The New York Times a numit-o un „mister”, dar Statele Unite au executat o operațiune sub acoperire pe mare, care a fost ținută secretă – până acum, scrie https://solidnews.ro, traducând o investigație a celebrului jurnalist Seymour M Hersh, investigație preluată de Romanian Global News.

Centrul de Scufundări și Salvare al Marinei americane poate fi găsit într-o locație la fel de obscură ca și numele său – pe ceea ce a fost odată un drum de țară în zona rurală Panama City, un oraș stațiune acum în plină expansiune în sud-vestul Floridei, la 70 mile sud de granița cu Alabama. Complexitatea centrului este la fel de greu de descris ca și locația sa – o structură din beton de după cel de-al Doilea Război Mondial, care are aspectul unui liceu vocațional din partea de vest a orașului Chicago. O spălătorie cu monede și o școală de dans sunt peste drum de ceea ce este în prezent o stadă cu patru benzi.
Centrul a antrenat zeci de ani scafandri de mare adâncime care, odată repartizați unităților militare americane din întreaga lume, sunt capabili să facă scufundări tehnice pentru a face bine – folosind explozibili C4 pentru a curăța porturile și plajele de resturi și mine neexplodate – dar și pentru a face rău, cum ar fi aruncând în aer platformele petroliere străine, blocând supapele de admisie pentru centralele electrice submarine, distrugând încuietorile de pe canalele de transport maritim cruciale. Centrul orașului Panama, care se mândrește cu a doua piscină interioară ca mărime din America, a fost locul perfect pentru a recruta cei mai buni și mai taciturni absolvenți ai școlii de scufundări care au reușit vara trecută ceea ce au fost autorizați să facă la 260 de metri sub suprafața Mării Baltice.
În iunie anul trecut, scafandrii Marinei, care operau sub acoperirea unui exercițiu NATO mediatizat la mijlocul verii, cunoscut sub numele de BALTOPS 22, au plantat explozibili declanșați de la distanță care, trei luni mai târziu, au distrus trei dintre cele patru conducte Nord Stream, potrivit unei surse cu cunoștințe directe despre planificarea operațională.
Două dintre conducte, cunoscute sub numele colectiv Nord Stream 1, au furnizat Germaniei și unei mari părți din Europa de Vest gaze naturale rusești ieftine pentru mai mult de un deceniu. O a doua pereche de conducte, Nord Stream 2, a fost construită, dar nu a fost încă dată în funcțiune. Acum, când trupele rusești se adună la granița cu Ucraina și se apropie cel mai sângeros război din Europa din 1945 încoace, președintele Joseph Biden a văzut conductele ca pe un mijloc pentru Vladimir Putin de a transforma gazul natural în armă pentru ambițiile sale politice și teritoriale.
Adrienne Watson, un purtător de cuvânt al Casei Albe, a declarat într-un e-mail: „Aceasta este pură ficțiune, total fals!”. Tammy Thorp, purtător de cuvânt al Agenției Centrale de informații, a scris în mod similar: „Această afirmație este complet falsă!”.
Decizia lui Biden de a sabota conductele a venit după mai mult de nouă luni de dezbateri extrem de secrete în interiorul comunității de securitate națională a Washingtonului cu privire la modul în care să se atingă cel mai bine acest obiectiv. În cea mai mare parte a timpului, problema nu a fost dacă să facă misiunea, ci cum să o facă fără niciun indiciu evident cu privire la cine este responsabil.
A existat un motiv birocratic vital pentru care s-au bazat pe absolvenții școlii de scufundări a centrului din Panama City. Scafandrii erau doar din marină, și nu membri ai Comandamentului pentru Operațiuni Speciale al Americii, ale cărui operațiuni sub acoperire trebuie raportate Congresului și informate în avans conducerii Senatului și Camerei – așa-numita Bandă a celor Opt (Gang of Eight). Administrația Biden a făcut tot posibilul pentru a evita scurgerile de informații, deoarece planificarea a avut loc la sfârșitul anului 2021 și în primele luni ale anului 2022.
Președintele Biden și echipa sa de politică externă – consilierul pentru securitate națională Jake Sullivan, secretarul de stat Tony Blinken și Victoria Nuland, subsecretarul de stat pentru politică – Au fost vocali și consecvenți în ostilitatea lor față de cele două conducte, care se întind pe suprafața de 750 de mile în Marea Baltică, pornind din două porturi diferite din nord-estul Rusiei, lângă granița cu Estonia, și trecând aproape de insula daneză Bornholm, înainte de a se opri în nordul Germaniei.
