Un stat care nu este suveran este colonie. Din punct de vedere doctrinar, opusul suveranismului este globalismul. Geografic-Economic.
Un stat suveran e în relații de interdependență cu alte țări, nu de dependență. Lumea este a interdependențelor. Fiind o lume economic integrată, și nu de acum, chiar mai înainte de epoca romană, vorbim despre dependențe mutuale, scrie prof univ. dr. Radu Baltasiu pe https://radubaltasiu.blogspot.com, preluat de Romanian Global News.

Să analizăm interdependențele și să le punem în contextul semnificației lor geopolitice. AZI, România. Care este procentul în care România este integrată în principala economie a Europei – Germania? În 2020 era de peste 20% din totalul comerțului românesc . Care este procentul în care România este integrată în principalele economii ale lumii: SUA și China? Cu SUA avem un comerț nesemnificativ (1,7% din exporturi), iar cu China este de patru ori mai mic decât cu Germania (4,1% din total comerț) .

România respiră, economic, prin Germania. Nu se poate spune același lucru, însă, invers, ponderea importurilor din România în importurile Germaniei fiind de 1,3%. România face parte dintr-o constelație răsăriteană de state care lucrează pentru Germania mai mare decât noi. Acest lucru arată că, cel puțin din punctul de vedere german, România este încă o țară cu o marjă de acțiune semnificativă, pe care nu are decât să și-o fructifice.

Germania este dependentă de economia răsăriteană (în primul rând de Polonia (6%), și Cehia (4,4%), apoi de Ungaria, Slovacia, România) într-o pondere mai mare – importuri (15,8%) decât față de China (12%). Principalii parteneri comerciali ai Germaniei fiind, în ordinea importanței: China, Olanda (7,9%), SUA (6,4%), Polonia (6%), Italia (5,7%), Franța (5,4%), Cehia (4,4%), Elveția (4,4%). Mitul că Germania este dependentă de Rusia fals, doar 2% din importurile sale fiind din Rusia. Mai degrabă Rusia este ombilical legată de Germania, ponderea importurilor acesteia din Germania fiind de 9,4%, după China (25%) . Pe de altă parte, acest 2% înseamnă 55% din necesarul de gaze și o treime din cel de petrol al Germaniei Dependența estului Europei de Germania este mai mare decât invers: însumate, ponderea importurilor Poloniei (21%), României (20%), Ungariei (24%), Cehiei (23%), Slovaciei (21%) din Germania este de 109%.

Mai observăm că aceste state au o relativă slabă reciprocitate, integrarea lor fiind indirectă, prin intermediul Germaniei. Mai mult, acestea sunt marcate de dezechilibre: România nefiind interesantă decât ca piață de export pentru Polonia, Ungaria. Singura țară est-europeană dezvoltată cu care România se află în relații echilibrate fiind Slovacia (importuri românești în Slovacia 1,7% în total importuri, importuri din Slovacia în România în total importuri 2%). Astfel, pentru Polonia, cea mai dinamică economie est-europeană, Rusia (6,1%) este un partener mai cam tot atât de important cât Cehia (3,2), Ungaria (1,5), Slovacia (1,9), România (0,97) împreună.
Ce rezultă: că Uniunea Europeană înseamnă în primul relațiile Germaniei cu Olanda și Țările Grupului de la Vișegrad plus România.

Relațiilor politice franco-germane nu le corespund aceeași dinamică economică, deci nu au fundament, de unde criza previzibilă a UE.

Vedem că România este tot atât de importantă ca Turcia, dar mai puțin importantă decât Ungaria. Că Polonia și Cehia sunt aproape parte a economiei germane. Ce concluzie extragem? Grad de interdependență mai mare nu înseamnă suveranitate mai mică. Cazul polonez este de manual: integrată aproape ombilical în economia germană, aceasta se află într-o relație de interdependență cu Germania: nu de dependență.

Național
Din punct de vedere național, suveranitatea reprezintă atributul și capacitatea unui stat de a-și exercita autoritatea asupra teritoriului său. Trebuie precizat că suveranitatea nu înseamnă restrângerea economiei la propriile resurse, sau utilizarea resurselor naționale doar pentru propria societate – autarhie, ci integrare în condiții de control asupra regimului utilizării resurselor țării, materiale și vii. Școala de geopolitică de la Copenhaga arată că un stat suveran va avea control, în primul rând, asupra ideii de stat – asupra spațiului definițiilor vitale ale spațului social.

