Proteste masive anti-război în Israel pe fondul intensificării conflictului cu Iranul
Joi, 2 iunie 2022, la ora 12.00, clopotele bisericilor ortodoxe din Patriarhia Română au fost trase în semn de veșnică pomenire, de prețuire și recunoștință pentru eroii români din toate timpurile și din toate locurile care s-au jertfit pentru, credință, neam și țară, transmite Romanian Global News.
Înălțarea Domnului, sărbătorită joi, la 40 de zile după Paști, este și ziua Eroilor în Biserica Ortodoxă Română și un prilej de pomenire a morților, de această sărbătoare fiind legate și mai multe tradiții.
Joi, creștinii ortodocși sărbătoresc Înălțarea Domnului. Conform cărții biblice “Faptele Apostolilor”, Mântuitorul Iisus Hristos, după Înviere, s-a arătat ucenicilor, timp de 40 de zile, după care, în prezența lor, s-a înălțat la cer. În acel moment Hristos și-a profețit revenirea și i-a încredințat pe apostoli că îl va trimite pe Duhul Sfânt la ei, prevestind astfel Rusaliile, când Sfântul Duh s-a pogorât asupra apostolilor, înzestrându-i cu cunoașterea limbilor străine, pentru a propovădui cuvântul Domnului. Rusaliile se sărbătoresc la 50 de zile de la Paști, numai duminica.
Începând din secolul al IV-lea, Înălțarea este celebrată atât în Imperiul Roman de Răsărit, cât și în cel de Apus, la 40 de zile după Paști, întotdeauna într-o zi de joi, înainte de fixarea acestei zile, evenimentul fiind prăznuit de Rusalii, și, potrivit tradiției, locul de pe care Mântuitorul Hristos s-a înălțat la cer este situat la Ierusalim pe Muntele Măslinilor. Micuța capela rotundă de acolo păstrează încă o piatră imprimată cu urma piciorului lui Hristos. Capela Înălțării Domnului este un loc de închinăciune, atât pentru creștini, cât și pentru musulmani.
De Înălțarea Domnului, Biserica Ortodoxă Română (BOR) face praznic de pomenire a eroilor și în toate lăcașurile de cult din țară și străinătate ale BOR sunt pomeniți eroii – ostașii și luptătorii români din toate timpurile și din toate locurile, care s-au jertfit pe câmpurile de luptă, în lagăre și în închisori pentru apărarea patriei și a credinței strămoșești, pentru întregirea neamului, libertatea și demnitatea poporului român. Totodată, după Sfânta Liturghie, vor fi oficiate slujbe de pomenire și la cimitirele, troițele și monumentele dedicate cinstirii eroilor neamului.
Prin hotărârile Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române din anii 1999 și 2001, sărbătoarea Înălțării Domnului a fost consacrată ca sărbătoare națională bisericească a Eroilor. Astfel, după Sfânta Liturghie, vor fi oficiate, slujbe de pomenire a eroilor neamului românesc în toate catedralele, bisericile, mănăstirile, cimitirele, troițele și monumentele acestora din țară și din străinătate.
La sat, în această zi, dupa terminarea slujbei religioase, preotul iese cu credincioșii în câmp pentru a sfinți apa folosită la stropitul semănăturilor. Tot în această zi se sfințesc plantele de leac – leușteanul, paltinul, alunul.
Oamenii se ating cu leuștean, pe care îl pun și la ferestre, ca să fie feriți de rele și de boli. Vitele sunt bătute și ele cu leuștean, ca să se îngrașe, să fie sănătoase și ferite de vrăjitorii. De asemenea, la Înălțare, se taie păr din vârful cozilor de la vite și se îngroapă într-un furnicar, cu urarea: “Să dea Dumnezeu să fie atâția miei și viței câte furnici sunt în acest furnicar!”.
În această zi, abundă obiceiurile și practicile magice legate de cultul morților, deoarece se crede din timpuri străvechi că sufletele morților se ospătează acum, în zborul lor către cer. De asemenea, se crede că, în drumul către cer, sufletele morților se pot rătăci și rămâne pe pământ, transformându-se în strigoi ce provoacă neajunsuri oamenilor și animalelor.
De aceea, în ziua de Ispas se practică și astazi, în anumite zone, ritualuri magice de apărare: sunt culese și sfințite plante despre care se crede că au putere împotriva duhurilor rele (leuștean, alun, paltin), oamenii și animalele se ating cu ramuri de leuștean, se buciumă la răspântia drumurilor și pe dealuri, femeile și fetele se încing peste brâu cu ramuri de leuștean, se fac pomeni pentru morți, dar și descântece.
Se crede că cine moare de la Paști până la Ispas ajunge în Rai.