Ruta directă, care a ocolit orice nevoie de tranzit în Ucraina, a fost un avantaj pentru economia germană, care s-a bucurat de o abundență de gaze naturale rusești ieftine – suficient pentru a-și conduce fabricile și a-și încălzi casele, permițând în același timp distribuitorilor germani să vândă gaze în exces, cu un profit, în toată Europa de Vest. Acțiunile care ar putea fi urmărite până la administrație ar încălca promisiunile SUA de a minimiza conflictul direct cu Rusia. Păstrarea secretului era esențială.
Încă de la începuturile sale, Nord Stream 1 a fost văzut de Washington și partenerii săi anti-ruși din NATO drept o amenințare la adresa dominației occidentale. Compania din spatele ei, Nord Stream AG, a fost încorporată în Elveția în 2005 în parteneriat cu Gazprom, o companie rusească tranzacționată public care produce profituri enorme pentru acționari, care este dominată de oligarhi cunoscuți a fi în mâinile lui Putin. Gazprom controla 51% din companie, patru firme europene de energie – una în Franța, una în Olanda și două în Germania – împărțind restul de 49% din acțiuni și având dreptul de a controla vânzările în aval ale gazelor naturale ieftine către distribuitorii locali din Germania și Europa de Vest. Profiturile Gazprom au fost împărțite cu guvernul rus, iar veniturile din gazele de stat și petrol au fost estimate în câțiva ani la până la 45% din bugetul anual al Rusiei.
Temerile politice ale Americii erau reale: Putin ar avea acum o sursă majoră de venit suplimentară și mult dorită, iar Germania și restul Europei occidentale ar deveni dependente de gazul natural low-cost furnizat de Rusia – reducând în același timp dependența europeană de America. De fapt, exact asta s-a întâmplat. Mulți germani au văzut Nord Stream 1 ca parte a eliberării teoretizate în faimoasa teorie Ostpolitik a fostului cancelar Willy Brandt, ceea ce ar permite atât Germaniei postbelice, cât și altor națiuni europene distruse în al doilea război mondial să se reabiliteze, printre alte inițiative, folosind gaz rusesc ieftin pentru a alimenta o piață prosperă din Europa de Vest și economia comercială.
Nord Stream 1 a fost destul de periculos, din punctul de vedere al NATO și al Washingtonului, dar Nord Stream 2, a cărui construcție a fost finalizată în septembrie 2021, ar dubla cantitatea de gaz ieftin care ar fi disponibil pentru Germania și Europa de Vest, dacă ar fi aprobată de autoritățile de reglementare germane. Cea de-a doua conductă ar furniza, de asemenea, suficient gaz pentru mai mult de 50% din consumul anual al Germaniei. Tensiunile au escaladat constant între Rusia și NATO, susținute de politica externă agresivă a Administrației Biden.
Opoziția față de Nord Stream 2 a izbucnit în ajunul inaugurării lui Biden în ianuarie 2021, când republicanii din Senat, conduși de Ted Cruz din Texas, au exprimat în mod repetat amenințarea politică a gazelor naturale ieftine rusești în timpul audierii de confirmare a lui Blinken în calitate de secretar de stat. Până atunci, un Senat unificat a adoptat cu succes o lege care, așa cum Cruz i-a spus lui Blinken, „a oprit [conducta] din fașă”. A existat o presiune politică și economică enormă din partea guvernului german, condus atunci de Angela Merkel, pentru a obține cea de-a doua conductă în deplină funcționabilitate.
Se va ridica Biden împotriva germanilor? Blinken a spus că da, dar a adăugat că nu a discutat în mod specific despre punctele de vedere ale președintelui. „Știu convingerea sa puternică că acest Nord Stream 2 este o idee proastă”, a spus el. „Știu că ne-ar face să folosim toate instrumentele persuasive pe care le avem pentru a ne convinge prietenii și partenerii, inclusiv Germania, să nu mergem mai departe”, a adăugat el.
Câteva luni mai târziu, pe măsură ce construcția celei de-a doua conducte se apropia de finalizare, Biden a pocnit din degete și, în luna mai, într-o schimbare uimitoare, administrația a renunțat la sancțiunile împotriva Nord Stream AG, un oficial al Departamentului de Stat recunoscând că încercarea de a opri conducta prin sancțiuni și diplomație a fost „întotdeauna o lovitură cu șanse mici”. În spatele scenei, oficialii administrației i-au cerut președintelui ucrainean Volodimir Zelenski, care se confrunta atunci cu amenințarea invaziei rusești, să nu critice mișcarea.
