Proteste masive anti-război în Israel pe fondul intensificării conflictului cu Iranul
‘Comisia Europeană este alături de poporul moldovean în aceste vremuri dificile. Acest pachet financiar va contribui la stabilizarea economiei ţării, o va pune pe calea redresării şi va acompania reformele necesare’, menţionează Ursula von der Leyen într-un mesaj, preluat de Romanian Global News.
Bani degeaba băgați într-un stat falimentar!
Comisia Europeană a propus marţi Republicii Moldova, la cererea Chişinăului, un pachet de asistenţă financiară în valoare de 150 de milioane de euro pentru a ajuta autorităţile să treacă peste criza economică cronicizată.
Astfel, 30 milioane de euro ar urma să fie furnizate sub formă de granturi, iar 120 milioane de euro, sub formă de împrumuturi pe termen mediu în condiţii favorabile de finanţare, conform media de peste Prut, potrivit Agerpres.ro.
Pachetul de asistenţă financiară, care mai trebuie adoptat de Parlamentul European şi de Consiliu înainte de a putea intra în vigoare, ar urma să însoţească noul program al FMI pentru Republica Moldova, aprobat la 20 decembrie 2021.
Respectivele injectări financiare sunt destinate să ajute Republica Moldova să îşi acopere o parte din nevoile sale de finanţare externă în următorii doi ani. Operaţiunea ar contribui, prin urmare, la reducerea vulnerabilităţilor economiei legate de balanţa de plăţi pe termen scurt şi de situaţia bugetară, comentează Deschide.md.
Consecințele Pactului Ribentropp-Molotov au lăsat între Prut și Nistru un apendice, o bucată a României, pe care niște stataliști ajutați de Moscova și Berlin se chinuie în zadar, pentru a-și păstra privilegiile, să o facă “țară”.