Statul român are la îndemână un asemenea instrument, CNCD, dar acesta face instrumentalizează dosare contra celor care susțin ideea națională românească.

Ideea de stat se pregătește din timp prin cultură, educație și se manifestă la nivelul reflexului instituțional. Ideea de stat răspunde la două întrebări: De ce avem nevoie de stat?, Care este proiectul de Țară în acest moment? – ambele legitimează aparatul administrativ și represiv al statului, fără de care acesta se poate prăbuși în orice moment. În al doilea rând, suveranitatea reprezintă abilitatea unei societăți de a răspunde provocărilor extraordinare ale istoriei, oricare sunt acestea: războaie, penurii de tot felul, pandemii, dar și sarcinilor ordinare ale societății: educație, infrastructură, sănătate.

Suveranitatea unui stat se vede în grija pe care o are față de bunăstarea sufletească (gradul de fericire socială) și materială a cetățenilor. Grija aceasta se manifestă prin instituții. Statul care nu poate avea grijă de cetățenii săi spunem că este stat slab („weak state”) sau eșuat („failed state”). Pe termen scurt și mediu suveranitatea unui stat se observă la nivelul curriculei școlare.
Măsura în care ideea de România există, se dezvoltă și produce „oameni ai locului”, cu personalitate, cu conștiința valorilor universale. Un stat suveran distribuie dreptatea în societate, atât prin instanțe, cât mai ales la nivel economic, prin încurajarea structurării societății pe baza ierarhiei competențelor și a muncii depuse (legea compensației, scala salariilor). În al treilea rând – un stat suveran este preocupat de menținerea economiei naționale pe curba maximei posibilități productive, așa încât resursa națională să fie cât mai eficient pusă în valoare.
Acest lucru este posibil prin cooperarea strânsă între Academie (cercetarea națională) și decidentul politic – care stabilește politicile monetare, fiscale de încurajare/descurajare a activităților economice.
În momentul de față statul român a pierdut controlul asupra unor părți importante din teritoriul său, acolo unde UDMR controlează primăriile și Consiliile județene, sute de mii de români trăind ca minoritate discriminată negativ în propria lor țară, din Satu Mare, Mureș, Harghita, Covasna. În momentul de față statul român nu știe, la nivelul exponenților săi, care este rațiunea lui de a fi, ce proiect de Țară are. Nu există o idee de stat, aceasta fiind absentă din curricula, care scoate analfabeți funcțional pe bandă rulantă, persoane confuze din punct de vedere gramatical, geografic etc. În momentul de față instituțiile își îndeplinesc cu dificultate menirea în administrație, școală, sănătate, apărare, statul fiind un stat slab, dacă nu chiar prăbușit (eșuat). Însuși președintele României, cel care a prezidat un mandat jumătate fenomenul, a declarat în 2021 că România este un stat eșuat!

Chestiunea alianțelor Uniunea Europeană și NATO nu sunt orice organizații, sunt alianțe politico-economice, respectiv politico-militare, de importanță critică pentru Europa, nu doar pentru noi. Prima are ca scop supraviețuirea Europei față de propriile tensiuni interne (franco-germane). Cea de a doua are în vedere prezervarea civilizației de tip occidental în fața vechii amenințări comuniste. Astăzi, NATO și-a regăsit finalitatea în fața factorului geopolitic rusesc. Tensiunile dintre marile puteri ale Europei și factorul rusesc au fost dintotdeauna element de preocupare pentru oamenii de stat români. Prin definiție, orice apartenență la o organizație internațională presupune delegarea de către fiecare națiune din atributele suveranității sale entității comune. Atât timp cât aceste organizații rămân reprezentative pentru națiunile lor, apărând ordinea europeană postbelică în care România s-a integrat după 2007, acestea își vor îndeplini misiunea.

În acest sens AUR susține prezența țării în aceste două organizații, ca și condiție a supraviețuirii naționale. Condiția ca România să fie respectată în aceste organizații și nu numai este ca elita politico-culturală a Țării să servească națiunea română, reinstituind relația de parteneriat cu țările care le compun, inclusiv cu marile puteri. Uniunea Europeană Care este raportul UE cu noțiunea de suveranitate națională, în general, cu România, în general?

