Din an în an, dacă nu chiar mai des, profesorul Ioan Aurel Pop este atacat în pseudo-presa din România, cu ecourile de rigoare în Ungaria. După ce i s-a înscenat de Grupul pentru Dialog Social Fake-news-ul cu Securitatea, pentru ca apoi să se dovedească că cel pitit de SIE la CNSAS era chiar un colaborator îndelungat și autodenunțat forțat al DIE, autorul Humanitas Lucian Boia, președintele Academiei Române este acum acuzat bizar, prin toate gurile de foc ale mediei pretins deontoloage, că a fost… UTC-ist, scrie Victor Roncea într-un material pe www.activenews.ro, preluat de Romanian Global News.

Aceasta în contextul în care cei care au trecut prin învățământul de stat în perioada comunistă știu că rare erau excepțiile (eu am fost una) când un elev se împotrivea intrării în UTC. În general, în liceu, toate clasele deveneau pe bandă “uteciste”, Ioan Aurel Pop: “Se crează mecanisme umane, roboți, marionete ușor de manipulat, prin vot ori prin alte mijloace”.

Autorul petardei fumigene este subprefectul de Cluj, un oarecare Zoltán Györke, de vocație autonomist maghiar din siajul PNL, aflat la o recidivă față de profesorul Ioan Aurel Pop. Exact aceeași “imensă dezvăluire”, că studentul Pop, devenit asistent universitar, a fost UTC-ist, a mai fost publicată de același Zoltán Györke și în urmă cu 4 ani! Atunci, motivul a fost un discurs magistral al academicianului Ioan Aurel Pop, susținut la Congresul Istoricilor Români desfășurat la UBB Cluj Napoca, în care erau expuși impostorii istoriei reale a României și în care denunța ceea ce astăzi poate părea deja portretul unui USR-ist “clasic”. După cum bine observă ziaristul Bogdan Tiberiu Iacob, pasajul care i-a scos din minți pe propagandiștii sistemului a fost următorul: “Rezultatul acestor demersuri insistente din ultima vreme este crearea de mecanisme umane, de roboți, de marionete ușor de manipulat, prin vot ori prin alte mijloace. Oamenii lipsiți de cultură generală și de orizont artistic, oamenii capabili să rezolve doar probleme limitate, oamenii care nu mai au capacitatea să compare și să ia decizii în cunoștință de cauză alcătuiesc generația „Google”, generația „Facebook”, generația „SMS” sau toate la un loc! Sunt oameni, în general, inteligenți, dar cu inteligența canalizată spre scopuri controlate de o elită malefică. Elita clasică a acestei lumi pare abulică, amețită, adormită, fără nerv și fără voință”.

Avertismentul privind tehnologia 5G și opoziția față de școala online

De ce este atacat azi, cu aceleași trasoare, Ioan Aurel Pop? O posibilitate ar fi, potrivit aceluiași jurnalist, criticare propunerilor de școală online: „Fără comunicarea de la om la om, școala desfășurată online timp îndelungat, în această etapă a omenirii, va conduce la robotizare în mai puțin de trei generații. Nu ne vom mai atinge unii de alții niciodată. În acest moment, câtă vreme suntem încă oameni și ne-am păstrat natura umană, câtă vreme nu ne-am transformat în aparate, trebuie să ne întâlnim unii cu alții, să zărim o lacrimă în colțul ochilor, să putem râde, să vedem cum ne dojenește doamna dacă am făcut o eroare, să vedem un profesor universitar înflăcărat atunci când un student expune o teorie, chiar și cu mască. Viața trebuie să meargă înainte, școala trebuie să se desfășoare natural. A pleda pentru ore serios făcute nu înseamnă a fi contra modernizării învățământului. Școala trebuie adaptată vieții. Școala îți deschide căi spre o profesie pe care va trebui să o alegi atunci când vine vremea. Școala nu te poate face nici lăcătuș, nici informatician. Probabil cărțile vor fi relicve în curând și vor putea fi văzute numai în muzee”, afirmă Președintele Academiei Române, Ioan Aurel Pop, într-un interviu acordat Muzeului Național al Literaturii Române. O altă supoziție este că atacul stupid a fost declanșat ca urmare a opoziției constructive a Academiei Române față de tehnologia 5G, care, deși nu a fost încă testată științific pe deplin în raport cu factorul uman, animal și vegetal, existând serioase posibile pericole pentru sănătatea umană dar și pentru mediul înconjurător, este impusă aproape pe șest românilor.

