Proteste masive anti-război în Israel pe fondul intensificării conflictului cu Iranul
Scopul real al vizitei lui Igor Dodon de la finele lunii august curent în Grecia, când a ignorat sărbătorile naționale de la Chișinău și a vrut să țină în secret deplasarea, a fost să se întâlnească cu Vlad Plahotniuc, scrie www.ziarulnational.md, preluat de Romanian Global News.
Un avion cu Plahotniuc la bord a aterizat la Thessaloniki, Grecia, la două zile după ce Dodon a ajuns acolo
Întâlnirea dintre Dodon și Plahotniuc a avut loc pe 30 august, la hotelul Pomegranate din Halkidiki al lui Artiom Ceaika, acolo unde, potrivit ZdG, familia Dodon s-a odihnit în 2018
Igor Dodon a ajuns la hotel cu un iaht care aparține prietenului lui Plahotniuc, bulgarul Vasil Bojkov ce se ascunde de justiția bulgară
La întâlnirea „de taină” a participat și un oficial de la Kremlin
Călătoria ad-hoc pe Muntele Athos a președintelui Igor Dodon de la finele lunii august curent ar fi fost doar un pretext pentru public. Deși șeful statului și-ar fi dorit să țină în secret vizita respectivă, pe 28 august 2020 a fost nevoit s-o anunțe printr-un anunț plasat pe pagina sa de Facebook. O călătorie inopinată, neplanificată, despre care nu s-a anunțat din timp și care a fost pregătită în mare grabă de către oamenii președintelui.
În plină pandemie, în pofida restricțiilor de călătorie, ignorând sărbătorile oficiale ale Republicii Moldova și aniversarea căsătoriei sale cu Galina, Igor Dodon zboară de urgență în Grecia. Oficial, pentru „a se ruga pentru popor”.
……
Intermediarul misterios de la Kremlin
La această întâlnire de taină ar fi participat și un oficial de rang înalt de la Kremlin. Pe 29 august, acesta a zburat de la Moscova până în Thessaloniki cu o cursă charter, cu un avion privat fantomă – pe tot parcursul zborului a avut sistemul de identificare a navelor aeriene deconectat, nu figurează nici într-un registru și nu are număr de înregistrare, date despre proprietar sau cursa pe care o operează. Astfel se comportă doar navele top secrete în care se deplasează oameni în misiuni speciale. Oricum, pe flightradar nava se vede datorită radarelor de la sol care au identificat-o.
Mai mult în aeroportul din Thessaloniki, oficialul rus, însoțit de alte două persoane, cel mai probabil agenți de securitate, au folosit coridorul diplomatic pentru a intra și ieși din țară, evitând astfel identificarea sau fotografierea lor. La întâlnirea de la Pomegranate, oficialul rus și cei doi însoțitori ai săi au purtat tot timpul mască și nu au putut fi identificați vizual.
Toate probele întâlnirii aici:
https://www.ziarulnational.md/probe-dodon-s-a-intalnit-cu-plahotniuc-in-grecia/