Eurobarometrul realizat la comanda P.E. în toate statele uniunii și dat ieri publicității ar fi meritat ceva mai multă atenție, la noi, pentru că el ridică o întrebare terifiantă: va fi ieșirea României din UE temă de campanie electorală a unuia sau mai multe partide în 2024? Pentru că cifrele din sondaje relevă prăbușirea catastrofală a optimismului legat de apartenența la UE a poporului european cel mai entuziasmat, acum un sfert de secol, scrie Bogdan Tiberiu Iacob în https://inpolitics.ro, preluat de Romanian Global News.

Un român din 4 crede că a fi în UE e un lucru rău, iar procentul va crește dramatic, în mod cert, în următorii doi ani, devenind o tentație irezistibilă pentru politicienii autohtoni. Ce consecințe ar putea avea acest lucru e greu de cuantificat acum, dar constatăm că nici măcar nu e o temă serioasă de discuție.
Conform Eurobarometrului, reamintim, 23% dintre români cred că prezența noastră în UE e un lucru rău.
Am devenit oficial cei mai mari eurosceptici.
68% cred că România merge în direcția greșită și doar 38% cred că UE, în ansamblul ei, merge într-o direcție bună. Românii, polonezii și portughezii sunt singurii europeni în care mai puțin de jumătate cred că viețile lor merg spre mai bine.
Peste trei sferturi sunt speriați de războiul din Ucraina și de perspectiva sărăciei și a șomajului.
Cifrele sunt nefaste.
Dar vor fi mult mai grele curînd. Nu doar România e dezamăgită de mersul european al treburilor, de marile instituții bruxelleze, de direcția spre care se duce UE. În topul nemulțumitelor se află țări grele, precum Franța, Italia sau Austria, bastioane ale democrației.
Un lucru ne diferențiază, totuși, de restul statelor pesimiste.
Anume că românii au fost declarați oficial acum un sfert de secol și mai bine drept poporul cel mai entuziasmat de ideea aderării la UE și NATO. Îi surclasam pe toți.
În martie 1996, tot Eurobarometrul releva că 70% dintre români ar vota categoric în favoarea integrării în UE, în timp ce numai 2% din populaţie s-ar exprima împotrivă. România era urmată de Polonia, cu 68%, în timp ce în Slovacia, Letonia, Ungaria, Estonia, Cehia şi Lituania, mai puţin de 50% voiau integrare.
Tot România era ţara cu cei mai mulţi cetăţeni care considerau că din integrarea în UE vor beneficia, în mod egal, ambele părţi. În contrapartidă, 30% din sloveni considerau că UE ar avea mai mult de profitat din acceptarea Sloveniei decît invers.
”Românii sunt excesiv de optimişti în ceea ce priveşte efectele şi costurile integrării României în UE”, comenta sondajul preşedintele de atunci al Senatului, Oliviu Gherman.
„Fără a credita poporul român ca fiind complet naiv, trebuie să recunosc în această atitudine prea optimistă un oarecare deficit de informare, care nu a permis articularea unei imagini realiste asupra implicaţiilor şi costurilor integrării”, afirma Gherman, în cadrul unui simpozion parlamentar.
Vizionar?
În martie 1997, Eurobarometrul confirma entuziasmul nestăvilit: 80% din populaţia României şi 70% din populaţia Poloniei se pronunţau în favoarea integrării în marile structuri, după cum releva publicaţia „NATO Review”.
76% dintre români şi 65% dintre polonezi erau de acord cu aderarea ţării lor la NATO, rezultate similare înregistrîndu-se şi în privinţa integrării în UE, respectiv 80 şi 70 de procente.
Războiul declanșat de NATO în Iugoslavia a fost un duș rece pentru români, entuziasmul pentru intrarea în alianța miitară a scăzut simțitor pînă la 52%, iar în UE la 64%. Românii începuseră să înțeleagă că apartenența la marile structuri are și costuri, nu doar beneficii. Teama de război în proximitate redusese pofta de integrare grăbită în UE. Contase enorm și eșecul României de a intra în NATO odată cu Polonia, Ungaria și Cehia, în 1997.
În 2001, însă, reviriment puternic: conform Eurobarometrului, 85% din români ar fi votat aderarea la UE, 70% aveau o imagine foarte bună despre UE şi 74 la sută aveau încredere în Uniune. 92% din cetăţenii ţării se pronunţau, totodată, pentru accelerarea procesului de aderare.
La polul opus, în Malta doar 53 la sută din populaţie ar fi votat pentru aderare.
Din entuziasmul de odinioară s-a cam ales acum praful, relevă ultimul Eurobarometru.
UE și NATO nu mai sunt raiul visat.
Cu războiul ucrainean în coastă, cu o UE slabă, atacată de corupție masivă din interior, incapabilă să se adune în fața marilor probleme, începînd cu dependența de energia rusească ori de producția în China, lăsînd impresia că e total controlată de o America la rîndul ei cu probleme, românii își pierd încrederea în apartenența la UE și NATO.
Refuzul Schengen toarnă și mai mult gaz pe foc.
Naționalismul de grotă începe să prindă teren vertiginos, cu o viteză incredibilă. Ni-l bagă pe gît, nu de puține ori, globalist-progresiștii de ieri. Tradiționala capacitate de ”rebrănduire” a unora!
De departe cel mai grav aport îl are clasa politică de la noi. Refuzînd să caute vinovați în sînul ei pentru eșecurile pe bandă, guvernarea Iohannis-Ciucă-Ciolacu, cu sprijinul unei importante părți a presei, dirijează abil furia românilor strict spre exterior, spre cancelarii și companii străine.
În loc să cerem capul inexistentului președinte, al premierului, al miniștrilor de Externe și Interne șamd, noi sărim la gîtul cancelarului austriac, de parcă vetoul său ar fi o decizie pur personală și nu una care ascunde interese bruxelleze înalte.
În spatele tabloului mînjit de români cu ouă stricate al lui Nehammer, autohtonii Iohannis, Ciucă, Ciolacu, Bode & comp rînjesc fericiți: hai că i-am dus pe fraieri de nas încă o dată!
În aceste condiții, e legitim să ne întrebăm cît mai durează pînă va apărea primul partid autohton care să îmbrățișeze Ro-exitul? Și cu ce impact?
Dacă suntem trimiși după fentă să punem toată responsabilitatea în cîrca altora, nu e firesc ca UE să devină răul cel mai mare pentru români?
Desigur, ar mai fi și ”mica” întrebare: dacă România e incapabilă să se descurce în UE, refuzînd cu îndîrjire să aibă un cuvînt de spus în orice problematică europeană, cum s-ar descurca în afara ei, într-un spațiu geo-politic incert?
UE a abuzat de România – asta e clar! – în primul rînd pentru că România are de ani de zile cea mai servilă clasă politică, iar Murphy a spus demult că e imoral să permiți fraierilor să-și păstreze banii.
România nu doar că e o vacă de muls, ci e o vacă fericită că e mulsă de alții.