Europa Liberă, noul Radio Erevan

Pornind de la postarea pe Facebook a lui Zoltán Györke, parcă la ordin, titluri-“bombă” s-au rostogolit zilele trecute pe portativele online ale statului paralel: de la ziarul de limbă română care și-a luat denumirea de la cotidianul rusesc Pravda, cu “Actul care arată că președintele Academiei României a fost membru UTC”, trecând prin Digi, Newsweek și Ziare.com, până la umbra schiloadă a Europei libere de odinioară, care a titrat nici mai mult nici mai puțin decât că “Ioan Aurel Pop a fost membru în Comitetul Central al Uniunii Tineretului Comunist”. Or această afirmație este un fals ordinar care demonstrează ori lipsa totală de profesionalism a sursei de Fake news, care a interpretat eronat filele dosarului de cadre, ori reaua intenție. Cum ar zice Trump, toată lumea bună știe că Europa liberă înseamnă Fake News! Sau, cum am zice noi, Radio Europa liberă a ajuns de Radio Erevan. Pentru că Ioan Aurel Pop nu a fost nicidecum membru al CC al UTC dar, cu siguranță, poate fi pus la zid pentru că, pe lângă UTC-ist, e foarte posibil să fi fost și pionier ba poate chiar și un fioros șoim al patriei! Nu mai vorbim că toate goarnele de presă, altfel pretins deontoloage, calcă în picioare Regulamentul european privind protecția persoanelor fizice, expunând public date personale ale profesorului Ioan Aurel Pop și chiar și ale familiei sale, de la părinți la soție și copii. Poate ar fi de remarcat ceea ce nimeni nu a transmis comentând cu obidă Dosarul de cadre al președintelui Academiei Române, istoricul Ioan Aurel Pop, și anume faptul că tatăl lui era conducător auto și mama muncitoare la o cooperativă de tricotaje. În plus, nici unul nu era membru de partid.

Bogdan Tiberiu Iacob: “Mult mai cool e povestea utecistei/comunistei Ana Blandiana”

Stupidul scandal “utecistul” oferă însă prilejul unor ziariști să pună în oglindă și alte personaje publice care niciodată nu au beneficiat de un tratament atât de mărinimos din partea presei sistemului paralel atunci când a fost vorba să li se evoce trecutul. Bogdan Tiberiu Iacob o amintește prompt pe Ana Blandiana. “Apropo de (non)scandalul cu utecistul Ioan Aurel Pop: mult mai cool e povestea utecistei/comunistei Ana Blandiana, și tot conform propriului dosar de cadre”, scrie jurnalistul, prezentând conținutul acestuia, din care putem afla că Secția Cadre a CC al PCR considera că poeta cu poeta cu “spirit militant” “este corespunzătoare în funcția actuală”. Din aceeași Fișă de Cadre aflăm că celebra disidentă a fost distinsă prin decret semnat de președintele Nicolae Ceaușescu, “pentru meritele sale pe tărîm literar”, cu Ordinul „Meritul Cultural”, clasa a IV-a (foto). Peste ani, în 2019, poeta a primit același ordin din partea unui alt președinte al României, Klaus Iohannis, care i-a acordat tot decorația Ordinul “Meritul Cultural”, de data aceasta pentru “meritele sale ca președinte fondator al Memorialului Victimelor”. Într-un alt document existent pe internet, o cerere adresată de conducerea USR Suzanei Gâdea, președinta Consiliului Culturii și Educației Socialiste, se scrie că, după o vizită la Viena, „Tovarășii Ana Blandiana și Romulus Rusan doresc să viziteze, de asemenea, Franța, R.F. Germania, Elveția, Italia, Grecia, Turcia, Egipt, Israel, în scop de studii și documentare cultural-literară, în vederea scrierii unor cărți despre civilizațiile mediteraneene și interferența lor cu cultura română. Această deplasare în țările mai sus menționate urmează să aibă loc de la începutul lunii mai 1982, pentru o durată totală de 90 de zile”. Pentru orice român care a trăit anii regimului comunist, orice alt comentariu este de prisos.

