Ziua Limbii Române este sărbătorită la 31 august, fiind instituită prin Legea 53/2013. Ziua Limbii Române se sărbătorește și dincolo de Prut, în Republica Moldova începând cu 31 august 1989, transmite Romanian Global News.

Propunerea legislativă privind instituirea acestei zile a fost inițiată în 2011, când 166 de parlamentari din toate grupurile politice au depus la Senat un proiect de lege în care solicitau proclamarea zilei de 31 august drept Ziua Limbii Române. Acesta a fost aprobat de Senat în ședința din 6 decembrie 2011 şi de Camera Deputaților la 19 februarie 2013. Legea a fost promulgată de președintele Traian Băsescu la 13 martie 2013 şi publicată în Monitorul Oficial la 19 martie 2013, scrie https://r3media.ro.
În proiect se arată că Ziua Limbii Române urmează să fie sărbătorită de autoritățile publice din România și de către reprezentanțele diplomatice din străinătate, inclusiv de Institutele Culturale ale României sau alte instituții românești din străinătate, ”prin organizarea unor programe și manifestări cultural-educative și artistice cu caracter evocator sau științific, consacrate istoriei limbii române”. De asemenea, proiectul de lege prevede ca în ziua de 31 august să fie arborat Drapelul României, iar Societatea Română de Televiziune și Societatea Română de Radiodifuziune să reflecte, în cadrul programelor lor, manifestările dedicate acestei zile.
Ziua Limbii Române se sărbătorește în Republica Moldova începând cu 31 august 1989, după ce, pe fundalul „perestroikăi” din fosta URSS și în urma Marii Adunări Naționale de la 27 august 1989, fostul Soviet Suprem a decretat limba română ca limbă de stat și trecerea la grafia latină. În timpul perioadei sovietice, populației i se impusese să vorbească în „limba moldovenească” și să utilizeze grafia chirilică. Rolul limbii române în calitate de limbă de stat a Republicii Moldova a fost consfințit și în Declarația de independență adoptată la 27 august 1991. Ulterior însă, în Constituția din 1994 s-a statuat drept limbă de stat „limba moldovenească”.
Pentru președintele Academiei Române, prof. Ioan-Aurel Pop, „sfinţenia” limbii vine la români din vremuri imemoriale şi rezidă în rolul identitar al felului nostru de a exprima în cuvinte lumea”.
„’Limba noastră-i limbă sfântă!’ Este un vers scris de părintele Alexe Mateevici acum mai bine de un secol şi devenit, între timp, parte a unui imn de stat românesc. Substantivul ‘sfinţenie’ (cu derivatele sale) presupune harul dumnezeirii, pogorât, din mila Celui Preaînalt, peste unii oameni şi peste tot ceea ce ne înconjoară. Faptul că noi, oamenii, abuzăm uneori de adjectivul ‘sfânt’ şi-l plasăm alături de fiinţe, noţiuni, lucruri care nu-l merită reprezintă o slăbiciune a noastră. Sfinte devin pentru noi, românii, şi proprietatea, şi justiţia, şi adevărul, deşi în fapt nu se întâmplă aşa şi nu facem decât să ne jucăm cu vorbe mari. Dar ‘sfinţenia’ limbii vine la români din vremuri imemoriale şi rezidă în rolul identitar al felului nostru de a exprima în cuvinte lumea. Acest fel de raportare la lume ne-a păstrat vii ca popor, încât observaţia – făcută de umanistul Antonio Bonfini, spre finele secolului al XV-lea – că românii au dăinuit în spaţiul lor pentru că şi-au apărat mai mult limba decât viaţa devine mai mult decât relevantă”, a spus istoricul cu ocazia acestei sărbători.
„Nu poţi fi român dacă nu vorbeşti româneşte, deşi poţi vorbi româneşte fără să fii român. În ciuda unor negaţii născute din prea multă iubire, din rea-voinţă, din ignoranţă sau din dorinţa de a epata, limba noastră rămâne viaţa noastră ca popor. Nu există popor pe lume asta care să nu-şi preţuiască, îngrijească şi conserve limba. La fel fac ori ar trebui să facă şi românii. Că unii s-au plictisit să audă că limba noastră este ‘ca un fagure de miere’ sau că este ‘limbă sfântă, limba vechilor cazanii’ sau că este principala formă de comunicare verbală şi scrisă a poporului român – este treaba lor. Azi este mai uşor decât odinioară să te cufunzi în altă limbă, în altă limbă de comunicare. Evident, nu va fi precum limba care vine de la mamă şi de la bunică, dar, pentru urmaşi, se pot schimba şi mamele şi bunicile. Noi, care ‘locului ne ţinem’, ne-am cultivat limba, am normat-o, i-am stabilit o gramatică şi am scos-o în lume”, spune istoricul.
Amintind că „Academia Română, încă de la înfiinţare, s-a îngrijit de corectitudinea limbii şi de zestrea ei”, Ioan-Aurel Pop îndeamnă „s-o păzim aşa cum ne îndemna cândva Ienăchiţă Văcărescu şi s-o dăm frumoasă, caldă, curată şi strălucitoare feţilor şi fetelor noastre”.
„În mai bine de un secol, lingviştii români de la Academie au creat Dicţionarul Tezaur al Limbii Române, început înainte de 1900 şi terminat după anul 2000. Este un monument menit să învingă timpul, în zeci de volume şi cu aproape 200.000 de cuvinte, comentate şi definite după regulile ştiinţei. Mai sunt atlasul lingvistic, colecţia de literatură română (în aproape 250 de volume) şi câte altele! Prin limba noastră comunicăm şi ne prezentăm lumii cu literatura română, adică cu acea pleiadă de lumi recreate de scriitorii români, de la cronicari încoace. În rândul celor 6.000 – 7.000 de limbi vii de pe planetă, româna se află – în funcţie de mai multe criterii obiective, fixate de specialişti neromâni – între primele 15 – 20, ceea ce nu este puţin lucru. Mie îmi place să spun că cea mai importantă creaţie spirituală a poporului român este limba română. S-o păzim aşa cum ne îndemna cândva Ienăchiţă Văcărescu şi s-o dăm frumoasă, caldă, curată şi strălucitoare feţilor şi fetelor noastre”, sună mesajul președintelui Academiei, Ioan-Aurel Pop.