Au existat consecințe imediate. Republicanii din Senat, conduși de Cruz, au anunțat o blocadă imediată a tuturor candidaților la politica externă a lui Biden și au amânat adoptarea legii anuale a apărării timp de luni de zile, până în toamnă. Politico a descris mai târziu decizia lui Biden privind cea de-a doua conductă rusească drept „singura decizie, fără îndoială mai mult decât retragerea militară haotică din Afganistan, care a pus în pericol agenda lui Biden”.
Administrația a început să se zbată, în ciuda faptului că a primit o mustrare cu privire la criză la jumătatea lunii noiembrie, când autoritățile de reglementare din domeniul energiei din Germania au suspendat aprobarea celei de-a doua conducte Nord Stream. Prețul gazelor naturale a crescut cu 8% în câteva zile, pe fondul temerilor tot mai mari din Germania și Europa că suspendarea conductei și posibilitatea tot mai mare a unui război între Rusia și Ucraina ar duce la o iarnă grea nedorită. Nu era clar pentru Washington ce poziție avea Olaf Scholz, noul cancelar al Germaniei. Cu câteva luni mai devreme, după căderea Afganistanului, Scholtz a susținut public apelul președintelui francez Emmanuel Macron pentru o politică externă europeană mai autonomă într-un discurs ținut la Praga – sugerând în mod clar o mai mică încredere în Washington și acțiunile sale.
În tot acest timp, trupele rusești se construiseră constant și amenințător la granițele Ucrainei și, până la sfârșitul lunii decembrie, peste 100.000 de soldați erau în măsură să atace din Belarus și Crimeea. Gradul de alarmare a crescut la Washington, printre factorii agravanți fiind inclusiv o evaluare de la Blinken că aceste trupe ar putea fi „dublate în scurt timp”.
Atenția administrației s-a concentrat din nou pe Nord Stream. Atâta timp cât Europa a rămas dependentă de conductele de gaze naturale ieftine, Washingtonul s-a temut că țări precum Germania ar fi reticente în a furniza Ucrainei banii și armele de care avea nevoie pentru a învinge Rusia.
În acest moment neliniștit, Biden l-a autorizat pe Jake Sullivan să reunească un grup de agenții pentru a veni cu un plan.
Toate opțiunile trebuiau să fie pe masă. Dar numai una avea să fie cu adevărat eficientă.
PLANUL
În decembrie 2021, cu două luni înainte ca primele tancuri rusești să intre în Ucraina, Jake Sullivan a convocat o reuniune a unui grup de lucru nou format – bărbați și femei dintre șefii de stat major, CIA și departamentele de stat și Trezorerie – și a cerut recomandări cu privire la modul de a răspunde la invazia iminentă a lui Putin.
Ar fi prima dintr-o serie de întâlniri top-secrete, într-o cameră securizată de la ultimul etaj al clădirii fostului birou executiv, adiacent Casei Albe, care a fost, de asemenea, casa Consiliului Consultativ pentru Informații Externe al președintelui (PPIAB). A existat o discuție care a dus în cele din urmă la o întrebare preliminară crucială: ar fi reversibilă recomandarea înaintată de grup președintelui – cum ar fi un alt strat de sancțiuni și restricții valutare – sau ireversibilă – adică acțiuni cinetice, care nu ar putea fi anulate?
Ceea ce a devenit clar pentru participanți, potrivit sursei care cunoaște direct procesul, este că Sullivan intenționa ca grupul să vină cu un plan de distrugere a celor două conducte Nord Stream – și că acesta a fost în conformitate cu dorințele președintelui.
JUCĂTORII de la stânga la dreapta: Victoria Nuland, Anthony Blinken și Jake Sullivan
În următoarele câteva întâlniri, participanții au dezbătut opțiunile pentru un atac. Marina a propus utilizarea unui submarin nou pentru a ataca direct conducta. Forțele aeriene au discutat despre lansarea de bombe cu efect întârziat care ar putea fi lansată de la distanță. CIA a susținut că orice s-ar face, ar trebui să fie sub acoperire. Toți cei implicați au înțeles mizele. „Nu este vorba de o joacă”, a spus sursa. Dacă atacul ar putea fi urmărit până în Statele Unite, „este un act de război”.
La acea vreme, CIA a fost condusă de William Burns, un fost ambasador în Rusia, care a servit ca secretar de stat adjunct în administrația Obama. Burns a autorizat rapid un grup de lucru al Agenției, ai cărui membri ad-hoc au inclus, din întâmplare, pe cineva care era familiarizat cu capacitățile scafandrilor de mare adâncime ai Marinei din Panama City. În următoarele câteva săptămâni, membrii grupului de lucru al CIA au început să realizeze un plan pentru o operațiune sub acoperire care ar folosi scafandri de adâncime pentru a declanșa o explozie de-a lungul conductei.