Piața Universitîții și Punctul 8 de la Timișoara

Dezbaterea ar fi necesară doar dacă am completa riguros imaginea adevăraților propagandiști UTC-iști și PCR-iști care conduc azi România, instaurați bine-mersi la butoanele de spălat creiere și a mașinilor politice de făcut bani, cu biografia dată cu înălbitor, după ce Piața Universității care milita pentru Punctul 8 de la Timișoara a fost înăbușită în sânge. “Totul a fost și este un spectacol spre deliciul lor care știu, pentru că stăpânesc informația. Și spectacolul continuă să fie: materialist pentru ei și dialectic pentru noi. Adică „foștii” trăiesc materialist și naivii speră dialectic.Istoria universală e dovadă constantă că insurecțiile populare se produc de jos în sus numai ziua și că loviturile de stat se fac de sus în jos numai noaptea”, scrie istoricul Adrian Majuru într-un articol pe această temă intitulat UASCR+UTC=DE CE?!.

Bolșevicii de la GDS

Probabil presa deontoloagă ar trebui să înceapă chiar cu președintele țării, care, așa cum arată documentat jurnalistul Ion Spânu, a fost „comandant-instructor de pionieri” responsabil cu îndoctrinarea comunistă a elevilor. Acest articol nu a apărut în Europa liberă, dar nici în “22”, organul GDS, acolo unde tronează, pe prima pagină, alături de Andrei Cornea, fiul tatălui său, Paul Cornea, fost secretar al CC al UTC, Rodica Culcer, de la “Era Socialistă”, sau Alexandru Lăzescu, fost vicepreședinte al Consiliului Uniunii Asociațiilor Studenților Comuniști din Politehnică Iași responsabil de „problemele cultural-educaționale”, adică de propagandă, care, într-un interviu din 1979 apărut în „Flacăra Iașilor”, afirmă: „Suntem comuniști sau viitori comuniști, și în orice moment trebuie să ne comportăm că atare, să privim în viitor, care este al nostru”. În 1990, “Andi” Lăzescu era, simultan, coordonator al GDS și Fundației Soroș la Iași. În fruntea țării mai e, ca prim ministru, “fiul unui securist torționar”, după cum scrie Valerian Stan. Nici aceasta nu deranjează. O “exclusivitate” că a fost UTC-ist ar merge?
Primul redactor-șef al revistei GDS, Stelian Tănase, și el fost propagandist UTC și PCR, scria în vervă, în articolul „Pulsul Prezentului”: „A trebuit să vină un Partid, o adevărată mișcare democrată, purtătoarea celei mai nobile idealuri de propășire a poporului nostru (…). Și dacă niște calomniatori plătiți, mercenari ai cuvântului, în slujba unor oficine de spionaj, reziduri ale războiului rece, cutează, ca niște trădători de patrie ce sunt, să caute nod în papură din străinătățile prin care au fugit (…) aceasta este pentru că un popor mic își afirmă cu vigoare dreptul la o existență demnă în rândul popoarelor lumii.(…) A fi revoluționar, a fi comunist înseamnă a fi explorator îndrăzneț al noului. Se spune pe drept cuvânt în Programul Partidului Comunist: (…) A trăi în contemporaneitatea românească înseamnă a trăi liber” (Stelian Tănase, „Pulsul Prezentului”, „Convingeri Comuniste”, nr.2, 1976, p.1 și p.9)

Același Stelian Tănase scria pe 28 decembrie 1989 astfel: „(…) Curajul unora mă copleșește. Unii m-au auzit vorbind la BBC, sau au ascultat la Europa Liberă despre protestul unor scriitori împotriva cenzurii și mă îmbrățișează. Un muncitor scoate din sacoșă un termos cu ceai, și-mi oferă. N-am băut nicicând un ceai mai bun și nu cred să mai beau vreodată. Mă uit la șuba lui de om cu viață grea și ma întristez. Cât ne-a trebuit să ne găsim puțină fraternitate și încredere! Cât rău ne-a făcut tuturor! De un sfert de secol n-am mai cunoscut nimic din ce este omenesc” (Stelian Tănase, „România Literară”, anul XXII, nr.52, 28 decembrie 1989, p.12), citat în Cotidianul.

