Proteste masive anti-război în Israel pe fondul intensificării conflictului cu Iranul
Mai mulți analiști au speculat că Rusia va acționa ca să preia controlul asupra R. Moldova după o ipotetică victorie în Ucraina. Dar Iuri Felștinski, autor, istoric și expert în istoria geopolitică a Rusiei, a declarat pentru Express UK că invadarea R. Moldova ar putea începe mult mai repede, transmite Romanian Global News.
„Chiar înainte să termine în Ucraina, dacă ajung la Transnistria pe parcurs, ei vor declanșa războiul acolo. Moldova va fi în pericol în clipa în care rușii vor ajunge în Transnistria, dacă ucrainenii nu vor fi capabili să-i oprească. Și Moldova, desigur, nu este membru în NATO.”
Felștinski pretinde că Putin nu se va mulțumi niciodată numai cu controlul regiunii Donbas, care a fost pretextul pentru invazie, nici cu al altor regiuni pe care le controlează în prezent trupele sale.
Terenul a fost deja pregătit în Moldova, explică el. În jur de 2.000 de ofițeri de menținere a păcii au rămas staționați în Transnistria după dispariția Uniunii Sovietice, iar în ultimul deceniu au eliberat pașapoarte rusești populației vorbitoare de limba rusă.
„În Moldova, în Transnistria, sunt aproximativ 220.000 de vorbitori de rusă, cărora guvernul rus a început să le elibereze pașapoarte rusești. O face din 2014.”
În intervenția sa expertul spune foarte clar că Rusia va interveni pentru că “Moldova, desigur, nu este membru în NATO”. Ei bine acest lucru poate fi evitat prin reunirea R. Moldovei cu România, în felul acesta teritoriul și populația sa intrând sub protecția NATO, România fiind membru NATO. Cine se opune reunirii? Maia Sandu și Igor Dodon împreună cu partidele pe care le controlează cei doi. De ce parte joacă astfel cei doi? Desigur, de partea Moscovei!