Președintele celor câteva județe românești de dincolo de Prut, adică a Republicii Moldova, Maia Sandu, a declarat într-un interviu la HotNews că se va crea panică printre cetățenii R. Moldova dacă rușii ar înainta spre Odesa. Văicărelile Maiei Sandu sunt doar lacrimi de crocodil ale unui pion globalist germano-rus care sub acoperirea unei așa zise integrări europene, crează condițiile pentru întoarcerea forțelor proruse la putere, în R. Moldova, transmite Romanian Global News.
Dacă ar vrea să înlăture orice temere pentru cetățenii R. Moldova, Maia Sandu ar fi trebuit să vină la București și să ceară reUnirea cu Țara. Nu o a făcut-o pentru că așa cum spuneam, planurile adevăraților ei patroni sunt altele. Unele care nu țin de interesele românilor de pe cele două maluri ale Prutului, ci unele care sunt împotriva lor.
„Există mai multe tipuri de riscuri. Pe de o parte, cetățenii Republicii Moldova sunt deja foarte îngrijorați și unii dintre ei au plecat din țară la începutul acestui război și orice mișcare spre Odesa, orice mișcare pe partea de sud a Ucrainei, din partea forțelor ruse, crește această îngrijorare și chiar panică.
Dincolo de asta, dacă se vor schimba lucrurile și dacă rușii vor reuși să înainteze pe partea de sud a Ucrainei, evident că ne putem aștepta la un flux mai mare de refugiați, în primul rând din Odesa, dar și din alte localități și aceste lucruri evident vor, cum am spus, vor crea o anumită panică și pe teritoriul Republicii Moldova.
Pe de altă parte, forțele proruse, dar și toate aceste grupări criminale și corupte, pentru că au făcut un front comun și cu forțele proruse, scopul lor fiind să scape de această guvernare, să oprească procesele de reformă, să oprească reforma în justiție, în special, folosesc și vor folosi aceste situații pentru a destabiliza situația în țară și vedem deja anumite încercări în acest sens.
Pe de o parte, oamenii sunt îngrijorați și supărați într-o anumită măsură din cauza inflației mari, din cauza creșterii prețurilor la resursele energetice și există acest sentiment de revoltă.
Pe de altă parte, aceste forțe politice care sunt împotriva Republicii Moldova, împotriva independenței și împotriva parcursului european al Republicii Moldova, împotriva democrației, modelului democratic de dezvoltare a țării, evident că încearcă să folosească nemulțumirea cetățenilor pentru ca să își promoveze interesele și pentru ca să destabilizeze situația în țară”, a declarat Maia Sandu.
Care “țară”, băi Maia Sandu?!