Așa ceva s-a mai făcut înainte. În 1971, comunitatea americană de informații a aflat din surse încă nedezvăluite că două unități importante ale Marinei Ruse comunicau printr-un cablu submarin îngropat în Marea Okhotsk, pe coasta de est a Rusiei. Cablul a legat un comandament regional al Marinei de cartierul general de pe continent de la Vladivostok.
O echipă aleasă de agenți ai Agenției Centrale de Informații și ai Agenției Naționale de Securitate a fost asamblată undeva în zona Washington, sub acoperire profundă, și a elaborat un plan, folosind scafandri ai Marinei, submarine modificate și un vehicul de salvare de adâncime, care a reușit, după multe încercări și erori, să localizeze cablul rusesc. Scafandrii au plantat un dispozitiv sofisticat de ascultare pe cablu care a interceptat cu succes traficul rusesc și l-au înregistrat pe un sistem de înregistrare.
NSA a aflat că ofițerii superiori ai marinei ruse, convinși de securitatea legăturii lor de comunicare, au discutat cu colegii lor fără criptare. Dispozitivul de înregistrare și banda sa au trebuit înlocuite lunar, iar proiectul s-a derulat cu veseliefără probleme timp de un deceniu, până când a fost compromis de un tehnician civil NSA în vârstă de patruzeci și patru de ani pe nume Ronald Pelton, care vorbea fluent limba rusă. Pelton a fost trădat de un dezertor rus în 1985 și condamnat la închisoare. El a fost plătit cu doar 5.000 de dolari de către ruși pentru dezvăluirile sale despre operațiune, împreună cu 35.000 de dolari pentru alte date operaționale rusești pe care le-a furnizat, care nu au fost făcute publice niciodată.
Acest succes subacvatic, cu numele de cod Ivy Bells, a fost inovator și riscant și a adus informații neprețuite despre intențiile și planurile Marinei Ruse.
Cu toate acestea, grupul a fost inițial sceptic cu privire la entuziasmul CIA pentru un atac ascuns la mare adâncime. Erau prea multe întrebări fără răspuns. Apele Mării Baltice au fost puternic patrulate de marina rusă și nu au existat platforme petroliere care să poată fi folosite ca acoperire pentru o operațiune de scufundare. Scafandrii ar fi trebuit să meargă în Estonia, chiar peste graniță de docurile de încărcare a gazelor naturale din Rusia, pentru a se antrena pentru misiune? „Ar fi un fiasco”, i s-a spus agentiei.
În timpul „tuturor acestor scheme”, sursa a spus: „Unii oameni de lucru din CIA și Departamentul de Stat spuneau: „Nu faceți asta. Este o prostie și va fi un coșmar politic dacă se va afla.”
Cu toate acestea, la începutul anului 2022, grupul de lucru al CIA a raportat grupului de agenți al lui Sullivan: „Avem o modalitate de a arunca în aer conductele”.
Ce a urmat a fost uimitor. Pe 7 februarie, cu mai puțin de trei săptămâni înainte de invazia aparent inevitabilă a Ucrainei de către Rusia, Biden s-a întâlnit în biroul său de la Casa Albă cu cancelarul german Olaf Scholz, care, după unele șovăieli, era acum ferm convins de echipa americană. La briefingul de presă care a urmat, Biden a spus sfidător: „Dacă Rusia invadează. . . Nu va mai exista Nord Stream 2. Îi vom pune capăt!”.
Cu douăzeci de zile mai devreme, subsecretarul Nuland a transmis, în esență, același mesaj la o informare a Departamentului de Stat, cu o acoperire redusă a presei. „Vreau să vă fiu foarte clară astăzi”, a spus ea ca răspuns la o întrebare. „Dacă Rusia invadează Ucraina, într-un fel sau altul Nord Stream 2 nu va avansa”.
Mai mulți dintre cei implicați în planificarea misiunii conductei au fost consternați de ceea ce au considerat a fi referințe indirecte la atac.
„A fost ca și cum am pune o bombă atomică pe pământ în Tokyo și le-am spune japonezilor că o vom detona”, a spus sursa. „Planul era ca opțiunile să fie executate după invazie și nu făcute publice. Biden pur și simplu nu l-a primit, nu l-a înțeles sau l-a ignorat”.
