Breaking News :

Parlamentarii AUR au protestat în Parlament deoarece PSD și PNL au blocat, încâlcând Constituția, votarea moțiunii de cenzură

În timp ce trompeta Big Farma de la București Florin Câțu vrea pașapoarte și la nuntă, guvernul britanic renunță la pașaportul anti-COVID

Studiu israelian: Imunitatea naturală este de 13 ori mai puternică decât cea conferită de vaccinul anti-COVID de la Pfizer. Alo! Trompetele Big Farma din România! Se aude?

Marcel Ciolacu: PSD ar putea vota o moțiune a AUR și USR pentru demiterea guvenului Câțu

În timp ce românii dorm, manifestații gigantice în Franța, Marea Britanie, Germania și Italia contra vaccinării forțate și pașaportului sanitar. Strigătul comun: LIBERTATE!

Marius Oprea: De ce cred că Florin Cîţu este ”acoperit” al Serviciilor. Între altele, pentru că nu putea spăla vase pentru 250.000 de dolari, cît l-au costat studiile în SUA

Zeci de mii de manifestanți anti-vaccin și dictatura Covid în Franța, pentru a șasea săptămână consecutive

Peste 8.000.000 de copii au fost uciși prin avort în România de către părinții lor și medicii care au operat avorturile, începând din 1990 și până azi

Dr. Virgiliu Gheorghe a produs un studiu asupra Covid-19. „Trecem printr-un război, iar acesta trebuie dus după legile războiului

Primul SONDAJ CURS după alegeri: Evoluţii spectaculoase în intenţia de vot, după doar două săptămâni

Un spion rus, fără imunitate diplomatică, a fost arestat în Roma în timp ce primea informații secrete de la un agent portughez, și el reținut. În România oare de ce nu sunt prinși spioni ruși?!

„MAREA RESETARE” a Lumii și rolul lui Donald Trump. Planurile unei „oculte mondiale” care vrea să instituie o dictatură medicală și un Guvern Mondial sub pretextul luptei contra Covid 19

septembrie 17, 2021

Podul.ro: “Ce nu a reușit Rusia, reușește Guvernul Cîțu: DISTRUGEREA presei tipărite de limbă română din Basarabia. PNL-istul Adrian Dupu, deturnează către firme din România banii publici destinați presei românești din R.Moldova”. DNA se aude?

Constatăm cu stupoare că ceea ce nu a reușit să facă Moscova imperială timp de 30 de ani – și anume să stranguleze presa tipărită de limbă română din Basarabia –, Guvernul PNL-USR PLUS-UDMR a reușit doar după câteva luni de la instalare, chiar prin intermediul junelui liberal Adrian Dupu, secretar de stat al Departamentului pentru Relația cu R.Moldova (DRRM), transmite www.podul.ro, preluat de Romanian Global News.
La începutul lunii iulie, DRRM a dat publicității mult-așteptatele rezultate ale concursului pe proiecte care, oficial, își propune să promoveze valorile românești în stânga Prutului.
Consecvent principiilor de integrare a Basarabiei în spațiul românesc și european, Podul.ro a examinat cu atenție rezultatele concursului și a remarcat următoarele aspecte:

