În cadrul lucrărilor Universității de la Izvoru Mureșului, reprezentantul românilor din Bulgaria, Ivo Gheorghiev, a vorbit despre faptul că statul bulgar, membru al Uniunii Europene, nu oferă drepturi minorităţii române şi despre faptul că autorităţile de la Bucureşti nu sprijină această comunitate pentru a-şi păstra identitatea naţională, transmite Romanian Global News.
Preşedintele Uniunii Etnicilor Români din Bulgaria, Ivo Gheorghiev, s-a referit la dificultăţile cu care se confruntă organizaţia pe care o conduce, în condiţiile în care este nevoie de fonduri pentru organizarea de evenimente în beneficiul comunităţii, iar de multe ori se solicită sume mari de bani pentru închirierea unui local pentru doar câteva ore. „Când mă duc să cer undeva, vă spun, nu mie ruşine, să cerşesc nişte bani mărunţi pentru a face o acţiune în Bulgaria, mai aud în spatele meu că lasă-l pe ăsta, că vine pentru bani. Păi domnilor, pentru bani vin! Noi putem trăi fără bani? Putem mânca fără bani? Să nu mai vorbim despre partea culturală. Ca să fac o acţiune într-un local la Vidin, ne cer pe puţin 100 de euro chirie pentru patru ore”, a spus Ivo Gheorghiev. Acesta a adăugat că în pofida greutăţilor au existat şi evenimente care au adus bucurie comunităţii româneşti din Bulgaria, cum ar fi de pildă canonizarea Cuvioasei Teofana Basarab de către Biserica Ortodoxă Română. „Eu mulţumesc şi îmi plec capul faţă de gestul pe care Biserica Ortodoxă Română l-a făcut şi eu cred că a pus-o pe această mare româncă pe piedestalul care i se cuvine”, a afirmat Ivo Gheorghiev, care a amintit şi de problemele întâmpinate în momentul înfiinţării, în urmă cu mai mulţi ani, în Vidin a Casei de Cultură „Sfânta Teofana Basarab”.
„Această casă de cultură a început cu stângul. Încă de la înfiinţare, Securitatea ne-a făcut cercetări. Noi am înregistrat-o în două-trei zile şi când şi-a dat seama ce s-a făcut a început să ne ia la puricat. Că am falsificat semnături, am fost cercetat vreo 5 ani de zile în care am fost supus la zeci de semnături pe care le-am dat la poliţie. Peste o zi-două mă chemau iar să dau semnături. Şi lucrul acesta a mers destul de mult timp, într-o perioadă în care noi am reuşit să înfiinţăm o bibliotecă românească. Domnul Târziu a făcut un apel la persoane să doneze cărţi. Am primit zeci de mii de cărţi, 25 de mii de volume de carte există la biblioteca Albotina din Vidin. Dar iată că prietenii noştri cu ochi albaştri de dincolo nu s-au potolit. S-au băgat anul acesta să fim scoşi din Casa de Cultură Sfânta Teofana Basarab din Vidin, deşi în Bulgaria există lege prin care se spune că dacă o instituţie primeşte un bun de la statul bulgar, bunul acela rămâne pe vecie, nu mai poate să îl ia nimeni.
Am primit o scrisoare de la primarul Vidinului să evacuăm benevol, pentru că le trebuie clădirea să facă club de dansuri pentru copii etnici bulgari. Casa de Cultură Sfânta Teofana Basarab este o casă de cultură românească şi reprezintă interesele culturale ale românilor de acolo. În acel moment, din nou, domnul preşedinte Târziu ne-a întins o mână şi s-a implicat şi domnul Eugen Popescu, precum şi ambasada română de la Sofia. S-au scris nişte scrisori, s-au făcut nişte demersuri faţă de statul bulgar”, a precizat Ivo Gheorghiev, care a ţinut să mulţumească tuturor celor care au oferit sprijin în acest caz. „Noi acolo mai suntem încă pe picioarele noastre mulţumită sprijinului de la ţara mamă. şi să nu uităm niciodată că un guvern cade, altul vine, un curent trece, altul revine, dar noi suntem ca nisipul şi ca pietrele pe un râu. Apa trece, noi pietrele rămânem”, a mai spus liderul Uniunii Etnicilor Români din Bulgaria, citat de https://informatiahr.ro.