Joi, 18 martie, a început vizita de lucru a președintelui Comisiei pentru românii de pretutindeni din Senatul României, senatorul Claudiu Târziu în Timoc, Serbia, transmite corespondentul Romanian Global News.
În prima zi a vizitei sale, senatorul Claudiu Târziu s-a întâlnit la sediul Vicariatului Ortodox “Dacia Ripensis” al Bisericii Ortodoxe Române, cu Părintele Boian Alexandrovic, Protopop de Dacia Ripensis care a informat delegația despre situația dificilă în care preoții români din Timoc își desfășoară activitatea și de perspectivele revenirii Bisericii Ortodoxe Române în toate localitățile locuite de români/vlahi din Timoc.
“Avem nevoie de ajutor pentru construirea de biserici și sperăm ca acest lucru să fie înțeles de toți factorii de decizie de la București”, a declarat Părintele Boian.
Acesta a subliniat că fără ajutorul dat de Patriarhia Română și de Secretariatul de stat pentru culte nu ar fi reușit să facă mare lucru în a răspunde cererilor locuitorilor români/vlahi din zonă de a avea slujbă în limba română și biserici.
Părintele Boian a evidențiat relațiile dificile cu Departamentul pentru Românii de Pretutindeni și a reclamat birocrația excesivă în accesarea fondurilor de la această instituție.
Președintele Comisiei pentru românii de pretutindeni din Senatul României a luat notă de problemele ridicate de Părintele Boian și a promis că va prezenta toate aceste probleme în discuțiile cu instituțiile din țară. Claudiu Târziu și-a exprimat sprijinul pentru inițierea unor amendamente și proiecte legislative care să elimine birocrația atunci când se depun proiecte la Depatamentul pentru Românii de pretutindeni și a subliniat necesitatea măririi considerabile a sumelor alocate către Biserica Ortodoxă Română din Timoc și sprijin financiar pentru înființarea de școli și grădinițe cu predare în limba română pe lângă fiecare din bisericile Vicariatului.
“Trebuie să recunoaștem, că singura instituție românească din Timoc este Biserica Ortodoxă Română și ea trebuie sprijinită în continuare, evident alături de sprijinul pentru celelalte organizații ale românilor/vlahilor din zonă”, a declarat senatorul Claudiu Târziu.
Vizita în Timoc va continua și în zilele următoare.