Cel de-al 45-lea președinte al SUA, Donald Trump, furat de statul paralel progresist din SUA în alegerile din 2020, și-a anunțat cea de-a treia candidatură pentru Casa Albă, transmite Romanian Global News.
Fostul preşedinte Donald Trump anunţă o nouă candidatură la Casa Albă şi intră în cursa din 2024, cu scopul de a deveni al doilea preşedinte american ales vreodată pentru două mandate neconsecutive, transmite CNN, citat de news.ro.
“Pentru a face America măreaţă şi glorioasă din nou, îmi anunţ în această seară candidatura pentru funcţia de preşedinte al Statelor Unite”, a declarat acesta.
Donald Trump a dat asigurări că America s-a “întors”, imediat după oficializarea candidaturii la preşedinţia Statelor Unite. Miliardarul republican a reamintit, în termeni idilici, situaţia naţiunii din primul său mandat, descriind o ţară în pace, prosperă şi respectată pe scena internaţională în faţa unei audienţe formate din activişti loiali, adunaţi în marea sală de recepţie din luxoasa sa reşedinţă, informează Agerpres.