Lovitură pentru Certificatul de Vaccinare UE: Discriminarea dintre vaccinați și nevaccinați anulată de Curtea Constituțională din Slovacia

După ce Curtea Supremă din Spania a declarat Carantina neconstituțională, instanța de specialitate de la Bratislava a dat și ea o lovitură grea Dictaturii COVID, scrie www.activenews.ro, preluat de Romanian Global News.
Slovacia este una dintre țările europene care au luat cele mai liberticide măsuri sub pretextul combaterii pandemiei.
Invocând pericolul reprezentat de tulpina Delta, autoritățile slovace au decis ca restricțiile pentru turiștii străini să nu mai fie stabilite în funcție de țara din care provin, ci în funcție de vaccinarea/nevaccinarea acestora.
Astfel, din 9 iulie, toate persoanele care intrau pe teritoriul slovac erau obligate să se înscrie online în prealabil și de a rămâne izolate timp de 14 zile, fără nici o posibilitate de ieșire din carantină mai devreme.
Exceptați de la carantină erau copiii cu vârste sub 12 ani, persoanele complet vaccinate (cu două doze) împotriva SARS-CoV-2 și persoanele scutite de vaccinare din motive de sănătate.
Respectarea acestor măsuri era verificată cu toată rigoarea, inclusiv prin implicarea armatei și a Fiscului, arăta un comunicat al Ministerului Sănătății:
„Forțele de poliție sunt pregătite să verifice cardurile digitale COVID ale Uniunii Europene cu ajutorul aparatelor de citit mobile. Poliția va efectua inspecții la frontiere cu ajutorul forțelor armate ale Republicii Slovace și, la nevoie, cu sprijinul administrației financiare… Sunt prevăzute controale aleatorii, dar intensive…”
Aceste restricții au dus la un val de anulări ale călătoriilor în Slovacia, în special din partea turiștilor venind din Polonia și Cehia.
Spre deosebire de România, Slovacia are însă o opoziție reală. Fostul prim-ministru social-democrat Robert Fico a depus o plângere la Curtea Constituțională în legătură cu discrimnarea dintre vaccinați și nevaccinați, a informat Visegrad Post.
După doar șase zile de la intrarea lor în vigoare, măsurile au fost declarate neconstituționale pe 14 iulie și vor fi anulate de îndată ce decizia Curții va fi publicată în Monitorul Oficial.
Judecătorii au considerat discriminarea dintre vaccinați și nevaccinați ca fiind o ingerință inadmisibilă în drepturile omului.

Romanian Global News

Read Previous

Ștefan cel Mare și Sfânt, comemorat la Pătrăuții de Jos, în Nordul Bucovinei

Read Next

Jocul la două capete al agentului rus Irina Vlah. Încercă să-l păcălească pe primarul Iașului, Mihai Chirică