Partidul Acțiune și Solidaritate (PAS) pierde teren și este în declin pe fondul crizei energetice și promisiunilor făcute în campania electorală pe care l-a uitat. Jocul “la două capete” în ceea ce privește relațiile cu Rusia a creeat confuzie în electoratul de dincolo de Prut, transmite Romanian Global News.
Alegătorii care nu ar mai vota astăzi pentru PAS nu au plecat la socialiștii lui Dodon sau la Ion Ceban, dar s-au aliniat la indeciși și așteaptă ca partidul de guvernământ să livreze rezultatele promise în campania electorală, a declarat astăzi directorul Institutului de Științe Politice și Relații Internaționale „Ion I.C. Brătianu” al Academiei Române (ISPRI), Dan Dungaciu, după prezentarea Barometrului „R. Moldova și România în tumultul crizelor regionale”, realizat de CBS Research, la comanda ISPRI din România și IDIS „Viitorul” din R. Moldova, scrie www.ziarulnational.md.
Potrivit lui profesorului Dan Dungaciu, șefa statului, Maia Sandu a pierdut peste 10 la sută în topul încrederii în ultimele opt luni.
„Barometrul din decembrie a dat primul semnal de alarmă. Asistăm la un declin al actualei puteri, se întâmplă un pic mai repede decât ne-am fi așteptat. Nu e o prăbușire, dar e un declin. Vedem că 80 la sută dintre cetățeni trăiesc mai rău sau mult mai rău față de acum doi ani de zile. Mai e vorba și de faptul că puterea erodează.
„E o erodare care duce o parte din electorat spre indeciși. Ei nu au alternativă astăzi nici la dreapta și nici la stânga. Nu există niciun lider care să poată atrage acești indeciși. Ei nu se duc spre Dodon și nici spre Ion Ceban, dar stau și așteaptă.
Publicul Maiei Sandu și al PAS e inteligent, s-a uitat atent la mesaje, a fost mai puțin receptiv la dezinformări… Dar acest public inteligent și atent e și foarte critic. Te sancționează când nu sunt livrate rezultatele așteptate. Asta se întâmplă acum”.
„De ce se întâmplă această erodare? Sigur sunt foarte multe lucruri, iar principala problemă care îmi vine în minte ține de prețul energiei… Nimeni nu se aștepta că vor începe aceste probleme, dar și aici apare o sumedenie de întrebări.
Principala problemă e că actuala guvernare e obligată să contrazică cam tot ce a spus în campania electorală. În campania electorală ni s-a tot repetat că geopolitica nu e relevantă în R. Moldova, că geopolitica a murit. A murit, dar tot dă din picioare. Vedem astăzi că este acolo.
Vedem astăzi că problema prețurilor la gaze, cum spunea cineva din R. Moldova, dacă sunteți nemulțumiți de prețul gazelor nu mergeți la Guvern, dar la Ambasada Federației Ruse. De ce să mergeți la Ambasada Federației Rusă? Pentru că Federația Rusă are interese strategice în R. Moldova și ne pun protocoale secrete pe masă la negocierea prețului la gaze.
Ulterior vine cineva de la putere și ne spune că au fost protocoale secrete la negocieri, că s-au pus în discuție chestiuni privind Transnistria. Păi nu știm dacă a fost sau nu așa. E o situație fără precedent când se spune în spațiul public că ministrul tău a fost șantajat la negocieri și nimeni de la putere nu spune asta.
Dacă nimeni de la putere nu clarifică situația asta, nu spune că Rusia vrea asta, ne face asta, atunci nu vă mai așteptați ca populația R. Moldova să aibă o părere despre Rusia mult mai bună decât ar trebui să aibă.
Dacă omului nimeni nu-i spune că Rusia face lucrurile acestea și dai pe surse… Cum poți da pe surse asemenea lucruri, care sunt de o grozăvie fantastică? Dacă dai pe surse, atunci populația spune că Rusia nu e atât de rea, că sunt speculații. Deci, geopolitica s-a întors, dar guvernarea de la Chișinău nu recunoaște asta și o trimite pe surse. Asta de parcă nu ar exista putere politică la Chișinău. Sigur că provoci niște confuzii, niște neclarități”, a subliniat Dan Dungaciu.