A vorbi din pod = a spune minciuni sfruntate cu aroganță
(expresie românească din Basarabia)

Aflu cu întârziere că acum o săptămână, mai exact pe 23 ianuarie 2023, un site care se pretinde publicație, pe numele său Podul, s-a dedat unor atacuri murdare împotriva persoanei mele. Umblând cu o banală pocnitoare pusă de alții în mâna lui, proprietarul Podului, Răzvan Gheorghe, are impresia că produce explozii și titrează zgomotos: ”EXPLOZIV. Documente EXCLUSIVE: cum a reușit agentul FSB-ist Iurie Roșca să infiltreze și să controleze Mitropolia Basarabiei în perioada 2002-2009. Pentru gloria Rusiei și a ”mitropoliei” lui Vladimir Cantarean, colonelul KGB”, scrie Vlad Cubreacov pe blogul său, preluat de Romanian Global News.
Ce face de fapt omul din Podul presei, Răzvan Gheorghe?
Mai întâi distorsionează și falsifică realitatea în cel mai pur și clasic stil kaghebist, recurge la mai multe mijloace și procedee manipulatorii, insinuează sentențios și se acoperă cu trei fițuici scrise de o singură persoană, care a fost ani de zile angajat cu acte în regulă la Departamentul pentru Relații Externe Bisericești al Patriarhiei Moscovei (rus. – Отдел Внешних Церковных Сношений Московской Патриархии), numit, colocvial și în glumă”, și ”ministerul bisericesc de externe, filiala KGB”. Aceeași persoană a fost delegată de Patriarhia Moscovei, în plin Război Rece, să fie preot paroh al comunității ortodoxe ruse în capitala unei țări NATO, mai exact la Paris, de unde a fost retras ulterior din cauza unui scandal la care nu este cazul să ne referim aici și acum. Fițuicile, chiar dacă sunt datate cu 2002 și 2008 (a mai fost încă una în 2005), pe care Răzvan Gheorghe le numește ”documente”, au fost aduse din condei acum, în anul mântuirii 2023. Voi arăta mai jos de ce afirm aceasta. Am reținut că Podul achiesează la afirmațiile false, contradictorii și calomnioase din aceste ”documente” și le prezintă ca parte a propriului material, anunțând la sfârșit: ”Acest articol este proprietatea Podul.ro și este protejat de legea drepturilor de autor”.
Ca unui jurnalist cu experiență mi-a fost suficient să citesc o singură dată scriitura ”explozivă”(sic!) a lui Răzvan Gheorghe și a celui pe care acesta îl numește ”sursă”, ca să mă conving că aceștia uzează de mijloace și procedee lingvistice subscrise unui demers denigrator atât la adresa persoanei mele, cât, mai ales, la adresa Mitropoliei Basarabiei și a Bisericii Ortodoxe Române ca instituții naționale fundamentale, prezentate în lumină negativă.
Recurs la metoda manipulării și dezinformării
Am constatat că șirul de mijloace la care recurge omul din Podul presei și ”sursa” lui sunt: abuzul de cuvinte generale, care nu oferă precizie, lipsa de concretețe, stereotipurile și clișeele verbale, calificativele augmentative și cele umilitoare, cu accente de mahala. Pe de altă parte, procedeele la care se dedau cei care lovesc în persoana mea și în imaginea Mitropoliei Basarabiei și a Bisericii Ortodoxe Române sunt: amenințările, insinuările, insultele directe, falsa acuzare, apelul perfid la simțul moral și patriotic, prezentarea de informații false sau contradictorii, exagerarea, sarcasmul, peiorația, reproșul gratuit, generalizările, aluziile, falsul paralelism, transferul de imagine, ambiguitățile și omisiunea. Dar ce nu face Răzvan Gheorghe, asemeni rușilor, când misiunea lui e să-mi caute o mie de noduri pe un centimetru pătrat de papură! Răutatea asta necreștinească ajunge până într-acolo încât sunt prezentat aproape constant cu alt prenume decât prenumele meu adevărat, Vlad, iar într-un caz cad în vulgaritate, schimonosindu-mi numele de familie și dându-mi-l veninos drept poreclă! Adevărați creștini și slujitori ai lui Hristos, nimic de zis! Jurnalism de cea mai înaltă clasă! Chiar pune bine Podul în aplicare ceea ce susține negru pe alb: ”Niciun text publicat pe site-ul nostru nu se supune altor rigori editoriale, cu excepția celor din Codul deontologic al jurnalistului”. (sic!)
