În contextul în care la finele Primului Război Mondial, operațiunile militare se încheiaseră în noiembrie 1918, provinciile românești Basarabia, Bucovina și Transilvania se uniseră rând pe rând cu țara-mamă, România, transmite Romanian Global News.

Situația nu era însă deloc ușoară. Atât Rusia sovietică a lui Lenin cât și Republica Sovietică Ungară – condusă de guvernul bolșevic reprezentat de Bela Kun – refuzau recunoașterea României Mari și planificau operațiuni militare împotriva României.
În Ungaria, după ce comuniștii au reușit să proclame Republica Sovietică Ungară, Bela Kun lansează o ofensivă și atacă Cehoslovacia și România, scopul fiind recuperarea Slovaciei și Transilvaniei.
În noaptea de 15 spre 16 aprilie 1919, Divizia 38 de husari, Divizia de secui și gărzile roșii maghiare atacau Armata Regală Română, începând astfel războiul dintre România regală și Republica Sovietică Ungară.
Dacă Armata cehoslovacă a înregistrat o serie de înfrângeri, contraofensiva României, în doar patru zile a atins zona Munților Apuseni iar mai apoi cea a râului Tisa, granița stabilită de tratatele Marelui Război, reușind joncțiunea cu trupele cehoslovace.
Pe 30 iulie 1919, pline de entuziasm, trupele române au trecut Tisa, spulberând în calea lor contingentele bolșevice, înaintând pe teritoriul Ungariei în dreptul localității Tiszabo.

„Toți erau atât de plini de elan, se bucurau că trec Tisa ca să-i alunge pe bolșevici, ei doreau să ajungă la Budapesta”, nota Regina Maria în memoriile sale, în momentul în care Armata Regală Română intra pe teritoriul maghiar. Atât Regina Maria cât și Regele Ferdinand se aflau la vremea respectivă în Transilvania.
La începutul lunii august 1919, liderul bolșevic maghiar Bela Kun fuge în Austria, iar mai apoi în Rusia.
În istorie, data în care Budapesta a fost ocupată de trupele române a rămas consemnată pe 4 august 1919, în momentul în care trupele române conduse de generalul Gheorghe Mărdărescu au intrat și au defilat în Capitala Ungariei, Budapesta.
Cert e că în ziua precedentă, pe data de 3 august 1919, patru escadroane de roșiori, conduse de către colonelul Rusescu, care nu au respectat dispozițiile generalului, au continuat înaintarea spre Budapesta, unde au ajuns în seara zilei de 3 august 1919.

După ce a restabilit ordinea, Armata Română a început retragerea din Ungaria la 14 noiembrie 1919, ocupația fiind încheiată pe etape la începutul anului 1920.
Cel mai cunoscut episod al ocupației române rămâne celebra opincă românească atârnată deasupra Parlamentului Ungariei de către un soldat român, în semn de răzbunare simbolică pentru ocuparea Bucureștiului în 1916 de către Puterile Centrale.
Însă mai mult decât orice, opinca românească de pe Parlamentul Ungariei, atârnată în 1919, simbolizează victoria României Regale în războiul pentru întregire națională și eliberarea Transilvaniei.