Haosul la Chișinău continuă! Criză parlamentară în dincolo de Prut

Președintele a constatat că sunt întrunite circumstanțele pentru dizolvarea Parlamentului.”Parlamentul a eșuat să aleagă un Guvern din două încercări”, a spus Maia Sandu. Președintele Republicii Moldova a declarat că alegerile anticipate sunt soluția care poate vindeca Republica Moldova, transmite Romanian Global News.

Președintele Maia Sandu a anunțat, după consultările cu PSRM și Partidul Șor, că actualul Parlament a eșuat în învestirea unui Guvern și va cere Curții Constituționale să constate întrunirea circumstanțelor pentru dizolvarea Parlamentului.
„Așa cum prevede Constituția, am avut consultări cu fracțiunile și grupurile parlamentare în legătură cu situația politică din țară și eventuala dizolvare a Parlamentului. Parlamentul a eșuat să aleagă un Guvern din două încercări și după 45 de zile de la prima solicitare de învestitură, iar de la demisia Guvernului Chicu au trecut mai mult de 3 luni. Ca și experții în drept constituțional, consider că sunt întrunite circumstanțele legale pentru dizolvarea Parlamentului.
Mai mulți deputați din actualul Parlament încearcă să ne convingă de grija lor față de cetățeni. Dar legile și deciziile pe care le votează acești deputați sunt în continuare împotriva cetățenilor. Parlamentul a avut posibilitatea de două ori să învestească un Guvern profesionist dedicat cauzei cetățenilor. Și în ambele cazuri Parlamentul s-a împotrivit. Cei care au furat și slăbit toate instituțiile statului, le-au făcut neputincioase în fața provocărilor și necesităților oamenilor, au adus statul în pragul eșecului total, ne cer acum să le mai dăm timp. Însă oamenii nu mai au timp de jocurile lor murdare.
În ultimele trei luni acești deputați, care controlează în continuare majoritatea instituțiilor publice, au luat decizii în interes propriu, care au făcut viața oamenilor tot mai grea:

  • S-au scumpit în mai multe rânduri motorina și benzina, Parlamentul protejând în continuare Consiliul Concurenței, chiar dacă acesta nu a împiedicat abuzurile la adresa consumatorilor.
  • Au crescut prețurile la medicamentele cele mai solicitate.
  • În bugetul pentru anul 2021 nu s-au planificat bani pentru achiziții de vaccin și nu au fost inițiate la timp negocierile cu companiile producătoare de vaccin.
  • Ministerele conduse în continuare de oamenii lor nu fac mai nimic pentru a ușura viața cetățenilor în aceste vremuri grele.
  • În schimb, continuă să înflorească schemele de corupție – și cele legate de vaccinare, și de vinderea la preț redus a grâului din rezerva de stat, și de tăiere ilegală a pădurilor, și de exploatare ilegală a carierelor de piatră și multe altele.
  • În această perioadă, au continuat să voteze legi care blochează asistența externă.
  • Sunt blocate și sabotate chiar și intervențiile de urgență care ar veni în sprijinul oamenilor.
    Oamenii au nevoie de un stat funcțional, au nevoie de un Parlament responsabil care să învestească și să sprijine un Guvern stabil și competent.

Oamenii nu au nevoie de deputați care vor să se salveze pe ei înșiși. Oamenii au nevoie de deputați care să salveze țara.

Alegerile anticipate constituie șansa cetățenilor de a-și alege deputați care să le reprezinte cu adevărat interesele, să scoată țara din criză și să o scape de corupție. Alegerile anticipate sunt soluția care poate vindeca țara noastră.

Din aceste considerente, am decis să sesizez astăzi Curtea Constituțională pentru constatarea circumstanțelor constituționale de dizolvare a Parlamentului. Dacă Curtea Constituțională va spune că există circumstanțe, voi dizolva Parlamentul și vom merge la judecata oamenilor”, a declarat Maia Sandu.

Romanian Global News

Read Previous

Între Cernăuți și București va fi lansată o cursă aeriană

Read Next

Ministrul Sănătății Vlad Voiculescu, fără mască în interiorul Parlamentului pentru cel puțin 20 de minute. Individul a infectat cu covid Parlamentul României!