Va trebui să explic mai multe lucruri pe lung și pe îndelete, pentru a demonta mizeria aruncată viclean atât în obrazul meu, cât și în cel al Mitropoliei Basarabiei și al Bisericii Ortodoxe Române, prezentate ca entități slabe, infiltrate, manipulabile, dirijate politic și aflate în siajul și controlul unor servicii secrete străine pe care tocmai eu – infiltratul periculos! – le-aș reprezenta. Nu mă apuc să răspund acum chiar tuturor insinuărilor, pentru că scriitura abundă de falsuri și minciuni sfruntate, scrise cu penița înmuiată în venin.
Cum se dă Podul singur de gol
Faptul că scriiturile au fost aduse din condei acum, în 2023, pentru a servi unui anume scop extrabisericesc, este lesne demonstrabil printr-o frază care ar data, chipurile, din anul 2008, și anume: ”După ce și l-au văzut instalat pe episcopul de Bălți, Antonie Telembici, tot dintre redactorii devotați din presa PPCD-istă, inclus nu întâmplător și în echipa „luptătoare” pentru scumpele drepturi acordate de CEDO, acum vor fi mai mulți ca să câștige încă un proces la CEDO, pentru recăpătarea și exploatarea averilor Mitropoliei Basarabiei”.
Din respect față de adevăr trebuie să precizez că Preasfințitul Antonie Telembici a fost ales abia în anul 2014, în treapta de episcop vicar al Arhiepiscopiei Chișinăului și a avut titlul de ”Antonie de Orhei”, iar abia în anul Centenar 2018 Preasfinția Sa a fost ales în treapta de ”Episcop de Bălți”. Între 2008 (data scriiturii celui care a servit ani de zile la ministerul bisericesc de externe, filiala KGB) și 2018 (data alegerii Preasfințitului Antonie ca titular al Episcopiei de Bălți) e o distanță, vorba proletcultistului Andrei Lupan, ”ca de la plug la cosmodrom”, adică de la pământ la cer. Ca să-i iasă lucrurile viclene la socoteală, necuratul e capabil de orice!
Ucigă-l crucea stă de regulă în lucrurile mici și asta îl trădează cât se poate de lesne. Mai e un detaliu care vorbește în sine despre gradul de corectitudine și profesionalism jurnalistic al lui Răzvan Gheorghe. Lovind și în buna reputație a altor persoane (jurnalistul Victor Roncea, profesorul Dan Dungaciu, fostul parlamentar și secretar de stat Mihai Gheorghiu), acesta susține cum că profesorul Dan Dungaciu ar fi fost distins de către Patriarhul României cu ”Ordinul Sfântul Ioan Iacob de la Neamț. Noul Hozevit”. Fals. Răzvan Gheorghe minte cu bună știință. De fapt, Preafericitul nostru Părinte Patriarh Daniel i-a acordat domnului profesor Dan Dungaciu ordinul patriarhal ”Sanctus Stephanus Magnus” și asta se poate verifica cât ai clipi din ochi atât pe site-ul Mitropoliei Basarabiei, cât și pe cel al Agenției de știri Basilica a Patriarhiei Române. Dar nu-i treaba boierului din Podul presei să se ocupe cu lucruri de migală când are tocmai ditamai comandă de executat. Comandă care vine chiar din tabăra moscovită de la Chișinău.
