Un număr de 746 695 de cereri de dobândire a cetățeniei române depuse de către cetățeni ai Republicii Modova au fost aprobate, în perioada 1 ianuarie 2010 – 5 noiembrie 2021, prin ordin al președintelui Autorității Naționale pentru Cetățenie (ANC) de la București, scrie www.ziarulnational.md, preluat de Romanian Global News.
Potrivit unui document al Ministrului Justiției din România, împreună cu acești solicitanți au dobândit cetățenia română și un număr de 280 396 de minori.
Cifra de peste 1,027 de milioane de cereri nu-i include și pe cetățenii R. Moldova care au solicitat redobândirea cetățeniei române înainte de anul 2010.
Din numărul total de cereri de redobândire a cetățeniei române, în ultimii cinci ani au obținut cetățenia română 235 833 de cetățeni ai Republicii Moldova și 48 947 cetățeni ai altor state.
Potrivit legii, cetățenia română se acordă sau se redobândește la data depunerii jurământului de credință față de România.
În perioada 1 ianuarie 2017 – 5 noiembrie 2021, la sediul ANC au depus jurământul de credință față de România un număr de 7 450 de cetățeni ai Republicii Moldova, care au optat cu stabilirea domiciliului în România.
Persoanele care au optat pentru menținerea domiciliului în străinătate au depus jurământul de credință față de România la sediile misiunilor diplomatice ale României din străinătate.
Ministerul Justiției al României a precizat că nu deține informații referitoare la situația copiilor români născuți în străinătate în ultimii 5 ani.
Pe de altă parte, în perioada 1 ianuarie 2017 – 5 noiembrie 2021, au fost aprobate prin ordin al președintelui ANC un număr de 1 805 cereri de renunțare la cetățenia română. Cetățeniile pentru care aceștia au optat au fost în ordinea preferințelor: Austria (945), Olanda (275) ori Norvegia (114), Spania (88) ori Germania (84). Alte 243 de cereri de renunțare la cetățenia română se află în curs de soluționare.