Proteste masive anti-război în Israel pe fondul intensificării conflictului cu Iranul
Șefa Departamentului pentru Relația cu R. Moldova din Guvernul României, secretarul de stat Ana Guțu, a adus în R. Moldova un nou ajutor umanitar din partea României. Donația a ajuns în posesia Primăriei Cahul, scrie www.ziarulnational.md, preluat de Romanian Global News.
„Am trecut Prutul… cu greu, dar am reușit! 10 tone de hipoclorit, donație de echipamente medicale de protecție au ajuns la Primăria Cahul”, a declarat secretarul de stat Ana Guțu.
Oficialul din Guvernul României a mulțumit primarului de Cahul, Nicolae Dandiș, și consulului general al României din Cahul, Anca Corfu, pentru diligențe.
„Mulțumim respectuos întreprinderii „Chimcomplex”, Episcopiei Dunării de Jos, profesorilor Universității „Dunărea de Jos” din Galați pentru generozitate. Exprimăm gratitudinea europarlamentarului român, Eugen Tomac, pentru contribuția substanțială la realizarea acestei misiuni umanitare în R. Moldova”, a adăugat Guțu.