Un alt detaliu care trădează faptul că Răzvan Gheorghe și ”sursa” lui din tabăra moscoviților (sunt mai mult ca sigur că omuleanul este de sub oblăduire moscovită) au adus din peniță acum, în 2023, scriitura insalubră din 2008, este referirea la, atenție!, ”sf. ier. Dionisie Erhan”. Precizez că Sfântul Ierarh Dionisie Erhan a fost canonizat abia în anul 2018, când au fost descoperite, accidental, cu ocazia unor lucrări de construcție, moaștele sale din mormântul de la mănăstirea Suruceni. Mari proroci Răzvan Gheorghe și ”sursa” lui ne(mai)văzută moscovită din Basarabia dacă știau, ei doi singuri pe fața pământului, cu tocmai un deceniu înainte, adică din 2008, despre această minunată întâmplare din 2018 și că Vlădica Dionisie Erhan va fi proclamat sfânt de Sinodul Bisericii Ortodoxe Române!
Autorul articolului din Podul nu se obosește prea tare să se documenteze și nu este deloc preocupat de prezentarea faptelor cu acuratețea necesară. Recurge la fals cât ai clipi din ochi. O distorsionare vădită a realității de către Răzvan Gheorghe stă și în următoarea frază plină de aplomb: ”La 14 septembrie 1992, Mitropolia Basarabiei a fost recunoscută drept succesoarea spirituală, canonică și istorică a Mitropoliei Basarabiei, care a funcționat până în 1944”. Absolut neadevărat! Minciună însoțită de omisiune gravă! 14 septembrie 1992 este data reactivări Mitropoliei Basarabiei, însă aceasta a fost recunoscută drept ”succesoare spirituală, canonică și istorică a Mitropoliei Basarabiei, care a funcțional până în anul 1944 inclusiv” abia în anul 2004, printr-o Hotărâre a Curții Supreme de Justiție, pronunțată în dosarul, în care am reprezentat Mitropolia Basarabiei contra Guvernului Tarlev, având ca obiect abrogarea Hotărârii de Guvern nr. 1008 din 26 septembrie 2001 privind aprobarea modificării introduse în Statutul Bisericii Ortodoxe din Moldova (Mitropolia Moldovei). Prin HG 1008/2001 guvernul comunist Tarlev, simțind că va pierde procesul la CEDO, proclamase structura de ocupație canonică rusă de la noi drept succesoare a Mitropoliei Basarabiei. Atunci, ca și acum, miza reală era patrimoniul Mitropoliei Basarabiei deținut și gestionat de stat. Procesul de judecată a durat trei ani de zile, ca în definitiv să obținem totuși abrogarea acelei nenorocite HG și recunoașterea Mitropoliei Basarabiei drept succesoare spirituală, canonică și istorică a Mitropoliei Basarabiei, care a funcționat până în anul 1944 inclusiv. Cuvântul ”inclusiv”, de care nu are știință Răzvan Gheorghe și nici sursa lui ne(mai)văzut de documentată și omniscientă, este deosebit de important pentru că face diferența exact de 1 an, perioada dintre 31 decembrie 1943 și 31 decembrie 1944, la ultima dată aplicându-se deja în Basarabia ocupată legislația sovietică privind cultele. În chestiunea de interes național major a recuperării patrimoniului Mitropoliei Basarabiei, spoliat de statul ocupant și deținut până astăzi de Republica Moldova, acest detaliu este de căpătâi. Am scris și publicat în 2004, împreună cu profesorul Iulian Chifu și avocatul Mihai Potoroacă, un amplu volum intitulat ”Dreptul de proprietate al Mitropoliei Basarabiei și restituirea averilor bisericești. Studiu asupra practicilor și legislației aplicabile în Republica Moldova” (editura Alfa și Omega, Chișinău, 2004, 444 pagini). Nu zic că Răzvan Gheorghe ar fi urechist, dar superficial și incompetent ca jurnalist cum se pretinde, se vede cu ochiul liber că este.