Adrian Majuru scoate la lumină cârtițele UASCR-UTC din Cluj

Unul dintre istoricii care au luat la lupă această clasa politică fără mamă-fără tată, o adevărată pătură superpusă peste populația chinuită, un maglavais FSN-ist pretins dualist care iese ca spuma la iveală înainte de toate alegerile, este Adrian Majuru. Într-o serie de articole de presă, istoricul relevă trecutul multor personaje care și-au creat o rețea politico-intelectuală pentru a se menține în permanență la putere. Unul dintre aceștia este chiar colegul lui Zoltán Györke de la Cluj Napoca, primarul Emil Boc, fost prim-ministru al României, pe care presa deontoloagă l-a uitat. Boc a fost președinte al Uniunii Asociațiilor Studenților Comuniști din România, filiala Cluj, între anii 1987 și 1989, vicepreședinte pe Universitatea Babeș-Bolyai al UTC și apoi președinte, conform istoricilor. Istoricul Adrian Majuru ne oferă și un citat din ce scria Boc în 1987 în ziarul local “Făclia” din Cluj-Napoca, un fel de Europa liberă pe stil vechi (vedeți, de altfel, și sigla similară a celor două-trei oficine pline de flăcări, enumerate aici): “Hotărârea de a participa direct la devenirea comunistă a patriei” – „Acum, când întregul popor se pregătește să întâmpine prin fapte de muncă marele eveniment din viața partidului, unitatea tuturor cetățenilor țării reliefează înalta răspundere ce ne revine fiecăruia în parte față de destinul nostru revoluționar. în acest climat de profundă angajare și răspundere, nu vom precupeți niciun efort pentru a ne putea onora cu cinste de nobilele misiuni ce ne revin, pentru a întâmpina Conferința Națională a partidului cu bogate și frumoase rezultate, alături de angajamentul solemn al participării noastre. Latura politico-ideologică are menirea să creeze în rândul studenților atmosfera înțelegerii profunde a dimensiunii politicii partidului și a statului nostru”.

Tot la Cluj Napoca, arată Adrian Majuru, “Vasile Pușcaș a fost înainte de 1989 membru în Consiliul UASCR. Și atunci, ca și acum, este subordonat lui Ioan Rus, liderul PSD al grupării de la Cluj, care era președinte al Consiliului UASC din Centru universitar Cluj-Napoca și membru în Comitetul Executiv al Consiliului UASCR”. “Clujeanul Ioan Rus este astăzi social democrat cu state vechi și ministru în guvernul Ponta, însă pe când era președinte al consiliului UASC din Centrul Universitar Cluj-Napoca a ținut să sublinieze că „(…) asociațiile studenților comuniști din Centrul Universitar Cluj Napoca s-au preocupat – sub conducerea organelor și organizațiilor de partid, pentru formarea tinerei generații universitare în spiritul tradițiilor revoluționare ale partidului și poporului nostru” (Ioan Rus, „Viața Studențească”, anul XXIX, 4.01.1989, nr.1, p.7)”, redă Majuru. Din creațiile lui Pușcaș, istoricul Majuru ne oferă: „(…) Pe drumul viitoarelor înfăptuiri deschis de congresul unificării politice ale clasei muncitoare, de luptele eroice ale comuniștilor în perioada interbelică, de revoluția de eliberare socială și națională din august 1944, Congresul al IX-lea al partidului reprezintă momentul cel mai important în evoluția istorică a patriei noastre socialiste, în construirea noii orânduiri pe pământul românesc. Marcat în mod hotărâtor de personalitatea și activitatea tovarășului Nicolae Ceaușescu, Congresul al IX-lea a inaugurat o epocă, a deschis largi orizonturi gândirii și activității revoluționare, punând în valoare energiile întregului nostru popor. Gândirea politică a secretarului general al partidului, dezvoltarea complexă a practicii revoluționare au adus un suflu nou vieții politice, economice și sociale. PCR, sinteză revoluționară a istoriei noastre naționale și-a cucerit încrederea poporului, slujindu-i interesele vitale și oferindu-i un grad superior de civilizație” (Vasile Pușcaș, „Partidul – simbol al libertății noastre”, „Tribuna”, nr. 19, 11 mai 1989, p. 3).

