Luni, 18 octombrie, o delegație a Ambasadei Statelor Unite ale Americii a efectuat o vizită de lucru la sediul central al Consiliului Național al Minorității Naționale Române, casa „Butoarcă” din Vârșeț, transmite Vasilie PETRICĂ, preluat de Romanian Gllobal News.
Delegația Ambasadei S.U.A. a fost formată din Thomas Lee, consilier politic și Ksenija Lazović. Din partea C.N.M.N.R., prezenți la întâlnire au fost: Daniel Magdu, președinte, Rodica Almăjan, președinte executiv și coordonatoarea Departamentului pentru Învățământ, Stevan Mihailov, coordonatorul Departamentului pentru Informare al C.N.M.N.R. și Tiberiu Ciortan, secretar.
Oaspeții au fost întâmpinați de Daniel Magdu, președintele C.N.M.N.R., care a făcut o prezentare a activităților C.N.M.N.R., modul de organizare, stadiul în care se află minoritatea română din Serbia, precum, realizările și problemele cu care ne confruntăm. Magdu a mulțumit oaspeților pentru prilejul oferit de a găzdui o astfel de întâlnire și a declarat că îl bucură interesul pe care îl are Ambasada S.U.A. pentru minoritatea română din Serbia.
Au fost atinse foarte multe subiecte, esențiale pentru minoritatea română din Serbia. S-a discutat despre învățământ, recensământ și diaspora românească din Serbia care se află în S.U.A., desfășurarea drepturilor colective ale românilor din Serbia, relația cu instituțiile statului Sârb și Român, bunurile colective ale minorității.
Pentru orice minoritate, recensământul care va fi organizat este foarte important. Au fost prezentate propunerile de participare a minorităților în acest proces complex, euroconformarea fișelor de recensământ. Pentru minoritatea română, un deosebit interes există ca și diaspora să aibă dreptul să participe la recensământ.
O atenție deosebită a fost acordată învățământului în limba română. Problema cea mai mare fiind numărul scăzut de elevi, în majoritatea școlilor sub nivelul prescripțiilor legale. Existența elevilor de naționalitate română, care frecventează cursurile în limba sârbă, acolo unde părinții au posibilitatea de a-i înscrie la cursurile în limba română. S-a discutat despre problemele existente privind procedura de acceptare a manualelor.
Oaspeții de la Ambasada S.U.A., au fost interesați dacă studenții de naționalitate română care studiază în România revin în țară sau nu. În realitate, o parte aleg să nu se întoarcă. Însă posibilitatea oferită de statul Român, tinerilor români din Serbia, este una benefică pentru minoritatea noastră, deoarece au dreptul la școlarizare gratuită, bursă și cazare la cămin, pe de o parte, iar pe de altă parte, chiar dacă nu se întorc toți, minoritatea noastră beneficiază de cadre tinere, a celor care aleg să se întoarcă acasă.
S-a discutat despre mass-media în limba română din Serbia. S-a prezentat activitatea C.P.E. „Libertatea” din Panciova, a săptămânalului, revistelor pentru tineret și copii, precum și despre activitatea editorială. S-a specificat că această casă are colaboratori și în Serbia de răsărit, astfel fiind acoperită și această zonă. S-a prezentat și grila de program în limba română din cadrul RTV2, precum și redacția română a RNS.
Având în vedere că România este țară membră UE, reprezentanții ambasadei americane au fost interesați de sprijinul pe care îl primim din partea Țării Mame, România, știind că sunt minorități în Serbia care au un sprijin puternic, precum este minoritatea maghiară. Aici s-a subliniat un program care funcționează foarte bine de ani de zile, prezentat anterior, și anume posibilitatea pentru tinerii români de a studia în România, unde toate cheltuielile sunt acoperite de statul Român, oferind și burse. Reprezentanții C.N.M.N.R. au subliniat că sunt recunoscători pentru sprijinul primit în diferite acțiuni, precum proiectul prin care s-au făcut investiții în modernizarea școlilor noastre, însă nu ne putem compara cu minoritatea maghiară. Acest sprjin ar trebui să fie mai consistent, care să creeze metode mai puternice pentru păstrarea identitară a minorității române din Serbia, cum ar fi, acordarea de burse pentru elevii români, pentru a evita stingerea de clase românești, pe care în viitor ne va fi imposibil să le redeschidem dacă nu se va lua nici o măsură. C.N.M.N.R., singur prin bugetul său, nu are nici pe departe resurse să înterprindă o astfel de acțiune fără ajutor.
O altă problemă care s-a discutat, a fost problema retrocedărilor, și anume Luceafărul din Vârșeț și problema de proprietate a clădirii în care este sediul al C.P.E. Libertatea.
La finalul discuțiilor putem concluziona că diplomații S.U.A sunt foarte bine informați de stadiul actual al minorității naționale române, iar consilierul politic, Thomas Lee, a subliniat deschiderea pentru colaborare între Ambasada S.U.A. din Belgrad și C.N.M.N.R cu sediul la Vârșeț.