Sluga s-a dus să pupe clanța la stăpân. Români, nu alegeți slugi!
Guvernul ungar a construit sau renovat în România aproape 500 de grădinițe și creșe, în ultimii 7 ani, a anunțat, marți, Arpad Janos Potapi, secretar de stat pentru politică naţională, conform MTI, citat de https://www.rostonline.ro și preluat de Romanian Global News.
Declarația a fost făcută de oficialul maghiar cu ocazia inaugurării unei grădinițe din Oradea, care a fost extinsă și modernizată cu sprijin financiar de 70 de milioane de forinți din partea guvernului ungar. Grădinița are o capacitate pentru 130 de copii, ea fiind dotată, printre altele, și cu piscină.
Cu această ocazie, Arpad Janos Potapi a explicat că guvernul de la Budapesta a dezvoltat un sistem de sprijin pentru familii, „care se reînnoieşte în fiecare zi şi care ajută familiile să-şi asume copii şi să aibă încredere în viitor.” El a reamintit că, în 2016, guvernul ungar a decis să lanseze programul de dezvoltare a grădiniţelor.
„Cu ajutorul acestei finanţări, care se apropie de finalul celei de-a patra faze, au fost construite 155 de grădiniţe noi în afara Ungariei, în tot Bazinul Carpatic, şi au fost renovate 725 de grădiniţe, dar este posibil că programul va putea continua, astfel încât numărul acestor instituţii poate creşte în continuare.
În Transilvania, considerată în forma ei actuală, incluzând Partiumul şi Banatul, au fost finalizate 90 de grădiniţe şi creşe noi, alte 388 fiind renovate sau extinse în cadrul programului. Scopul este de a permite tuturor părinţilor maghiari să îşi înscrie copiii în instituţii de limbă maghiară, astfel încât aceşti copii să se deprindă cu abilităţile de socializare de bază într-o instituţie maghiară, iar ulterior cei care au frecventat grădiniţele maghiare să îşi poată continua studiile în şcoli primare şi licee maghiare şi aşa mai departe”, a declarat Arpad Janos Potapi, potrivit sursei citate.
Tot marţi a fost inaugurată noua clădire a creşei din Şimian (judeţul Bihor), investiţie realizată de asemenea cu sprijinul guvernului ungar, în parteneriat cu Episcopia Romano-Catolică de Oradea.
În comparație cu Ungaria, guvernul României, prin Departamentul pentru românii de pretutindeni, condus de Gheorghe Cârciu, nu a construit și nu a renovat nici0 creșă sau școală pentru milioanele de români din comunitățile istorice românești din Ucraina, Serbia, Bulgaria, Macedonia de Nord, Albania sau Grecia, aflate într-o stare dramatică ca urmare a lipsei de mijloace pentru a-și păstra identitatea națională.