Indiscreția lui Biden și a lui Nuland, dacă asta a fost, ar fi putut să-i frustreze pe unii dintre planificatori. Dar a creat și o oportunitate. Potrivit sursei, unii dintre oficialii de rang înalt ai CIA au stabilit că aruncarea în aer a conductei „nu mai poate fi considerată o opțiune sub acoperire, deoarece președintele tocmai a anunțat că știm cum să o facem”.
Planul de a arunca în aer Nord Stream 1 și 2 a fost brusc retrogradat de la o operațiune sub acoperire care cerea ca Congresul să fie informat la una care a fost considerată o operațiune secretă clasificată cu sprijin militar american. Potrivit legii, sursa a explicat: „Nu mai exista o cerință legală de a raporta operațiunea Congresului. Tot ce trebuia să facă acum era să o facă – dar tot trebuia să fie secret. Rușii au o supraveghere superlativă a Mării Baltice”.
Membrii grupului de lucru al Agenției nu au avut niciun contact direct cu Casa Albă și erau nerăbdători să afle dacă președintele chiar a vrut să spună ce a spus – adică dacă misiunea era acum în desfășurare. „Bill Burns se întoarce și spune: „Fă-o!””

OPERAȚIUNEA
Norvegia a fost locul perfect pentru a pune bazele misiunii.
În ultimii ani de criză est-vest, armata americană și-a extins foarte mult prezența în Norvegia, a cărei frontieră vestică se întinde la 1.400 de mile de-a lungul Oceanului Atlantic de Nord și se unește deasupra Cercului Arctic cu Rusia. Pentagonul a creat locuri de muncă și contracte bine plătite, pe fondul unor controverse locale, prin investirea a sute de milioane de dolari pentru modernizarea și extinderea facilităților Marinei Americane și Forțelor Aeriene din Norvegia. Noile lucrări au inclus, cel mai important, un radar avansat cu apertură sintetică, care a fost capabil să pătrundă adânc în Rusia și a picat la țanc, imediat ce intelligence-ul american a pierdut accesul la o serie de site-uri de ascultare cu rază lungă de acțiune din China.
O nouă bază de submarine americane, care a fost în construcție de ani de zile, a devenit operațională și mai multe submarine americane au fost acum în măsură să lucreze îndeaproape cu colegii norvegieni pentru a monitoriza și spiona o mare redută nucleară rusă la 250 de mile spre est, în Peninsula Kola. De asemenea, America a extins foarte mult o bază aeriană norvegiană în nord și a livrat forțelor aeriene norvegiene o flotă de avioane de patrulare P8 Poseidon construite de Boeing pentru a-și susține spionajul cu rază lungă de acțiune asupra tuturor lucrurilor din Rusia.
În schimb, guvernul norvegian i-a înfuriat pe liberali și pe unii moderați din Parlamentul său în noiembrie anul trecut, prin adoptarea Acordului Suplimentar de Cooperare în domeniul Apărării (SDCA). Conform noului acord, sistemul juridic al SUA avea jurisdicție în anumite „zone convenite” din Nord asupra soldaților americani acuzați de infracțiuni în afara bazei, precum și asupra acelor cetățeni norvegieni acuzați sau suspectați de a interfera cu munca la bază.
Norvegia a fost unul dintre semnatarii originali ai Tratatului NATO din 1949, în primele zile ale Războiului Rece. Astăzi, comandantul suprem al NATO este Jens Stoltenberg, un anti-comunist activ, care a servit ca prim-ministru al Norvegiei timp de opt ani înainte de a trece la înaltul său post NATO, cu sprijinul american, în 2014. El avea viziuni total extremiste cu privire la tot ce făcea Putin și Rusia care au cooperat cu comunitatea americană de informații de la războiul din Vietnam. De atunci a avut încredere deplină. „El este mănușa care se potrivește mâinii americane”, a spus sursa.
La Washington, planificatorii știau că trebuie să meargă în Norvegia. „Îi urau pe ruși, iar marina norvegiană era plină de marinari și scafandri de excepție care aveau decenii de experiență în explorarea petrolului și gazelor de mare adâncime”, a spus sursa. De asemenea, aveau încredere că norvegienii vor păstra misiunea secretă. (Poate că și norvegienii au avut alte interese. Distrugerea Nord Stream – dacă americanii ar putea să o scoată din funcțiune – ar permite Norvegiei să vândă mult mai mult din propriul său gaz natural Europei.)
