Proteste masive anti-război în Israel pe fondul intensificării conflictului cu Iranul
Zi neagră pentru neamul românesc. La data de 28 iunie 2021 se împlinesc 81 de ani de la anexarea Basarabiei și Bucovinei de Nord la URSS. Pentru a comemora această tragedie a poporului român, membrii și susținătorii Alianței pentru Unirea Românilor (AUR) au organizat o acțiune în fața monumentului domnitorului Ștefan cel Mare și Sfânt din Chișinău, transmite Romanian Global News.
Potrivit membrilor formațiunii, ziua de 28 iunie este una de doliu, întrucât frații au fost despărțiți de frați în cel mai crunt și barbar mod.
“Ieri am sărbătorit drapelul național, mâine ne vom plânge morții care au căzut pentru Basarabia și nu doar pentru Basarabia. Vom plânge ziua în care ne-a fost răpită de la trupul țării aceasta frumoasă parte de țară și vom jura să o luăm înapoi, pentru că nu este vorba despre o bucată de pămînt, nu este vorba despre o moșie cu care vrem să ne îndestulăm, este vorba despre o parte a sufletului românesc care are nevoie să se întoarcă acasă”, a scis pe fb copreședintele AUR, senatorul Claudiu Târziu aflat la Chișinău.
“Ieri am sărbătorit ziua drapelului românilor, ticolorul care flutură aici ca și dincolo de Prut.
Preasfințitul Antonie, Episcopul de Bălţi, a dat o interpretare superbă celor trei culori ale drapelului și o voi reda: albastrul este culoarea cerului, dar este și culoarea Maicii Domnului.
Galbenul este culoarea Lui Hristos, Lumina cea neînserată, Răsăritul cel de Sus, promisiunea învierii noastre în veac. Iar Roșul este sîngele martirilor Bisericii și al eroilor noștri naționali.
Nicicînd nu trebuie să uităm de jertfa lor, pentru că este singura pe care s-a clădit ceva durabil la meridian românesc.
Istoria poporului român este o luptă nesfârșită, suntem într-o luptă pentru a ne păstra identitatea de neam, suntem într-o luptă pentru a aduce între hotarele aceluiași stat teritoriile locuite de români.
Suntem într-o luptă pentru a aduce românitatea și România între cele mai mîndre națiuni ale lumii.
Ne luăm curajul de la modelele de vitejie din istoria noastră, ne rugăm la Sfinții noștri, la Hristos Domnul și la Maica Domnului să ne ocrotească, să ne dea inima cea bună pentru a răzbi acestui război neîntrerupt care nu este menit decît căpătării unei liniști, a păcii desăvîrșite.
Sfințenia domnitorului Ștefan cel Mare și Sfânt să ne fie mode, precum și vitejia lui să ne fie pildă”, a mai scris copreședintele AUR.
„În anul 1940 a fost o ocupație și ocupație este și astăzi. Neutralitatea și independența sunt doar vorbe goale, în realitate singura independență poate veni dacă acest teritoriu devine parte a NATO, prin intermediul României. Doar NATO poate să garanteze securitatea și bunăstarea și acest lucru se vede în statele occidentale, acolo unde frații noștri au plecat la muncă. Această zi rămâne o rană deschisă a întregii românități. Ulterior, au început cele mai mari atrocități – bunicii și străbunicii noștri au fost deportați, supuși unei foamete organizate, li s-au luat pământurile, averile și credința”, a declarat Vlad Bilețchi, președintele AUR.
Ulterior, participanții la manifestație au mers în marș spre Monumentul Deportaților de la Gara din capitală.
„Cei care încearcă astăzi să ne inoculeze ideea că am fost „eliberați” sunt cei mai mari trădători ai neamului. Ziua de 28 iunie 1940 este una de doliu, este ziua în care îi deplângem pe cei care au fost rupți de frații lor și batjocoriți în ultimul hal. Reîntregirea neamului românesc este aproape. Acest popor are nevoie de politicieni capabili să înfăptuiască unirea și să aducă dreptate pe pământul românesc”, a declarat Dorin Chirtoacă, candidat AUR.
„Se spune că cine uită istoria, riscă să o repete. Îndemnul meu este să privim în trecut și să ținem un minut de reculegere în memoria bunicilor și străbunicilor noștri. Lecția istoriei nu trebuie uitată, mai ales acum, când forțe străine încearcă să ne îndepărteze de frații de peste Prut, să ne spună că vorbim o altă limbă și avem un alt trecut”, a declarat Valeriu Munteanu, candidat AUR.
După ce au depus flori și au ținut un minut de reculegere la Monumentul Deportărilor de la Gara din Chișinău, reprezentanții AUR au pornit într-un marș automobilistic pe străzile din Chișinău cu drapele tricolor. Prin această acțiune, spun ei, au dorit să arate încă odată că Republica Moldova vrea Unire, iar nedreptatea istorică din 28 iunie 1940 trebuie reparată.
„Fiecare dintre noi avem părinți, frați, bunici, străbunici sau simple cunoștințe, care au fost deportate sau au simțit pe propria piele teroarea regimului sovietic. În pofida acestei tragedii, acești oameni nu și-au pierdut niciodată speranța, și-au păstrat credința și dragostea față de Dumnezeu și luptă până în prezent pentru ca România să fie din nou Mare. Să nu îi dezamăgim. Avem datoria morală să reîntregim cele două maluri de Prut”, a declarat la rândul său Tatiana Potâng, candidat AUR.
„Regimul sovietic a despărțit familii și a însemnat teroare, deznaționalizare și înstrăinare a valorilor naționale românești. Pentru a repara această nedreptate istorică, trebuie să înfăptuim reîntregirea neamului românesc, iar acest lucru va fi posibil doar având în Parlamentul de la Chișinău și București politicieni care simt românește și care vor lupta până la capăt pentru cauza națională”, a adăugat preşedintele AUR, Vlad Bileţchi.
Datele istoricilor arată că în timpul celor două perioade de ocupaţie sovietică, după 1940 şi 1944, au fost înregistrate pierderi umane de peste un milion jumătate de persoane din ţinutul Basarabiei.
VIDEO: https://www.facebook.com/vlad.biletchi/videos/2898729697065492