Breaking News :

Parlamentarii AUR au protestat în Parlament deoarece PSD și PNL au blocat, încâlcând Constituția, votarea moțiunii de cenzură

În timp ce trompeta Big Farma de la București Florin Câțu vrea pașapoarte și la nuntă, guvernul britanic renunță la pașaportul anti-COVID

Studiu israelian: Imunitatea naturală este de 13 ori mai puternică decât cea conferită de vaccinul anti-COVID de la Pfizer. Alo! Trompetele Big Farma din România! Se aude?

Marcel Ciolacu: PSD ar putea vota o moțiune a AUR și USR pentru demiterea guvenului Câțu

În timp ce românii dorm, manifestații gigantice în Franța, Marea Britanie, Germania și Italia contra vaccinării forțate și pașaportului sanitar. Strigătul comun: LIBERTATE!

Marius Oprea: De ce cred că Florin Cîţu este ”acoperit” al Serviciilor. Între altele, pentru că nu putea spăla vase pentru 250.000 de dolari, cît l-au costat studiile în SUA

Zeci de mii de manifestanți anti-vaccin și dictatura Covid în Franța, pentru a șasea săptămână consecutive

Peste 8.000.000 de copii au fost uciși prin avort în România de către părinții lor și medicii care au operat avorturile, începând din 1990 și până azi

Dr. Virgiliu Gheorghe a produs un studiu asupra Covid-19. „Trecem printr-un război, iar acesta trebuie dus după legile războiului

Primul SONDAJ CURS după alegeri: Evoluţii spectaculoase în intenţia de vot, după doar două săptămâni

Un spion rus, fără imunitate diplomatică, a fost arestat în Roma în timp ce primea informații secrete de la un agent portughez, și el reținut. În România oare de ce nu sunt prinși spioni ruși?!

„MAREA RESETARE” a Lumii și rolul lui Donald Trump. Planurile unei „oculte mondiale” care vrea să instituie o dictatură medicală și un Guvern Mondial sub pretextul luptei contra Covid 19

