Președintele Serbiei, Aleksandar Vucici, a mers să se vaccineze tocmai într-un sat românesc din Valea Timocului, estul Serbiei, alături de aproximativ 150 de cetățeni din satul Rudna Glava, de lângă orașul Maidanpek, scrie deputatul Ringo Dămureanu, preluat de Romanian Global News.
Vaccinul pe care președintele Vucici l-a primit este chinezesc, preparat de compania farmaceutică Sinofarm.
Este binecunoscut faptul că în Valea Timocului trăiește o comunitate istorică de aproximativ 300.000 de etnici de origine română, care trăiesc în peste 200 de sate integral românești sau mixte, fiind denumiți local „vlahi”.
Aceștia sunt vorbitori de limbă română arhaică, în dialect bănățean sau oltenesc mehedințean, tinerii folosind și neologisme sârbești.
Sebia dorește însă să șteargă identitatea lor etnică, într-un mod neonorabil, încercând să inventeze o așa-zisă „limbă vlahă” sau „vlăhească”, a cărei gramatică este redactată de un medic obstetrician-ginecolog, care se pare că astfel a reușit să scape de un dosar penal.
În plus, comunitatea locală se confruntă, pe lângă deznaționalizarea și asimilarea etnică foarte avansate, cu o agresiune acută pe probleme de mediu, după ce în urmă cu doi ani în regiune s-a instalat un „investitor strategic” chinez, care a preluat Combinatul minier din orașul Bor, cea mai mare mină de cupru și aur din Europa, sătenii români și sârbi din zonă deplângând faptul că le-au fost otrăvite apele și aerul, iar statul sârb nu ia nicio măsură.
În urmă cu exact o lună, am mers în Valea Timocului cu o delegație de 10 parlamentari români, formată din 3 senatori și 7 deputați, toți membri ai Alianței pentru Unirea Românilor, pentru a cunoaște nemijlocit situația locală.
Atunci, sediul central din orașul Bor al Partidului Neamului Românesc din Serbia a fost spart de persoane încă neidentificate.
O săptămână mai târziu, comunitatea locală a fost vizitată și de Copreședintele Partidului AUR,
Claudiu Târziu, în calitate de Președinte al Comisiei pentru Românii de pretutindeni.
După aceste vizite, comunitatea din Valea Timocului a început brusc să fie vizitată de autorități ale Statului sârb, pentru a susține erezia „vlahă”, antiromânească.
Rând pe rând, miniștri din Guvernul de la Belgrad sau reprezentanți OSCE de la reprezentanța din Serbia au vizitat așa-numitul Consiliu Național Vlah din Valea Timocului sau alte autorități locale, combătănd teza identitară românească a comunității istorice românești din Valea Timocului.
De aceea, prezența de azi a însuși Președintelui Serbiei într-un sat de etnici români și vaccinarea sa cu un vaccin chinezesc nu par deloc simple coincidențe.