Primul sondaj realizat de Centrul de Sociologie Urbana și Regională – CURS după alegerile parlamentare din 6 decembrie arată o evoluţie spectaculoasă pentru Alianţa pentru Unirea Românilor, scrie www.stiripesurse.ro, preluat de Romanian Global News.
Surpriza alegerilor parlamentare, Alianța pentru Unirea Românilor, a crescut foarte mult în ultimele două săptămâni, depăşind USR. O creştere uşoară se înregistrează şi la PSD, în vreme ce PNL stagnează.
La întrebarea „Dacă duminica viitoare ar avea loc alegerile parlamentare, dumneavoastră cu ce partid ați vota?”, răspunsurile arată în felul următor:
PSD – 35%
PNL – 26%
AUR – 15%
USR – 14%
UDMR – 4%
PMP – 2%
Pro România – 2%
Altul – 2%
La întrebarea „Credeți că în România lucrurile merg într-o direcție bună sau într-o direcție greșită?”, 74% dintre respondenţi consideră că lucrurile merg într-o direcţie greşită şi doar 19% cred că lucrurile merg într-o direcţie bună.
Metodologie
Universul de eșantionare: populaţia adultă rezidentă din România, în vârstă 18 ani şi peste
Volumul eşantionului: 1100 respondenţi, votanţi în vârstă de 18 ani şi peste
Tipul eșantionului: probabilist, multistadial, stratificat
Marja maximă de eroare la nivelul întregului eșantion: +/-3% la un nivel de încredere de 95%
Metoda de culegere a datelor: metoda CATI (Computer Assisted Telephone Interviewing)
Validarea eșantionului: s-a realizat pe baza ultimelor date INS
Datele sunt neponderate
Perioada de realizare: 17 – 21 decembrie, 2020