septembrie 17, 2021

Reportaj Ziarul Lumina: „Morminţii părăsiţi” ai Timocului

Printre crucile aşezate la căpătâiul mamelor, taţilor, bunicilor şi tuturor străbunilor din neam în neam curg lacrimile unei comunităţi. Scrisul scrijelit în piatră nu doar că ne poartă în trecut, ci ne şi dezvăluie de unde venim ca să ştim încotro ne îndreptăm. Iar în Timoc, „morminţii” (cimitirele) amintesc de un Ion, de un Dumitru, de o Ioana, o Gherghina sau de un Radu, nume -româneşti, o dovadă a identităţii timocenilor, se arată într-un material realizat de Ziarul Lumina, preluat de Romanian Global News.
Aproape fiecare sat din Valea Timocului (regiune din Serbia de răsărit, unde trăiesc aproximativ 300.000 de români), precum Mălainiţa, Cobişniţa sau Bucopcea, are câte un cimitir „bătrân” sau o parte „veche” în care se mai găsesc urme ale românilor „de dincolo de apă”. Numele româneşti sunt şoptite în adierea vântului dinspre răsărit pe crucile de piatră: Ion, Radu, Stan, Ştefan, Florea, Dumitru, Ioana, Gherghina şi tot neamul lor. O dovadă vie că aceia adormiţi erau români de-ai noştri, erau fraţi în grai şi credinţă.
„Aceste cruci fac parte din istoria noastră, a satelor de aici. Cimitirele mărturisesc tăcute identitatea noastră, de aceea au o valoare extraordinară pentru noi. Au trecute pe ele nume româneşti get-beget şi sunt cu atât mai importante cu cât, cu timpul, hăt încoace în perioada comunistă, românii au început a prelua din motive lesne de înţeles nume sârbeşti”, este de părere părintele protopop Boian Alexandrovic.
La dezgropăciuni s-au găsit bani româneşti cu care, potrivit tradiţiei populare, mortul îşi plătea datoriile neachitate sau drumul către „lumea ailaltă”. Dovadă în plus a românităţii perene.
Cimitirele bătrâne din Timoc se păstrează de pe la anii 1880. La Mălainiţa, de exemplu, primele cruci sunt de prin 1887, însă, ca mai toate „bătrâneţile”, şi acestea sunt lăsate în uitare. De aceea, localnicii au numit cimitirul „morminţi părăsîţi”: pentru că de două, trei generaţii timocenii au început a pleca după o pâine mai albă în ţările de mai la vest de Serbia şi nu-i mai ştie nimeni pe adormiţi, iar cei mai în vârstă ori au murit, ori nu-i mai duc picioarele până la „petre”. Se întâmplă, astfel, că sunt lăsate „la mila vremii”.
Însă nu doar vântul şi ploaia macină sufletul acestor cruci din piatră din părţile vechi ale cimitirelor, ci şi indiferenţa unor oameni care cred de cuviinţă să le ducă la gropniţe noi ori, mai grav, direct la gunoi pentru ca în locul lor să ridice monumente funerare moderne. Situaţiile acestea din urmă, deşi rare, există şi sunt dureroase. „Acestea sunt urmele pământeşti ale mălainicenilor care s-au mutat la Domnul. Şi dacă nu avem puterea de a face altceva pentru ¬conservarea lor, măcar putem ¬fotografia şi lăsa mărturie pentru mai târziu”, spune părintele Boian.
Fiecare cruce spune o poveste: a locului, a omului. La Cobişniţa – Bucopcea, două sate de lângă ¬Negotin, despărţite de un drum, povestea de căpătâi este cea a ultimului preot din zona Timocului care a slujit în limba română: ¬Eftimie Popovici. Până s-a mutat la Domnul, în 1873, acesta a continuat să slujească în limba română pentru că nu ştia „o boabă sârbeşte” şi pentru că era socotit de autorităţi drept „ajutor” pentru ginerele-preot care oficia slujbele în limba sârbă. Astfel a reuşit, spune părintele vicar Boian, ca „aceşti strămoşi din cimitirul din Cobişniţa să fie îngropaţi cu slujbă în limba română”.
Mama Măndălina cea „savetnică”
În Mălainiţa, locul unde s-au reluat slujbele în limba română după aproape două veacuri, a trăit o femeie „pobojna”, adică „mult credincioasă”, căreia timocenii îi spun şi acum, la aproape 60 de ani de la moartea ei, mama Măndălina (Magdalena) cea „savetnică” – sfătuitoare. Bătrânii satului îşi amintesc de această femeie (născută în 1895 şi mutată la Domnul în 1962) că a trăit în sfinţenie, rugându-se mult la Dumnezeu, citind de la Sfântul Isaac Sirul. În orice împrejurare era, rugăciunea îi era mereu pe buze, de aceea a rămas cunoscută ca „baba care a cântat cu popii”, „mama Măndălina care citea rugăciuni chiar şi când păzea oile, care postea, lucra şi ţinea strana la biserică”. Mălainicenii dau mărturie pentru mama Măndălina, femeia cocoşată şi cu glasul subţirel, că şi-a făcut cruce cu mâna, senină şi cu chipul inundat de lumină, până sufletul a părăsit trupul pământesc (baba Mitra, 85 de ani).
Din tinereţe l-a slujit pe Dumnezeu mama Măndălina, ţinea strict regulile bisericeşti, îi învăţa pe oameni şi îi chema la Biserica lui Hristos: „A fost o femeie de biserică, a dat savet la lume (n.r.: i-a învăţat, le-a dat sfaturi), ea le-a zis oamenilor sărbătorile, posturile, pentru că nu aveam pe atunci călindare. Astfel pot să spun că a tras lumea la Dumnezeu, i-a adus în biserică, chiar dacă vremurile erau cum erau”, după cum mărturiseşte Ceda Vuiakovici (Ceda al lui Vuiac), de 89 de ani, unul dintre „ăi mai bătrâni oameni din Mălainiţa”, într-una din înregistrările video inedite la care a avut acces redactorul „Ziarului Lumina”.
Binca a lui Vasa, de 81 de ani, spune despre mama Măndălina că „n-a înfruntat pe nimeni niciodată, nu s-a gâlcevit cu nimeni, n-a fost alta mai bună ca ea. Indiferent ce-i spunea lumea de rău, ea atât zicea «vide Bog», adică «vede Dumnezeu»”.
„Simplu monah”, după cum singură îşi spunea, era apreciată de oameni pentru că „avea vorba bună, blândă, iar ce îţi spunea, orice, ţi se lipea de inimă”, dar şi pentru că era straşnic de lucrătoare, „trăgea boii la plug”, după cum şi Živoin Didić (al lui Gigi) mărturisea în urmă cu câţiva ani, înainte de a trece la cele veşnice.
Unii bătrâni merg şi mai departe şi, întrebaţi să spună ceva despre mama Măndălina, răspund simplu: „A fost sfânta lui Dumnezeu” ¬(Dobrivoie Didić [al lui Gigi] – 84 de ani).
Spre sfârşitul vieţii s-a îmbolnăvit, iar boala nu o mai lăsa să meargă cei 5-6 kilometri până la sfânta biserică. De aceea, cu şase luni înainte de a muri, s-a mutat la Negotin, ca să fie aproape de biserică, să poată ajunge la slujbe mai uşor. După aproape 50 de ani s-a simţit duhul ei la Mălainiţa, iar trupul ei a revenit în satul natal, mormântul mamei Măndălina găsindu-se acum în curtea ansamblului mănăstiresc de la Mălainiţa.
Mănăstire în urma rugăciunilor mamei Măndălina
„Comunismul şi asimilarea care s-a făcut aici au dorit să o dea uitării, însă după mulţi ani Dumnezeu a rânduit ca pe locul unde ea trăia, se ruga şi postea, să fie ridicat sfânt lăcaş, prima mănăstire românească după aproape 200 de ani. Ea a sfinţit acest loc prin felul ei de viaţă şi prin rugăciunile şi posturile ei, iar oamenii care au cunoscut-o vin în ultimul timp la mormântul ei cerând să li se citească rugăciuni şi, spun ei, pleacă întremaţi la casele lor… Vede Dumnezeu”, spune pr. Boian Alexandrovic.
Cine sunt aceşti timoceni cărora li se zice vlahi, rumâni ori români şi cărora le saltă inima de nădejde că vor fi îngropaţi în grai românesc? De la Mălainiţa la răsărit sunt câmpenii, adică olteni de-ai noştri, iar de la Mălainiţa în sus, spre munte, ungurenii, adică bănăţeni de-ai noştri. Fiecare are povestea lui, iar toţi la un loc spun povestea unui neam. Neamul românilor de dincolo de apa cea mare.

Romanian Global News

Read Previous

ADRIAN PĂTRUȘCĂ // Pe valul IV al COVID-19 se lansează faza a II-a a Marii Resetări: „Pandemia Cibernetică”

Read Next

Dialog între mediul asociativ românesc din Ucraina și Consiliul Europei pe tema încălcării drepturilor la educație în limba maternă de către autoritățile ucrainiene