În zilele de 6 şi 7 iulie 1949, a avut loc cel de-al doilea şi cel mai mare val al deportărilor staliniste din Basarabia şi Nordul Bucovinei (operaţiune denumită conspirativ „IUG”/Sud), transmite Romanian Global News.
Deportările au avut loc în urma Hotărârii Biroului Politic al CC al PC al URSS nr. 1290-467cc din 6 aprilie 1949 „cu privire la deportarea de pe teritoriul RSS Moldovenească a chiaburilor, foştilor moşieri, marilor comercianţi, complicilor ocupanţilor germani, persoanelor care au colaborat cu organele poliţiei germane şi româneşti, a membrilor partidelor politice, a gardiştilor albi, membrilor sectelor ilegale, cât şi a familiilor tuturor categoriilor enumerate mai sus”. Hotărârea, care prevedea „deportarea în Kazahstan, Asia Centrală şi Siberia a 11.280 de familii cu 40.850 de oameni”, era însoţită de un act adiţional în care se specifica decizia Guvernului Sovietic ca „deportarea categoriilor menţionate să se facă pe vecie”, operaţiunea să înceapă pe 6 iulie 1949, ora 2:00, şi să se încheie pe 7 iulie 1949, ora 20:00. În fapt, au fost deportate 11.293 de familii – 35.796 persoane, cărora li s-au confiscat averile şi li s-a interzis să-şi ia cu ei bunuri materiale.
“Conform datelor oficiale, au fost ridicate 35.796 de persoane, organizate în 30 de eşaloane transportate cu 1.573 de vagoane de vite în Siberia – în ţinutul Altai, în regiunile Kurgan, Tiumen, Tomsk şi în R.S.S.Kazahă. Trebuie însă cunoscut faptul că la ieşirea din Basarabia vagoanele acestea erau oprite, iar pe o linie paralelă erau trase alte vagoane. Familiile erau despărţite, bărbaţii fiind duşi în vagoanele trase pe linia paralelă, iar femeile, copiii şi bătrânii erau urcaţi în alte vagoane, având o altă destinaţie decât cea a vagoanelor în care se aflau bărbaţii. Foarte puţini şi-au regăsit familiile, foarte puţine familii s-au reunit după ani de detenţie, de deportare. Majoritatea şi-au luat rămas-bun pentru totdeauna. Bărbaţii erau duşi în Siberia la munci grele: în mine, în cariere de piatră, la defrişări de păduri, la construcţii de drumuri şi poduri etc. Acolo munceau şi prizonieri de război. Femeile, copiii şi bătrânii au ajuns, în cea mai mare parte, în Kazahstan şi în sudul Siberiei (Kurgan, Tomsk), în zonele cât de cât fertile, la munca câmpului.
În Kazahstan am mers în toate regiunile în care am aflat că există aceste familii de deportaţi: Aktiubinsk, Kazahstanul de sud, Jambul. O să vă arăt o hartă a lagărelor din Kazahstan, a locurilor în care au fost aduşi primii strămutaţi, apoi cei deportaţi; în unele dintre acestea au ajuns şi prizonieri de război. Practic, aici s-au suprapus tot felul de populaţii, aduse din diverse motive. Este foarte greu să faci lumină în acest sistem al Gulagului sovietic. Există astfel de încercări din partea multor istorici ruşi care, de fiecare dată, vin cu noi şi noi mărturii. Unii cercetători au încercat să pătrundă în arhivele ruseşti. Să ştiţi că nici în ziua de astăzi nu ţi se pun întotdeauna la dispoziţie documentele pe care le soliciţi”, scrie Vasile Soare în “Românii din Kazahstan – de la primele strămutări până astăzi. Valurile de deportări staliniste din Basarabia şi Bucovina” în Şcoala Memoriei 2010, editor Traian Călin Uba, Fundaţia Academia Civică, 2011