Sluga s-a dus să pupe clanța la stăpân. Români, nu alegeți slugi!
Fundația Nicolae Iorga din Saranda – Albania trimite un protest energic către Camera Deputaților din România pentru așa numita propunere legislativă a deputatului George Șișcu pentru consacrarea zilei de 23 mai ca zi a comunității armâne din România, L199/2021, respinsă în Senat, Pl-x 427/2021, avizată favorabil în Comisia pentru administrație publică și amenajarea teritoriului și Comisia pentru cultură, arte, mijloace de informare în masă, se arată într-o scrisoare deschisă adresată de cea mai activă și reprezentativă organizație a românilor/aromânilor din Albania către Camera deputațior, transmite Romanian Global News.
“….prin proiectata lege, se dorește sărbătorirea a unei așa numite comunități armâne (a ong-ului cu acest nume, a unei părți a aromânilor, nu știm, nu se precizează), dar ce putem spune este că ziua de 23 mai este o zi falsă, iar semnificația pus în expunerea de motive este, de asemenea, falsă. Domniile voastre sunteți induși în eroare, votând pentru așa lege votați de fapt pentru recunoașterea unei minorități armâne, diferită de națiunea română.
Noi, aromânii din Albania, suntem puternic loviți de această lege, fiind aruncați în brațele grecismului și al asimilării complete”, se arată în scrisoarea semnată de președintele Fundației Nicolae Iorga din Saranda, Pano Bakali.
Scrisoare deschisă către Neamul Românesc,
În atenția
Camerei Deputaților
Comisiei de Buget, finanțe și bănci
Comisiei Juridice, de disciplină și imunități
Comisia pentru drepturile omului, culte şi problemele minorităţilor naţionale
Comisia pentru comunităţile de români din afara graniţelor ţării
Deputailor din Parlamentul României
Fundația Nicolae Iorga din Saranda – Albania trimite un protest energic către Camera Deputaților din România pentru așa numita propunere legislativă a deputatului George Șișcu pentru consacrarea zilei de 23 mai ca zi a comunității armâne din România, L199/2021, respinsă în Senat, Pl-x 427/2021, avizată favorabil în Comisia pentru administrație publică și amenajarea teritoriului și Comisia pentru cultură, arte, mijloace de informare în masă.
Noi am salutat votul dumneavoastră din 12 mai 2021 privind instituirea Legii pentru instituirea zilei de 10 MAI ca Zi a Românității Balcanice (Legea 156/ 7.06.2021 deja promulgată de Președintele României, Klaus-Werner Iohannis). Cum se cunoaște, în ziua de 10 mai 1905 a fost anunțată victoria diplomației române și semnarea iradelei imperiale prin care românii din imperiul otoman (aromâni/macedoromâni și meglenoromâni) erau recunoscuți la nivel de egalitate cu celelalte naționalități balcanice din Imperiul otoman, putând să-și delege reprezentanții comunali, având permisiunea să poată studia în limba română în școlile românești. Ulterior, s-a pornit o prigoană teroristă, antarții greci trecând la uciderea a peste 400 de fruntași ai comunităților românești. Munții Greciei, Albaniei și Macedoniei a fost înroșit de sângele martirilor macedoromâni, pentru limba și naționalitatea română.
La Selenița, prin puterile noastre, pe 23 septembrie 2021, noi am pus temelia pentru Școala 10 MAI 1905, unde se învață dialectul aromân și limba română literară.
Acum, prin proiectata lege, se dorește sărbătorirea a unei așa numite comunități armâne (a ong-ului cu acest nume, a unei părți a aromânilor, nu știm, nu se precizează), dar ce putem spune este că ziua de 23 mai este o zi falsă, iar semnificația pus în expunerea de motive este, de asemenea, falsă. Domniile voastre sunteți induși în eroare, votând pentru așa lege votați de fapt pentru recunoașterea unei minorități armâne, diferită de națiunea română.
Noi, aromânii din Albania, suntem puternic loviți de această lege, fiind aruncați în brațele grecismului și al asimilării complete.
Noi ne simțim români, avem martiri, avem sânge vărsat pentru națiunea română, avem personalități importante pe care le-am dat națiunii! Vrem ca și glasul nostru să răzbată, prin domniile voastre, în Parlamentul de la București.
Dacă nu am putut fi ajutați după 1990, măcar să nu fim sacrificați!
Cerem să fim recunoscuți ca români!
Cerem cetățenie română pentru cei care declară că aparțin de filonul cultural românesc!
Cerem să fim ajutați pentru a opri asimilarea lingvistică și a crește prestigiul nostru în rândul societății albaneze!
În acest sens, vă rugăm să votați conform cu istoria, cultura, lingvistica și etnografia, care confirmă românitatea noastră!
Respingeți prin vot orice încercare de instituire a unor false repere pentru aromâni!
Cu considerație,
Pano Bakalli, președintele Fundației Nicolae Iorga din Saranda