În martie, câțiva membri ai echipei au zburat în Norvegia pentru a se întâlni cu Serviciul Secret Norvegian și cu Marina. Una dintre întrebările cheie a fost unde anume în Marea Baltică ar fi fost cel mai bun loc pentru a planta explozibili. Nord Stream 1 și 2, fiecare cu două seturi de conducte, au fost separate o mare parte din drum cu puțin mai mult de o milă, în timp ce se întindeau spre portul Greifswald din nord-estul Germaniei.
Marina norvegiană a găsit rapid locul potrivit, în apele puțin adânci ale Mării Baltice, la câțiva kilometri de insula Bornholm din Danemarca. Conductele au mers la mai mult de un kilometru distanță de-a lungul unei porțiuni din mare care era de numai 260 de metri adâncime. Acest lucru ar fi fost benefic pentru acțiunea scafandrilor, care s-ar scufunda cu un amestec de oxigen, azot și heliu care se revarsă din rezervoarele lor, și ar planta explozibili C4 camuflați pe cele patru conducte cu capace de protecție din beton. Ar fi fost o muncă ce mâncă mult timp și foarte periculoasă, dar apele de lângă Bornholm au avut un alt avantaj: nu existau curenți mareici majori, ceea ce ar fi făcut sarcina scufundării mult mai dificilă.

În acest moment, grupul obscur de scufundări adânci al Marinei din Panama City a intrat din nou în joc. Școlile de mare adâncime din Panama City, ale căror cursanți au participat la Ivy Bells, sunt văzute ca un fundal nedorit de către absolvenții de elită ai Academiei Navale din Annapolis, care de obicei caută gloria de a fi atribuit ca un pușcaș marin, pilot de luptă, sau comandant de submarin. Dacă cineva trebuie să devină un „pantof negru” – adică un membru al comandamentului navei de suprafață mai puțin dorit – există întotdeauna cel puțin o datorie asupra unui distrugător, crucișător sau navă amfibie. Cel mai puțin strălucitor dintre toate este războiul cu mine. Scafandrii săi nu apar niciodată în filmele de la Hollywood sau pe coperta revistelor populare.
„Cei mai buni scafandri cu calificări de scufundare profundă sunt o comunitate strânsă și numai cei mai buni sunt recrutați pentru operațiune și li se spune să fie pregătiți să fie chemați la CIA la Washington”, a spus sursa.
Norvegienii și americanii aveau o locație și agenții, dar exista o altă preocupare: orice activitate subacvatică neobișnuită în apele de lângă Bornholm ar putea atrage atenția navelor suedeze sau daneze, care ar putea raporta acest lucru.
Danemarca a fost, de asemenea, unul dintre semnatarii originali ai NATO și a fost cunoscută în comunitatea de informații pentru legăturile sale speciale cu Regatul Unit. Suedia aplicase pentru aderarea la NATO și își demonstrase marea abilitate în gestionarea sistemelor sale subacvatice de sunet și senzori magnetici care urmăreau cu succes submarinele rusești care, ocazional, se afișau în apele îndepărtate ale arhipelagului suedez și erau forțate să iasă la suprafață.
Norvegienii s-au alăturat americanilor insistând că unii oficiali de rang înalt din Danemarca și Suedia trebuie să fie informați în termeni generali despre posibila activitate de scufundări în zonă. În acest fel, cineva superior ar putea interveni și să țină un raport în afara lanțului de comandă, izolând astfel funcționarea conductei. „Ceea ce li s-a spus și ceea ce știau au fost intenționat informații diferite”, mi-a spus sursa. (Ambasada Norvegiei, rugată să comenteze această poveste, nu a răspuns.)
Norvegienii au fost cheia rezolvării altor obstacole. Marina rusă era cunoscută pentru tehnologia de supraveghere capabilă să detecteze și să declanșeze mine subacvatice. Dispozitivele explozive americane trebuiau camuflate într-un mod care să le facă să apară în sistemul rusesc ca parte a fundalului natural – ceva care trebuia adaptat la salinitatea specifică a apei. Norvegienii aveau o soluție.
Norvegienii au avut, de asemenea, o soluție la întrebarea crucială când ar trebui să aibă loc operațiunea. În fiecare iunie, în ultimii 21 de ani, Flota a șasea americană, al cărei amiral are sediul în Gaeta, Italia, la sud de Roma, a sponsorizat un exercițiu major al NATO în Marea Baltică, implicând zeci de nave aliate în întreaga regiune. Exercițiul curent, care a avut loc în iunie, va fi cunoscut sub numele de Baltic Operations 22 sau BALTOPS 22. Norvegienii au propus ca aceasta să fie acoperirea ideală pentru a planta minele.
