Proteste masive anti-război în Israel pe fondul intensificării conflictului cu Iranul
În prezența unor înalți invitați din România și Serbia, senatorul Titus Corlățean, presedintele Comisiei de Politica Externa din Senatul Romaniei, deputatul Ringo Dămureanu, președintele Comisiei pentru Constituționalitate din Camera Deputaților, dr. Predrag Balașevic, președintele Partidului Neamului Românesc din Serbia și a ambasadorului Romaniei la Tirana, Octavian Șerban, Fundația „Nicolae Iorga” a aromânilor din Albania, organizează pe 10 mai 2022, cu ocazia Zilei Românilor din Balcani, o serie de evenimente, transmite Romanian Global News.
“De Ziua Europei și a Independenței României, împreună cu frații din Serbia și Albania, am fost la Corcea să aducem un omagiu preotului aromân Papalambru Balamaci și jertfei sale pentru afirmarea identității românești în spațiul balcanic, închinându-ne și gloriei pe care a avut-o orașul Moscopole, iar astăzi suntem la Saranda unde vom lua parte la serbarea Zilei Românității Balcanice, la sediul Fundației Nicolae Iorga, alături de patriotul aromân Pano Bakalli și de alți patrioți veniți din Albania și din Țara Mamă.”, a declarat deputatul Ringo Dămureanu.
Programul va începe cu un spectacol sustinut de orchestra din Permet si va continua cu inauguratea Bibliotecii “Mihai Eminescu”, la sediul Fundației Nicolae Iorga.
Au mai fost invitati sa participe reprezentanti ai guvernului albanez, respectiv ministrul culturii si cel al educatiei din Albania care urmează să confirme prezenta la eveniment.
Vor mai sustine alocutiuni: Adrian Gurma, primarul orașului Saranda, profesorul Andon Kristo, profesor Silvana Dimitresku Mece, nepoata fostului primar al Sarandei, Jovan Dimitresk.
„Apreciem că Albania a făcut un pas foarte important pentru recunoașterea minorității aromâne autohtone înrudite cu România și sper să continue pe acest drum dacă dorește să se integreze în Uniunea Europeană. Ne așteptăm ca, în continuare, autoritățile albaneze să facă demersurile necesare astfel încât aromânii să aibă școlarizare în dialectul aromân, slujbe bisericești, emisiuni la radio și TV în dialectul aromân și reprezentare parlamentară proporțională cu numărul lor”, declara în vizita sa în Albania, în 2021, Claudiu Târziu, președintele Comisiei pentru românii de pretutindeni a Senatului României.
„Suntem un neam mare care se întinde pe întreg continentul european și, indiferent cum vor să ne numească unii sau cum alegem să ne numim noi înșine: români, aromâni, vlahi, meglenoromâni, istroromâni, vlahi, caravlahi, face parte din același neam, un neam puternic, un neam mândru, iar aromânii sunt ramura noastră cea mai mândră și jertfitoare”, a mai afirmat președintele Comisiei pentru românii de pretutindeni din Senatul României.