Proteste masive anti-război în Israel pe fondul intensificării conflictului cu Iranul
Alianța pentru Unirea Românilor (AUR) cere autorităților statului român să ia de urgență măsurile care se impun pentru finanțarea corespunzătoare a comunităților istorice românești din jurul frontierelor și Balcani, asigurând acestora mijloacele necesare (financiare, logistice, diplomatice) pentru a-și putea păstra și consolida identitatea națională, grav afectată de acțiunile asimilaționiste ale statelor care au pe teritoriul lor aceste mari comunități românești, se arată în comunicatul AUR, preluat de Romanian Global News.
Serbia
Eșecul Partiei Neamului Rumânesc la alegerile parlamentare și locale din Serbia, nu este un eșec al românilor din Timoc, care fără nicio resursă logistică și financiară au făcut un efort supraomenesc să participe la aceste alegeri, ci este un eșec al autorităților române care de-a lungul anilor nu au reușit să construiască instituții fundamentale identitare pentru o comunitate românească de asemenea mărime (circa 300.000 de români/vlahi), aflată la frontiera Românei și supusă unor politici asimilaționiste metodic aplicate în ultimii 150 de ani.
Ucraina
AUR atrage atenția că cei circa jumătate de milion de români din Ucraina se confruntă cu două mari amenințări care le pun în pericol grav păstrarea identității naționale.
Pe de o parte, Legea educației naționale care le limitează drastic posibilitatea învățării în limba maternă, pe de altă parte Legea împărțirii administrativ teritoriale care urmărește dezmembrarea raioanelor în care românii sunt majoritari și refacerea acestor raioane în forme care să diminueze comunitatea românească, facând-o să nu mai conteze în luarea deciziilor în acele raioane.
Ambele încalcă drepturile fundamentale ale românilor din Ucraina.
AUR cere intervenția imediată a Parlamentului României, Administrației Prezidențiale a Guvernului României, prin Ministerul de Externe, în sprijinul românilor din Ucraina care se confruntă cu două amenințări serioase legate de păstrarea identității lor naționale. Ne exprimăm surprinderea față de inancțiunea de până acum a autorităților române în comparație cu cele din Ungaria, de exemplu și cerem demisia sau demiterea celor care se fac răspunzători de această lipsă de reacție care aduce prejudicii enorme imaginii României și intereselor naționale românești.
„Ne exprimăm sprijinul ferm pentru frații noștri din Serbia (Timoc și Voievodina) și pentru românii din Maramureșul Istoric, Nordul Bucovinei, Herța, Sudul Basarabiei, teritorii aflate acum în componența Ucrainei și ne angajăm ca odată cu intrarea AUR în Parlament să oferim tot sprijinul necesar, moral și material pentru păstrarea și consolidarea identității tuturor românilor din jurul frontierelor și Balcani. Pentru AUR, aceștia sunt parte a Neamul românesc și trebuie să aibă aceleași drepturi ca restul națiunii române aflate în actualele frontiere ale României” a declarat George Simion copreședinte AUR.