Proteste masive anti-război în Israel pe fondul intensificării conflictului cu Iranul
Cooperarea bilaterală dintre R. Moldova și România a fost mereu cu urcușuri și coborâșuri, care, de fapt, au fost manifestate prin atitudinile elitelor politice, a declarat Ana Guțu, secretar de stat în cadrul Departamentului pentru Relația cu R. Moldova, în cadrul Guvernului României, într-un interviupentru Europa Liberă, preluat de Romanian Global News.
Însă, dacă e să face referire la cetățenii Republicii Moldova, ținând cont de faptul că circa un milion de cetățeni ai Republicii Moldova sunt și cetățeni ai României, au și pașapoarte românești, au și posibilitatea să se integreze pe piața muncii din Uniunea Europeană, se poate spune că România este partenerul nostru de nădejde.
Oficialul român a mai subliniat și „cooperările interumane care se leagă între aleșii locali din România și aleșii locali din Republica Moldova, instituțiile de învățământ, medicale, pe diferite tagme profesionale” și chiar dacă „discursul central în Republica Moldova este unul nuanțat și direcționat către Moscova, către Est, mulți factori de decizie care se află în fruntea instituțiilor din Republica Moldova își doresc o cooperare foarte etanșă cu România”.
Ana Guțu a ținut să accentueze că „însăși crearea Departamentului pentru Relația cu Republica Moldova este un prim-pas instituțional în a privilegia strategic relația dintre România și Republica Moldova”.
„În acest an am celebrat cei zece ani de la încheierea Tratatului de cooperare strategică România – Republica Moldova, care a fost semnat în 2010. Și în baza acestui tratat, care a fost însoțit și de acordul de grant de 100 de milioane de euro, foarte multe probleme ce țin de infrastructură în Republica Moldova, inclusiv infrastructura instituțională au fost realizate din contul acestui grant și încă mai urmează a fi realizate. Mă refer la cele circa 1000 de grădinițe care au fost reabilitate, Sala cu Orgă, multe, multe alte proiecte care au fost finanțate de România, și nu mă refer la investiții private, mă refer la finanțări din bugetul central, public sau bugetul local al României, bani care au mers direct către cetățenii Republicii Moldova”, a mai spus Guțu pentru sursa citată.