Americanii au oferit un element vital: i-au convins pe planificatorii Flotei a 6-a să adauge un exercițiu de cercetare și dezvoltare programului. Exercițiul, așa cum a fost făcut public de către marină, a implicat Flota a șasea în colaborare cu „centrele de cercetare și război” ale Marinei. Evenimentul pe mare va avea loc în largul coastei insulei Bornholm și va implica echipe NATO de scafandri care plantează mine, iar echipe concurente vor folosi cea mai recentă tehnologie subacvatică pentru a le găsi și distruge.
A fost atât un exercițiu util, cât și o acoperire ingenioasă. Băieții din Panama City și-ar face treaba, iar cele C4 de explozibili ar fi în vigoare până la sfârșitul anului BALTOPS22, cu un cronometru de 48 de ore atașat. Toți americanii și norvegienii vor fi demult plecați după prima explozie.
Zilele începeau să treacă. „Ceasul ticăia și ne apropiam de îndeplinirea misiunii”, a spus sursa.
Și apoi: Washingtonul avea dubii. Bombele urmau să fie încă plantate în timpul BALTOPS, dar Casa Albă era îngrijorată că o fereastră de două zile pentru detonarea lor ar fi prea aproape de sfârșitul exercițiului și ar fi evident că America a fost implicată.
În schimb, Casa Albă a avut o nouă cerere: „Pot băieții din teren să vină cu o modalitate de a arunca în aer conductele mai târziu, la comandă?”
Unii membri ai echipei de planificare au fost înfuriați și frustrați de aparenta indecizie a președintelui. Scafandrii din Panama City au practicat în mod repetat plantarea C4 pe conducte, așa cum au făcut în timpul BALTOPS, dar acum echipa din Norvegia a trebuit să vină cu o modalitate de a-i oferi lui Biden ceea ce dorea – capacitatea de a emite un ordin de execuție de succes într-un moment ales de el.
A fi însărcinat cu o schimbare arbitrară, de ultim moment, a fost ceva pe care CIA era obișnuită să-l gestioneze. Dar, de asemenea, a reînnoit preocupările pe care unii le-au împărtășit cu privire la necesitatea și legalitatea întregii operațiuni.
Ordinele secrete ale președintelui au evocat, de asemenea, dilema CIA în zilele războiului din Vietnam, când președintele Johnson, confruntat cu un sentiment tot mai puternic împotriva războiului din Vietnam, a ordonat agenției să încalce statutul său – care în mod specific a interzis funcționarea în interiorul Americii – Spionarea liderilor anti-război pentru a determina dacă aceștia erau controlați de Rusia comunistă.
Agenția a acceptat în cele din urmă, și de-a lungul anilor 1970 a devenit clar cât de departe a fost dispusă să meargă. Au existat dezvăluiri ulterioare în ziare în urma scandalurilor Watergate despre spionarea cetățenilor americani de către Agenție, implicarea sa în asasinarea liderilor străini și subminarea guvernului socialist al lui Salvador Allende.
Aceste dezvăluiri au condus la o serie dramatică de audieri la mijlocul anilor 1970 în Senat, conduse de Frank Church din Idaho, Statele Unite ale Americii. Acest lucru a arătat clar că Richard Helms, directorul agenției la acea vreme, a acceptat că are obligația de a face ceea ce dorește președintele, chiar dacă asta însemna încălcarea legii.
Într-o mărturie nepublicată, făcută în culise, Helms a explicat că „aproape că ai o concepție neprihănită când faci ceva”, sub ordinele secrete ale unui președinte. „Fie că este corect să o ai, fie că este greșit să o ai, [CIA] funcționează în baza unor reguli diferite decât orice altă parte a guvernului”. El le-a spus senatorilor că el, în calitate de șef al CIA, a înțeles că a lucrat pentru Coroană, și nu pentru Constituție.
Americanii din Norvegia au operat în aceeași dinamică și au început să lucreze conștiincioși la noua problemă – cum să se detoneze de la distanță explozibilii C4 la ordinul lui Biden. A fost o misiune mult mai solicitantă decât au crezut cei de la Washington. Echipa din Norvegia nu a putut ști când președintele ar putea apăsa butonul. Va fi peste câteva săptămâni, peste câteva luni sau peste o jumătate de an sau mai mult?