Dilema lui Pleșu sau „Servim Republica Populară Română”

“Mihai Răzvan Ungureanu a fost delegat al Organizației județului Iași a UTC la cel de-al XII-lea Congres al UTC, în calitate de membru supleant în CC al UTC din 1985 până în 1989”, arată Majuru. Cristian Preda, fost agitator și europarlamentar PDL din tabăra Macovei, azi activist PLUS, “a fost la rândul lui membru PCR din anul 1987, pe când era student în anul II la Filosofie. În anul 1988 a devenit membru al Comisiei de Cenzori a UASCR și responsabil de organizarea Conferinței Naționale a UASCR din același an”. Elena Ștefoi, primul redactor șef al Dilemei lui Pleșu a fost membru în Consiliul UASCR. Andrei Pleșu, membru PCR de la 19 ani, a fost și el șeful Asociației Studenților Comuniști iar apoi, organizator de grupă de partid, după cum îl acuză Sorin Ilieșiu. În 1978 a fost trimis de PCR tocmai în Indonezia, scrie Ion Spânu. Ștefoi, care a intrat apoi în diplomației sub Pleșu, a fost urmată la Dilema de un alt mare propagandist comunist. Adrian Majuru: “Poate cel mai controversat personaj proletcultist trecut în tabăra democraților este cazul lui Oscar Rohlich. Oscar Rohlich este cunoscut astăzi sub pseudonimul Radu Cosașu. Mult declaratul „mare european” de azi a debutat în 1952 cu volumul „Servim Republica Populară Română”. De bine ce a servit-o, domnul Oscar Rohlich alias Radu Cosașu este redactor din 1993 la „Dilema” și apoi la „Dilema Veche”, în serviciul mai tânărului său coleg Andrei Pleșu. Altfel, Oscar Rohlich alias Radu Cosașu și-a început activitatea proletcultistă la „Revista Elevilor” între anii 1948 și 1949 și începând cu anul 1949 îl găsim redactor la „Scânteia Tineretului”. Privind prin filtrul acestor personaje, de la nomenclaturiști la proletcultiști, mulți încă foarte activi și azi sub falsa imagine a dizidenței sau a democrației, aș putea concluziona că în decembrie 1989, dintr-o altă perspectivă a istoriei, comuniștii internaționaliști au dat jos un comunist naționalist, pe Nicolae Ceaușescu”. Să mai amintim că Lucian Boia era în 1989 Secretar cu Propaganda PCR pe Facultatea de Istorie?

Portavocile regimului comunist

Jurnalistul Ioan T. Morar, poreclit „Biju”, scria nu demult astfel: „(…) În concepția partidului nostru, de realizare a legăturii cu masele, credem că întreg corpul didactic din învățământul superior trebuie să fie preocupat de formarea complexă a personalității studentului, viitor specialist, de formarea lui politică prin menținerea interesului și față de cartea social-politică” (Ioan T. Morar, „Popularitatea și popularizarea cărții social-politice”, „Viața Studențească”, nr. 11, anul XXV, 18 martie 1981, p. 9).

“Dan C. Mihăilescu este cunoscut drept omul care aduce cartea, dar în tinerețea sa era omul care aducea versul. În revista “Universitatea Comunistă”, Dan C. Mihăilescu a publicat o poezie dedicată României socialiste și conducătorului ei. Redăm aici un fragment: „(…) Mai știu că ai un voievod prea bun/ Precum părinții noștri din vechime/ Că neamul nostru e la fel de drept/ Că nu voiește răul pentru nimeni”. „Voievodul” din anul 1975 nu putea fi decât Nicolae Ceaușescu iar Dan C. Mihăilescu a publicat această „scrisoare” din poziția de redactor-șef adjunct al revistei “Universitatea Comunistă” (anul VII, nr.25, februarie-martie 1975, p.5)” arată istoricul.

