Alianța pentru Unirea Românilor (AUR) cere Ministerului Afacerilor Interne (MAI) „să-şi respecte promisiunea” de a introduce în noile cărţi electronice de identitate menţiunea privind sexul persoanei şi tricolorul românesc, menţionând că prin utilizarea termenului de ‘gen’ MAI „încalcă o serie de acte normative”, transmite Romanian Global News.
„AUR solicită MAI să-şi respecte promisiunea făcută în faţa cetăţenilor români şi să introducă în noile cărţi electronice de identitate menţiunea privind sexul persoanei şi tricolorul românesc, la fel ca în cărţile de identitate simple. Ministrul Lucian Bode a afirmat ieri că „toate părţile interesate” au agreat că pe cartea electronică de identitate, ca document de călătorie, să figureze steagul UE, în centru România şi stema României, iar menţiunea să fie cu privire la genul persoanei. Cele două ar fi „teme false””, precizează marţi AUR, într-un comunicat de presă.
În opinia AUR, prin utilizarea termenului de ‘gen’, MAI „încalcă o serie de acte normative”.
„Nu, domnule ministru Bode, acestea nu sunt teme false. A introduce tricolorul românesc în cartea electronică de identitate nu este o temă falsă, de vreme ce în Franţa şi în Cipru acest lucru a fost posibil. A face referire la sexul biologic al persoanei nu este o temă falsă, ci o obligaţie legală. Prin utilizarea termenului de „gen”, MAI încalcă o serie de acte normative”, susţine deputatul George Simion, copreşedinte AUR.
Și copreședintele AUR, senatorul Claudiu Târziu a reacționat în același context, pe pagina sa facebook: “Ministrul Bode se face că nu pricepe. Insistă ca în cărțile electronice de identitate să apară „genul” în loc de „sexul” titularului. De fapt, insistă să se conformeze unei inepții ideologice livrate de această dată sub forma unui „regulament european”, ai cărui termeni responsabilii din MAI i-ar fi tradus întocmai. Că ministrul Bode întoarce spatele unei realități biologice invariabile și devine agent al minciunii progresiste este doar una dintre laturile problemei.
O altă latură – deosebit de relevantă juridic – este că, substituind „sexul” cu „genul” într-un act de identitate, se încalcă flagrant dispozițiile OUG 97/2005 și prevederile Codului Civil.
Aici cum veți răspunde „părților interesate”, domnule ministru?
Noi, partidul AUR, îi cerem lui Lucian Bode să revină asupra acestor declarații și să le permită specialiștilor MAI să opereze schimbările necesare, așa cum au promis public. Am convingerea că patrioții din cadrul Ministerului înțeleg perfect care sunt adevăratele mize ale acestui proiect”.