  1. Deși a debutat promițător, noua conducere a DRRM, instalată după alegerile parlamentare din decembrie 2020, a deturnat misiunea, scopul și obiectivele instituției. Din păcate, Adrian Dupu este foarte departe de o viziune integratoare și are o înțelegere deformată asupra realităților din R.Moldova. Doar în câteva luni de conducere, acesta a reușit să transforme Departamentul într-un paravan pentru a acoperi interesele personale și de grup sub masca nobilă a ajutorului acordat fraților de peste Prut.
    Exemplificăm: concursul simulat dă în vileag aspecte neverosimile – circa 1 milion de lei au fost direcționați spre asociații și firme din România, în timp ce doar restul de 600.000 lei vor ajunge în R.Moldova.
  2. Două firme din România (probabil apropiate de secretarul de stat) au reușit să scoată din bugetul destinat R.Moldova nu mai puțin de 595.000 lei, tot atât cât toate proiectele câștigătoare ale organizațiilor din stânga Prutului la un loc. E vorba de asociația ”Creativepedia”, fondată recent, în 2020, și beneficiară a 445.000 lei, iar cealaltă, un SRL, ”Quantum Media Creative”, beneficiază de 150.000 lei din ”ajutorul frățesc”.
  3. Potrivit surselor bine informate ale Podul.ro, aceste manevre comise sub egida Guvernului României lasă fără finanțare cel puțin 8 publicații esențiale pentru românii de dincolo de Prut. Asta în condițiile în care, un rol-cheie în demolarea românofobiei și a mentalităților retrograde, formate de regimul de ocupație la moldovenii sovietici, îl are mass-media din R.Moldova, în speță, presa tipărită de limbă română, care s-a aflat în avangarda proceselor de renaștere națională și de integrare în spațiul românesc.
    A nu se uita următoarea evidență: Adrian Dupu este singurul demnitar de stat din toate guvernele României care s-a pretat să dea cu piciorul în presa românească din Basarabia, să lovească în instituții media de mare prestigiu, care au fost în avangarda Mișcării de Eliberare Națională și care au păstrat și păstrează valorile, demnitatea și conștiința românească în actuala R.Moldova. Și a făcut-o acum, în preludiul campaniei electorale pentru alegerile parlamentare anticipate, un scrutin extrem de important, când basarabenii au nevoie mai mult ca niciodată de susținerea și ajutorul României. În condițiile războiului hibrid declanșat împotriva lumii civilizate, ne întrebăm – pentru ce stat lucrează demnitari ca Adrian Dupu, plătit copios din banii poporului român?
    Probabil că ambasadorul Rusiei la București, FSB-istul și românofobul agresiv Valerii Kuzmin, îi va dărui o distincție groparului presei românești din Basarabia, acestui Adrian Dupu, sau măcar o ”gramotă” (adică o diplomă) pentru o asemenea performanță.
    Dacă s-a uitat la Palatul Victoria, reamintim că scopul fundamental al politicii externe românești (cu atât mai mult sub o guvernare cu premier PNL, care în goana după noi fotolii uită aspecte esențiale) trebuie să fie unificarea celor două state românești în unul singur – statul unitar român, care să cuprindă teritoriul și populația din stânga Prutului.
    Domnule premier liberal Florin Cîțu, mai e de actualitate la guvern dezideratul acesta istoric?
    Amintim că, recent, Departamentul pentru Românii de Pretutindeni (care funcționează tot sub umbrela Guvernului și a premierului Florin Cîțu) a decis oprirea finanțării importantei reviste ”Mesager bucovinean”, al cărei public țintă era comunitatea românească din Ucraina, comunitate ignorată dintotdeauna de diletanții de la București, indiferent de penajul politic – detalii AICI.
    Florin Cîțu ar trebui să explice public de ce Guvernul pe care îl conduce s-a dedat la toate aceste acțiuni care lovesc puternic și dureros de umilitor în românii din Basarabia și Ucraina. Asta dacă nu-i prea ocupat cu goana după șefia PNL și uită că are o țară de guvernat.
    Rușinea acestei guvernări este cu atât mai mare cu cât vorbim despre tăierea unor sume derizorii, sume care oricum ar fi trebuit să aibe mai multe zerouri și care ar fi trebuit să ajungă de mai bine de 30 de ani la frații de peste Prut. Vom reveni cu detalii.

Romanian Global News

Read Previous

Dialog între mediul asociativ românesc din Ucraina și Consiliul Europei pe tema încălcării drepturilor la educație în limba maternă de către autoritățile ucrainiene

Read Next

Claudiu Târziu: AUR va interveni pentru rezolvarea acestui caz revoltător