Trebuie precizat de la bun început că orice angajament internațional reprezintă o delegare de suveranitate. Iar UE este un complex de tratate, din care România face parte, cel mai puternic dimpreună cu NATO. Dar ca orice tratat, Uniunea este un instrument în mâna elitelor legitime, naționale. Deci, în raport cu România, Uniunea Europeană este un instrument de delegare a suveranității în anumite domenii, având ca scop întărirea societății românești ca urmare a intrării într-o relație de interdependență cu celelalte state. Mai precis, Uniunea Europeană ar trebuie să reprezinte un transfer de putere dinspre statele puternice, ca Germania, spre statele mai slabe, ca România, pentru întărirea securității lor societale, creșterii prosperității și a capabilității instituționale. Iar dinspre statele mai slabe ca România spre cele mai puternice ca Germania, reprezintă un cadru de stabilire a unei interdependențe mutual acceptabile, care să nu permită reapariția relațiilor coloniale, așa cum au fost încercările germane din anii 40 ai secolului XX.

În măsura în care România reușește să se încadreze în această ordine, spunem că UE este un mijloc de întărire a suveranității chiar în condițiile delegării unor atribute la nivelul UE. UE înseamnă în libera circulație a persoanelor, capitalului, muncii. Pentru a fi un stat este nevoie de patriotism european, arăta Gusti acum 90 de ani , dar acest lucru nu există și, probabil, nici nu va exista în viitorul previzibil.

Trebuie spus că actualul proiect european este al șaselea după cele ale lui Alexandru Macedon, cezarismul roman, Carol cel Mare, papa Ioncențiu al III-lea (sec. XIII), Napoleon Bonaparte (Gusti, p.261). Proiectul actual este datorat lui Condhove-Kalergi – de la „Mișcarea paneuropeană” (1923), care avea ca scop stabilirea „Statelor federale ale Europei”, fără a topi suveranitatea acestora (Gusti, p.267) Problema UE este multiplă: • Veche, de când s-a pus prima dată problema conceptului: „dacă avem State și popoare europene, putem oare vorbi de o Europă? Aceasta este problema. Este problema Europei.” (Gusti, p.236) • În același timp: „O uniune a Statelor europene … este necesară.” – aprecia Gusti în 1934 (idem, p.266) • Dar, birocrația de al Bruxelles nu este reprezentativă pentru popoarele europene, lucru care încalcă principiul uniunii morale, obligatoriu în optica lui Aristide Briand, unul dintre părinții conceptului (Gusti, p.272), • și aceasta condiționează scopul Uniunii, libera circulație, de aspecte politice care nu au legitimitate, pentru că se întemeiază pe guvernarea prin rețele percepută ca fiind „ocultă” și pe ceea ce nu există: acest patriotism european. • Primatul factorului politic peste cel economic este o altă problemă serioasă a Uniunii, insuficient discutată, care încalcă principiul pragmatismului și al eficienței (cf. Briand în „Memorand pentru «Organizarea unui regim de uniune federală europeană»…”, 1929, în Gusti, p.272).

Uniunea Europeană are, în centrul ei, un nucleu de provocări multiple: căderea în irelevanță strategică, economică, sărăcie, și conflicte interne (Germania/Franța, Nord/Sud). Antropologic Suveranitatea pleacă de la premisa că omul există și se manifestă în cadrul națiunii sale. Globalismul, perspectiva de stânga pleacă de la premisa că omul poate fi modelat de orice suprastructură cu suficiente resurse pentru a-i modela psihicul prin mass-media și măsuri coercitive. Problema este că omul universal nu există, iar locul și localizarea este partea invizibilă a omului și a umanității, un organ invizibil, componentă a sufletului. Iar conștiința locului este parte a identității.

Trebuie lămurit odată pentru totdeauna că baza Uniunii Europene nu poate fi homo europeaus, pentru că acesta nu există. Există o cultură europeană, care este greco-romană și creștină, în același timp. Omul creștin, peste care s-a suprapus Renașterea și revoluția industrială este baza lumii civilizate, al cărui punct de plecare este Europa. Deci, suveranitatea are în vedere prezervarea omului creștino-renascentist. Cum omul se manifestă aici și acum în virtutea unor valori universale, deci ființează în virtutea unor valori universale localizate, rezultă că Europa, ca și construcție, dacă este să fie viabilă, trebuie să plece de la aceste valori (universale), de la acest fel de funcționa (localizat).