Daniel Coriu, președintele Colegiului Medicilor, vrea să-i judece pe cei peste 70 de doctori care critică printr-un Apel național „starea de teroare” instaurată de politicienii și politrucii actuali pentru „o viroză care are morbiditate și mortalitate asemănătoare gripei sezoniere” și solicită ca în loc de vaccinuri experimentale „medicii să-și trateze pacienții cu scheme de tratament pe care le consideră ei ca fiind cele mai potrivite pentru aceștia”.
Coriu îi amenință pe cei peste 70 de medici români curajoși, înainte chiar de a fi „cercetați” și „judecați”, că ar putea să li se ridice și dreptul de a profesa. Dar, după cum a descoperit ActiveNews, Daniel Coriu se află de ani de zile pe lista sponsorizaților de către companiile farmaceutice internaționale, inclusiv a celor care produc vaccinuri și le comercializează în România. Mai poate avea el calitatea de „judecător” imparțial sau este mai degrabă incompatibil cu această calitate? Vă propunem să judecați singuri, conform datelor de mai jos.
Când a început campania TV de propagandă pentru vaccinare la care au participat patru medici făcuți vedete de sistem – Valeriu Gheorghiță, Beatrice Mahler, Mihai Craiu și Adrian Marinescu -, care mai transmiteau și informații false și periculoase pentru toți românii și anume că VACCINUL ESTE SIGUR și are FOARTE PUȚINE REACȚII ADEVERSE, ActiveNews a sesizat atât Consiliul Național al Audiovizualului cât și Colegiul Medicilor din România asupra ilegalității acesteia. Medicii respectivi își încălcau propriul statut cât și o lege a Ministerului Sănătății dovadă că până la urmă, de teamă pentru a nu fi acționați în instanță, campania s-a și întrerupt.
Recentul Apel semnat de peste 70 de medici români contra Dictaturii Covid ne confirmă la punctul 4 al documentului: „Încetați cu promovarea vaccinurilor anti-Covid. Legislațiile românească, dar și cea europeană, interzic reclama la medicamente. Vaccinarea este un act medical. Niciun act medical nu poate fi făcut sub constrângere sau presiune. Serurile utilizate în acest moment în România sunt de fapt terapii genice experimentale, aflate în fază de testare până în 2023, iar administrarea lor în condițiile în care populația nu este informată corect și complet, reprezintă un malpraxis grosolan, o crimă cu premeditare la adresa românilor.”
Dacă CNA a răspuns în cele din urmă prin informația că a fost sistată campania, președintele Colegiului Medicilor, dr. Daniel Coriu de la Spitalul Fundeni, a considerat că nu este o problemă de ordin național ca să se implice tocmai domnia sa și, după 21 de zile de la formularea cererii noastre, ne-a îndrumat spre colegiul teritorial al fiecărui propagandist TV.
Însă când un medic de familie din Câmpina și-a exprimat în cadru restrâns de altfel o opinie, împărtășită de experți mondiali în domeniu, cu privire la incertitudinea provenienței virusului SARS-COV-2, dintr-o dată, mediatizarea acesteia a devenit o problemă de ordin național și pentru dr. Daniel Coriu, care, chiar înainte de judecarea cazului, s-a pronunțat asupra „vinovăției” medicului Dan Gavrilescu.
Nu există nici o dovadă că virusul a apărut pe „cale naturală”. A reafirmat-o Grupul de la Paris format din experți internaționali chiar în urmă cu câteva zile. Numai un om prost informat poate susține acest lucru dezbătut la ora aceasta de oameni de știință din întreaga lume și suspectat pe bună dreptate ca fiind o armă biologică, chestiune asupra căreia nu se poate pronunța un conțopist din București, fie el și președintele Colegiului Medicilor.
De ce medici cu sute de ani de școală și practică nu au dreptul să critice măsuri impuse de politicieni fără studii?
La fel ca în cazul medicului din Câmpina a reacționat și acum Coriu, după Apelul a peste 70 de cadre medicale care cer autorităților, în 11 puncte, revenirea la normalitate și „încetarea stării de teroare” pentru „o viroză care are morbiditate și mortalitate asemănătoare gripei sezoniere” (și lista semnatarilor crește, zilnic). Coriu a considerat că, deși este vorba de medici, aceștia nu pot contrazice măsurile aberante ale unor politicieni sau politruci – ca Cîțu, Voiculescu și Arafat, care s-a dovedit că au închis România fără studii, sau măcar un studiu – și i-a chemat la judecata Colegiului, imediat.
