Proteste masive anti-război în Israel pe fondul intensificării conflictului cu Iranul
Salonul Internațional de Carte Bookfest Chișinău revine în capitala R. Moldova, iar a cincea ediție va avea loc între 31 august și 4 septembrie curent, transmite Romanian Global News.
Universitatea de Stat din Moldova (USM) va fi gazda evenimentului (Mediacor), iar timp de cinci zile, de la 10:00 la 20:00, vor avea loc dezbateri literare, lansări de carte, întâlniri cu scriitori, ateliere de creație și achiziții de cărți. În total, circa 30 de edituri din România și Republica Moldova vor aduce în fața publicului peste 30 de mii de volume de carte pentru orice vârstă și preferințe literare.
„De Ziua Limbii Române, 31 august, dăm startul celui mai mare maraton al cărții. Timp de cinci zile, veți avea posibilitatea să vă întâlniți cu unele dintre cele mai importante personalități ale lumii culturale din România și Republica Moldova, să participați la cele mai interesante lansări de carte și să vă îmbogățiți biblioteca personală cu cele mai noi titluri de carte românească. Intrarea publicului va fi, ca de obicei, liberă la absolut toate evenimentele integrate în programul acestei ediții Bookfest Chișinău”, a declarat într-o conferință de presă rectorul USM, Igor Șarov, citat de presa de peste Prut.
Directorul Asociației Editorilor din România, Mihai Mitrică, a amintit, la rândul său, că Bookfest a fost lansat în România în anul 2006, iar din 2016 a trecut Prutul în R. Moldova, la inițiativa miniștrilor Culturii din R. Moldova și România de atunci.