Doctorul Oana Mihaela Secară susține ridicarea tuturor restricțiilor pe 1 mai! Medicul consideră că o pătrime din populația României este deja imunizată. trebuie să ieșim din paradigma fricii, a groazei, afirmă dr.Oana Mihaela Secară

Menținerea restricțiilor de circulație și a celor de protecție prin purtarea măștilor de protecție de la data de 1 mai ar fi o greșeală, avertizează medicii. Aceștia susțin că în sezonul cald organismul se apără cel mai bine și avem posibilitatea de a realiza imunizarea de turmă, prin forme asimptomatice de Covid, scrie Claudia Marcu în Național, preluat de Romanian Global News.

Ridicarea restricțiilor de la 1 mai ar fi cel mai bun lucru, pentru că s-ar suprapune cu o creștere a răspunsului imunitar al organismului în sezonul cald, consideră medicul Oana Mihaela Secară. Doamna doctor este deja celebră pentru pozițiile sale tranșante față de aberațiile Erei Covid, redate și de ActiveNews, între care cea în care afirmă răspicat că NU SE SUSȚIN PE BAZE ȘTIINȚIFICE, nici vaccinarea obligatorie, nici măsurile restrictive aplicate în prezent!
”Un moment mai bun ca să relaxezi nu văd, pentru că suntem acoperiți și de curba descendentă și de vulnerabilitatea mai mică a organismului. Ridicarea restricțiilor de la 1 mai va contribui și mai mult la formarea imunității de turmă. Avem mai, iunie, iulie, august și septembrie, care sunt luni călduroase, și se poate forma imunitatea de turmă fără a avea probleme deosebite cu presiune pe spitale. Este bine să folosim sezonul în favoarea noastră, pentru că, pe ansamblu, putem spune că acest cuplu virus-organism, în momentul în care intrăm în sezonul cald, e clar că nu ne va mai pune în fața unor situații foarte grele. Este o greșeală să ții oamenii în casă în acest sezon și cu masca pe figură în aer liber și în spații mari în care posibilitatea de transmitere este nulă, chiar și în supermarketuri și în piețele acoperite. Dacă anul trecut în vară s-ar fi ridicat restricțiile complet, se forma imunitatea la o serie de persoane, am mai fi avut și niște cazuri, dar fără presiune deosebită, și după aceea intram în toamnă cu mai multe persoane imunizate. Am fi avut și în toamnă un val, dar probabil că ar fi fost de dimensiuni mai mici”, a declarat dr. Oana Mihaela Secară pentru Național.
Dr. Oana Mihaela Secară răstoarnă carul propagandiștilor și dezvăluie adevărul: Vaccinarea duce la răspândirea virusului. Imunitatea naturală, mai puternică. Pașaportul de vaccinare, o aberație!

Numărul de cazuri, în cădere liberă
”Dacă începe sezonul cald vom observa o scădere accelerată a infectărilor. Și asta pentru că în sezonul cald organismul se apără mai bine, din ce în ce mai multe persoane au imunitatea formată prin întâlnirea cu virusul, chiar și vaccinații fac și ei o formă de boală și se imunizează, iar răspândirea în comunitate a fost destul de mare în acest interval. Imunitatea, în special cea naturală, pentru că ea s-a format la foarte mulți români, și avem o estimare de circa 5 milioane, va duce la o încetinire a răspândirii virusului. Chiar dacă vor mai fi persoane care vor intra în contact cu virusul este posibil să nu vedem acest lucru pentru că nu se vor manifesta prin simptome, virusul fiind oprit la nivelul mucoaselor”, a mai precizat medicul Oana Mihaela Secară.

”Avem șansa să intrăm în normalitate”
Mentalitățile trebuie să se schimbe, trebuie să ieșim din paradigma fricii, a groazei, afirmă dr. Oana Mihaela Secară. ”Avem șansa să intrăm în normalitate în măsura în care ne vom permite să gândim în analogie cu gripa și să nu mai facem din asta așa o dramă, nici la nivel de spitale, care trebuie să se ocupe de toți pacienții, indiferent că mai apare unul pozitiv Covid. Medicii nu trebuie să se mai teamă de infectați și să-i trateze cu echipament de protecție și procedurile pe care le avem. Și, de asemenea, trebuie să ieșim din această teamă și la nivel de societate, adică să ne schimbăm puțin viziunea, de la politicieni până la ultimul cetățean”, a mai opinat dr.Oana Mihaela Secară.

Romanian Global News

Read Previous

Diaspora se întoarce acasă. De ce sunt ținuți românii la cozi în vamă?

Read Next

Florin Șinca: MAFIA VINDE SAMAVOLNIC ULTIMA PALMĂ DE PĂMÂNT ROMÂNESC!