C4 atașat la conducte ar fi declanșat de o geamandură sonară aruncată de un avion în scurt timp, dar procedura a implicat cea mai avansată tehnologie de procesare a semnalului. Odată instalate, dispozitivele de sincronizare întârziate atașate la oricare dintre cele patru conducte ar putea fi declanșate accidental de amestecul complex de zgomote de fond oceanic în Marea Baltică, puternic traficată – de la nave apropiate și îndepărtate, foraje subacvatice, evenimente seismice, valuri și chiar creaturi marine. Pentru a evita acest lucru, sonarul, odată instalat, ar emite o secvență de sunete tonale unice de joasă frecvență – la fel ca cele emise de un flaut sau un pian – care ar fi recunoscute de dispozitivul de sincronizare și, după o oră prestabilită de întârziere, declanșează explozivii. „Vrei un semnal suficient de solid, astfel încât niciun alt semnal să nu poată trimite accidental un puls care a detonat explozibilii”, mi-a spus Dr. Theodore Postol, profesor emerit de știință, tehnologie și politica de securitate națională la MIT. Postol, care a fost consilier științific al șefului de operațiuni navale al Pentagonului, a declarat că problema cu care se confruntă grupul în Norvegia din cauza întârzierii lui Biden este una ce ține de noroc: „Cu cât explozivii sunt mai mult în apă, cu atât riscul de a exista un semnal aleatoriu care ar lansa bombele este mai mare”.
Pe 26 septembrie 2022, un avion de supraveghere P8 al Marinei Norvegiene a efectuat un zbor aparent de rutină și a lansat o geamandură sonară. Semnalul s-a răspândit sub apă, inițial către Nord Stream 2 și apoi către Nord Stream 1. Câteva ore mai târziu, explozivii de mare putere C4 au fost declanșați și trei dintre cele patru conducte au fost scoase din uz. În câteva minute, bazine de gaz metan rămase în conductele închise au putut fi

CONSECINȚELE
Imediat după bombardarea conductei, mass-media americană a tratat-o ca pe un mister nerezolvat. Rusia a fost citată în mod repetat ca un probabil vinovat, stimulată de scurgerile de informații calculate de la Casa Albă – dar fără a stabili vreodată un motiv clar pentru un astfel de act de auto-sabotaj, dincolo de simpla răzbunare. Câteva luni mai târziu, când s-a aflat că autoritățile ruse au primit estimări privind costul reparării conductelor, New York Times a descris știrile ca fiind „teorii ce complică stabilirea unui vinovat care a fost în spatele” atacului. Niciun ziar major american nu a luat în seamă în amenințările anterioare la adresa conductelor făcute de Biden și subsecretarul de stat Nuland.
Deși nu a fost niciodată clar de ce Rusia ar încerca să-și distrugă propria conductă profitabilă, un motiv mai elocvent pentru acțiunea președintelui a venit de la secretarul de stat Blinken.
Întrebat la o conferință de presă din septembrie anul trecut despre consecințele agravării crizei energetice din Europa de Vest, Blinken a descris momentul ca fiind unul potențial bun:
„Este o oportunitate extraordinară de a elimina odată pentru totdeauna dependența de energia rusă și de a-i lua lui Vladimir Putin armarea energiei ca mijloc de avansare a planurilor sale imperiale. Acest lucru este semnificativ și oferă oportunități strategice extraordinare pentru anii următori, dar între timp suntem hotărâți să facem tot posibilul pentru a ne asigura că consecințele tuturor acestor lucruri nu sunt suportate de cetățenii din țările noastre sau, de altfel, din întreaga lume”.
Recent, Victoria Nuland și-a exprimat satisfacția față de dispariția celei mai noi conducte. Depunând mărturie la o audiere a Comisiei pentru Relații Externe din Senat, la sfârșitul lunii ianuarie, ea i-a spus senatorului Ted Cruz: „La fel ca tine, și eu sunt, și cred că Administrația este foarte mulțumită să știe că Nord Stream 2 este acum, așa cum vă place să spuneți, o bucată de metal pe fundul mării”.
Sursa a avut o altă viziune asupra deciziei lui Biden de a sabota mai mult de 1500 de kilometri de gazoduct Gazprom, pe masură ce se apropia iarna. „Ei bine”, a spus el, vorbind despre președinte, „trebuie să recunosc că tipul are cu adevărat curaj. El a spus că o va face și a făcut-o.”
Întrebat de ce crede că rușii nu au răspuns, el a spus cinic: „Poate că vor capacitatea de a face aceleași lucruri pe care le-a făcut și SUA”.
„A fost o poveste frumoasă de copertă”, a continuat el. „În spatele ei a fost o operațiune sub acoperire care a plasat experți în teren și echipamente care au operat sub acoperire”.
„Singurul defect a fost decizia de a face acest lucru.”
sursă: seymourhersh.substack.com