetățenii să facă alegeri după criterii care vizează realizarea binelui țării și promovarea valorilor creștine în societate. În acest sens, pentru aprecierea candidaților la alegerile europarlamentare,
locale, parlamentare și prezidențiale din acst an, recomandă credincioșilor Bisericii noastre următoarele 10 criterii orientative:
I. manifestarea credinței în Dumnezeu și a responsabilității față de comunitate;
II. apărarea libertății religioase și susținerea activităților spirituale și sociale ale Bisericii;
III. respectul pentru persoana umană și promovarea culturii vieții: promovarea familiei tradiționale, firești, formată din bărbat și femeie, menită să conceapă alte vieți; implementarea de politici împotriva avortului, eutanasiei, cercetărilor pe embrioni umani, clonării;
IV. promovarea unei educații naționale integrale, care îmbină cunoașterea intelectuală cu formarea morală și spirituală;
V. apărarea și promovarea sănătății fizice, psihice și morale/spirituale a poporului român;
VI. diminuarea sărăciei, dezvoltarea economică și creșterea demografică a României;
VII. apărarea și promovarea patrimoniului cultural și spiritual național;
VIII. apărarea resurselor naturale, ocrotirea mediului și dezvoltarea agriculturii, ca baze ale responsabilității pentru generațiile prezente și viitoare;
IX. sprijinirea comunităților de români din jurul granițelor și a diasporei române, precum și promovarea de proiecte de încurajare a românilor să revină în România;
X. apărarea și promovarea cu demnitate a intereselor poporului român, pe plan extern și intern. - Desigur, aceste criterii pot fi completate cu alte criterii utile pentru orientarea alegătorilor spre un vot corect, responsabil și folositor țării.
Îndreptarul a fost aprobat prin hotărârea sinodală nr. 1731 din 29 februarie 2024.” (Sursa: Basilica.ro)