Adrian Majuru îl devoalează și pe Dan Pavel: “Născut în 1958 la Cluj, a fost membru PCR din anul 1982, și un marcant lider UTC. După 1989 se convertește în democrat și în anul 2007 înființează firma de consultanță DDHM Strategic Consulting Group, care își mai dă cu presupusul pe anamneza și prognoza politicii românești. Altfel, după 1990, lector, apoi conferențiar universitar la Facultatea de Științe Politice de la Universitatea din București. Liderul UTC din anii ’80 se afirma ideologic astfel: „Dezvoltarea literaturii tinere din anii socialismului beneficiază de climatul spiritual de excepție creat prin grija partidului, personal a secretarului său general, tovarășul Nicolae Ceaușescu. Politica culturală a partidului nostru povestește de premisele afirmării libertății de creație și a rolului social al creației culturale. În acest sens, în Programul PCR de făurire a societății socialiste multilateral dezvoltate și înaintare a României spre comunism se spune: «Operele de literatură și artă au menirea de a înfățișa cît mai fidel, (…) realizările, aspirațiile maselor largi populare (…). (…) Caracterul de masă al cenaclurilor literar-artistice trebuie pus în conexiune cu exigențele pe care tovarășul Nicolae Ceaușescu, secretarul general al partidului le pune în fața scriitorilor și artiștilor. (…) Preocupările tinerilor creatori, profund receptivi la sarcinile puse în fața lor de partid, consistau în căutarea surselor lor de inspirație în activitățile oamenilor muncii, în realitățile prezentului nostru socialist. (…) Grăitoare pentru climatul de profundă efervescență creatoare și angajare revoluționară a literaturii tineretului studios o constituie atmosfera în care se desfășoară cenaclurile literar-artistice studențești, atmosferă în care se regăsesc indicațiile pe care tovarășul Nicolae Ceaușescu le-a dat în numeroasele sale întîlniri cu creatorii din domeniile literaturii și artei (…)” (Dan Pavel, „Cadru generos de manifestare a talentelor”, „Amfiteatru”, anul XXI, nr.1 (253), ianuarie 1987, p.5).

UDMR, simbioza dintre PCR și DSS

Fondatorul UDMR, Domokos Géza, a fost membru supleant al Comitetului Central al PCR. A fost membru al Biroului Comitetului Central al UTC (1956-1966), consilier la Comitetul de Stat pentru Cultură și Artă, apoi membru supleant al CC al PCR (1969-1984). Din 1971 a fost vicepreședintele Consiliului Național al Radio-Televiziunii RSR. Géza Domokos a fost decorat de trei ori pentru activitatea sa în timpul regimului comunist. “Marko Bela a fost înainte de 1989 unui dintre redactorii de bază ai revistei „Igaz Szo” revistă a filialei scriitorilor comuniști maghiari din România, care apărea la Tg.- Mureș” scrie Majuru. Iar György Frunda, fost consilier special al premierului PSD Victor Ponta, membru fondator al UDMR, deputat, senator și fost candidat la președinția României, a fost recrutat de Securitate încă din 1979 și a purtat numele conspirativ de sursă EMIL, FRICIU și FREND, după cum am scris în Bursa. Iar Kelemen Hunor să nu spuneți că n-a fost, și el, UTC-ist!

Adrian Severin, ministrul de Externe care a conceput actul trădător denumit Tratatul cu Ucraina, a fost șef UASCR în Centrul Universitar București. Severin, scrie Majuru, își afirma vocația de propagandist în revista “Convingeri Comuniste”, cu prilejul festivalului național al Artei Studențești, „dedicate Congresului X al UTC și Conferinței a IX-a a UASCR precum și pregătirii Congresului educației politice și culturii socialiste” (Adrian Severin, “Convingeri Comuniste”, nr. 2, 1976, p. 2).

Lista e lungă

Adrian Majuru explică mecanismul: “Prin succesiune și solidaritatea de interese a succesorilor, comunismul s-a autotransformat în capitalism. Proletariatul s-a autotransformat în burghezie. URSS s-a autotransformat în Rusia, iar PCR s-a autotransformat în FSN – PSD – PSDR – PD – PDL, iar PNȚ și PNL nu au fost altceva decât două etichete antebelice luate în exploatare și bine manipulate de autentici comuniști camuflați în abili democrați. Foștii nomenclaturiști sau urmașii lor au strâns averi profitând de ceea ce interziceau pe vremuri: afacerile. Condamnat ca „regim ilegal” de Comisia „Tismăneanu”, (culmea ironiei, Tismăneanu, el însuși fiul unui cominternist care a pus umărul la crearea RPR!), comunismul a consacrat egalitatea în sărăcie, însă nu și pentru nomenclaturiști. Din cenușa regimului s-au regrupat câteva mari familii comuniste pentru care prăbușirea PCR a devenit o oportunitate de a face avere. Alți câțiva foști demnitari sau portavoci ale regimului o duc, după cum o mărturisesc chiar ei, mai bine decât înainte de 1989.” Și lista e lungă…