Mai mult, a mințit presa și agențiile de știri că unul dintre medici, profesorul dr. Ioan Cordoș nu ar fi semnat. „Aceasta situație poate să sugereze un text provocator, care conține ingredientele unui material de tip fake news”, a decretat Coriu preluat de Agerpres, când, de fapt, el însuși este generatorul de „fake news”.
A doua zi, profesorul Ioan Cordoș și doctorul Răzvan Constantinescu, unul dintre inițiatorii Apelului, i-au dat replica: Dr. Răzvan Constantinescu îl acuză de minciună pe președintele Colegiului Medicilor, Daniel Coriu. Prof. dr. Ioan Cordoș nu s-a retras ci susține mai abitir Apelul celor 60 de medici contra DICTATURII COVID: MASCA A DUS LA CREȘTEREA INFECTĂRILOR
Se pune întrebarea firească: Cum poate judeca acest caz Daniel Coriu și cine îl judecă pe președintele Colegiului Medicilor, dacă el însuși minte cu nerușinare?
Nu este de înțeles pentru nici un om normal de ce 70 de medici – oameni cu zeci de ani de studii și practică, sau însumat, cu sute de ani – nu pot sfătui populația și nu se pot pronunța asupra „pandemiei” cu o mortalitate de 0.23% POTRIVIT OMS – STUDIU AICI – dar în schimb trebuie să ascultăm de politicieni despre ce bine ne face masca obligatorie.
Coriu, complice la sponsorizări grase cu Streinu-Cercel și Rafila
Dr. Daniel Coriu vrea să-i judece pe medicii semnatari – Dr. Răzvan Constantinescu a fost chemat deja la o „comisie de disciplină” – dar când presa (în fine, o foarte mică parte a ei) a dezvăluit că Streinu-Cercel și Alexandru Rafila sunt plătiți de ani de zile de compania PFIZER prin sponsorizări grase de sute de mii de lei alături de alți peste 5000 de medici din România, nu i s-a părut nimic nedeontologic. Nu s-a autosesizat. A tăcut mâlc. De ce?, poate vă veți întreba. Răspunsul e simplu: pentru că și el, la rândul lui, este beneficiarul aceluiași tratament de mituire a medicilor de către Big Pharma. Este complicele lor.
Am mai scris aici și repetam, poate aude și Agenția Națională de Integritate (ANI), ca să nu mai vorbim de DNA, ambele înființate tocmai pentru a combate aceste practici:
Un militar poate să primească drept „sponsorizări” excursii în locuri exotice, unde să nu i se plătească numai drumul, cazarea, masa și alte nevoi cotidiene – cum ar fi un „all inclusive” – ci și conferențierea în cadrul seminariilor savante la care participă? Iar la plecare să i se dea și niște „mostre” din produsele firmei internaționale de armanent care l-a sponsorizat? Pentru ca apoi ajuns la București să recomande Ministerului Apărării tocmai produsele companiei de armament respective? Poate? NU. Pentru așa ceva există o legislație care prevede pedepse aspre, în orice colț al lumii.
Și atunci de ce un medic ar putea? Sănătatea unei națiuni nu este un domeniu de siguranță națională? De ce un medic, ba chiar președintele medicilor din România, poate primi aceste „atenții” cu multe zerouri în coadă și un militar nu?
Are nevoie Familia Coriu de sponsorizări?
Potrivit Declarațiilor de Avere ale doctorului Daniel Coriu și soției sale, dr. Letiția Veronica Coriu (foto sus), dispuse pe internet, cei doi au împreună două apartamente în București și un teren intravilan și o casă de locuit în Voluntari, de 299 mp.
Mașini: un Mercedes Benz C250 și nu mai puțin de alte 3 autoturisme AUDI.
Soția are declarate în 2018 – DECLARAȚIE 2018 AICI – 9 conturi bancare cu sume frumușele (20.000 de euro într-unul și alte patru depozite în lei, cu sume între 29.000 și 47.700). Cu un an în urmă avea într-un cont BRD suma de 290.000 de lei – DECLARAȚIE 2017 AICI – iar la veniturile declarate figurau și cele obținute de la marile companii farmaceutice (Big Pharma), inclusiv PFIZER.
Mai mult aici:
https://www.activenews.ro/stiri/Cati-bani-a-primit-presedintele-Colegiului-Medicilor-de-la-Big-Pharma-inclusiv-producatori-de-vaccinuri-Covid.-De-ce-doctorul-Daniel-Coriu-autor-de-stiri-false-nu-i-poate-judeca-pe-cei-peste-70-de-medici-care-au-facut-Apelul-contra-Dictaturii-Covid-166144