Proteste masive anti-război în Israel pe fondul intensificării conflictului cu Iranul
Românii din Bulgaria prin AVE – Uniunea Etnicilor Români din Bulgaria și Casa de Cultură „Sfânta Teofana Basarab” din Vidin conduse de dr. IVO GHEORGHIEV vor organiza mai multe elvenimente legate de „Viața Cuvioasei Teofana Basarab”, transmite Romanian Global News.
Evenimentele vor avea loc vineri și sâmbătă, 28-29 octombrie 2022, în orașul Vidin cu participarea mai multor invitați de la Parlamentul României, profesori din mediul academic din Bulgaria, România și invitați din Albania și Serbia.
Vineri 28.10.2022 va avea loc Sfânta Liturghie cu ocazia Sărbătoririi Sfintei Teofana Basarab în cadrul Catedralei Sfântu Dumitru din Vidin. Vor fi vizitate Manastirea Albotina, locul unde a viețuit și a fost înmormântată Teofana Basarab. Vor fi depuse flori la mormânt.
Vor fi vizitate locurile istorice din Vidin: Biserica Sfânta Paraschieva, Sfântul Pantelimon construite de Basarabi.
Sâmbătă, 29.10.2022 se vor desfășura lucrările la Masa rotundă cu tema „Viața Sfintei Teofana Basarab”
Sfânta Cuvioasă Teofana Basarab este sărbătorită vineri pentru prima dată în România. Românii din Timocul bulgăresc o serbează pe 28 octombrie de mai mult timp, transmite Basilica.
Sfânta Teofana Basarab a fost canonizată de Sinodul Bisericii Ortodoxe Române pe 17 februarie 2022, iar proclamarea Sfintei a avut loc de hramul istoric al Catedralei Patriarhale, Sfinții Împărați Constantin și Elena.
Canonizarea Sfintei Teofana Basarab a avut loc în contextul „Anului omagial al rugăciunii în viața Bisericii și a creștinului” și a „Anului comemorativ al Sfinților isihaști Simeon Noul Teolog, Grigorie Palama și Paisie de la Neamț” în Patriarhia Română.
„De acum înainte și în veci, Sfânta Cuvioasă Teofana Basarab să fie numărată între sfinții Bisericii și să fie pomenită în cântări de laudă în ziua ei de prăznuire, la 28 octombrie în fiecare an, urmând ca aceasta să fie înscrisă în Sinaxar, în cărțile de cult, precum și în calendarul Bisericii Ortodoxe Române”, se arată în Tomosul Sinodal de canonizare a Sfintei Teofana Basarab.
Cuvioasa Teofana a fost contemporană cu Sf. Ier. Grigorie Palama, cu o părticică din sfintele moaște aflată chiar acum la închinare la hramul de Sfântul Dimitrie Basarabov, și ucenică a Sf. Cuv. Teodosie Isihastul.
Sfânta Teofana a fost fiica întemeietorului Țării Românești și sora domnitorului care a obținut recunoașterea Mitropoliei Ungrovlahiei. A fost țarină a Bulgariei și, când circumstanțele i-au devenit vitrege, s-a retras discret și a îmbrățișat monahismul.
Cuvioasa Teofana Basarab s-a născut în familia primului domnitor al Țării Românești, Basarab I Întemeietorul, sau Basarab cel Mare (1310- 1352), fiul lui Tihomir voievod din stânga Oltului.