Proteste masive anti-război în Israel pe fondul intensificării conflictului cu Iranul
Cel mai bun jurnalist al anului 2021 în clasamentul cititorilor Evenimentului Zilei a venit la podcastul EVZ-Play cu Robert Turcescu. Ion Cristoiu a explicat noua paradigmă globală care se conturează după ce pandemia a acutizat afectarea drepturilor și libertăților individuale, scrie www.wvz.ro, preluat de Romanian Global News.
Cunoscutul jurnalist consideră că noua criză care se prefigurează după ce pandemia se va fi încheiat, respectiv criza climatică, va deschide o cale largă Chinei pentru supremația mondială. Țara profund comunistă poate reprezenta un model prin spiritul asiatic al colectivității pliat pe o explozie a prosperității.
„Occidentul devine tot mai tentat de varianta de dezvoltare a Chinei. Până la amploarea luată de China se spunea că omenirea nu poate progresa fără concurență, iar concurența implică democrație. Iată că China a dovedit, în condițiile Asiei, că poți să ai dezvoltare uriașă fiind regim de autoritate. Regim care pune interesele colectivității înaintea drepturilor omului. A apărut (n.r. – odată cu pandemia) o teorie ticăloasă: dreptul la viață înăbușă celelalte drepturi. Nu e adevărat, și sclavii trăiau”, a explicat Ion Cristoiu în studioul EVZ.