De ce și-a ales Podul momentul atacului acum
Impresia mea este că acest atac ignobil al lui Răzvan Gheorghe nu este întâmplător. El se aliniază atacurilor presei rusești și filoruse, de multe ori securistice, de la Chișinău și Tiraspol, presă care, de altfel, a publicat scriiturile fostului angajat al Departamentului pentru Relații Externe Bisericești al Patriarhiei Moscovei, dar fără aducerile din condei făcute acum de Podul. Am dat la timpul respectiv declarații și replici lămuritoare. Este vorba despre atacuri orchestrate împotriva Mitropoliei Basarabiei și a Bisericii Ortodoxe Române în anii 2002, 2005 și 2008. Acești ani sunt în sine niște jaloane pe care nu le putem trece cu vederea. Răzvan Gheorghe pur și simplu nu urmărește presa rusă și rusofilă, securistică, de la Chișinău și Tiraspol, că altfel ar fi înțeles în ce horă s-a prins cu sârg.
Dacă în primul deceniu de la reactivarea Mitropoliei Basarabiei (1992-2002) autoritățile kremlinocentrice de la Chișinău au supus ierarhul, clerul și credincioșii Mitropoliei noastre unor persecuții și hărțuiri metodice și sistematice (atacuri armate, violențe, expulzări oficiale, amenințări, intimidări deschise, traduceri în justiție), după înregistrarea Mitropoliei Mitropoliei Basarabiei (sub presiunea Consiliului Europei, ca urmare a Hotărârii Curții Europene a Drepturilor Omului din 13 decembrie 2001 în speța „Mitropolia Basarabiei și alții versus Republica Moldova”, definitivă din 27 martie 2002) s-a recurs la metoda destabilizării Bisericii din interior, sub pretextul unui rigorism fățarnic. Deloc întâmplător, valurile acestor tentative de destabilizare sunt perfect sincronizate cu etapele de afirmare a Bisericii noastre în Republica Moldova. Nu știe nimeni cum se face, dar exact în aceiași ani Patriarhia Moscovei și-a intensificat corespondența cu Patriarhia Română pe subiectul Mitropoliei Basarabiei, iar presa rusească și rusofilă de la noi și-a ațintit tunurile pe Mitropolia noastră de la Chișinău.
Astfel, primul atac a revenit anului 2002, îndată după înregistrarea oficială de către stat și admiterea Mitropoliei Basarabiei în legalitate. În 2002 inspiratorii atacurilor destabilizatoare erau tocmai cei care susțineau anterior că „Mitropolia Basarabiei nu va fi înregistrată niciodată” și că dețineau informații sigure, din surse oficiale, în acest sens. Apropo, unul dintre pretinșii semnatari a scriiturii din 2002, Ion Ciuntu, a fost cel care s-a opus cu înverșunare, de fiecare dată, chemării la bară a guvernului de la Chișinău în chestiunea recunoașterii Mitropoliei Basarabiei, refuzând să semneze și Plângerea adresată în 1998 Curții Europene a Drepturilor Omului.
Al doilea val, din 2005, a fost ridicat la scurt timp după ce, urmare a unor eforturi îndelungate, am obținut ca cea mai înaltă instanță judecătorească națională (Curtea Supremă de Justiție a Republicii Moldova) să recunoască, printr-o decizie definitivă și irevocabilă, faptul că „Mitropolia Basarabiei este succesoare spirituală, canonică și istorică a Mitropoliei Basarabiei care a funcționat până în anul 1944 inclusiv”. Acea victorie a Bisericii noastre, de natură să inspire încredere în Mitropolia Basarabiei și să determine revenirea la ea a mai multor comunități din prizonieratul canonic rus, trebuia umbrită și, în complicitate cu structura locală a Patriarhiei Moscovei, prin utilizarea unui impresionant arsenal mediatic apropiat principalelor grupări politice și economice, a fost dezlănțuită o campanie isterică contra Mitropolitului Basarabiei, conform principiului „Bate-voi păstorul și voi risipi turma”. Pentru că nu i se puteau aduce acuzații valabile Mitropolitului Petru Păduraru, găselnița atacatorilor a fost una banală: ”Mitropolitul nu este independent, este manipulat”. Și pentru că ”manipulatorul” trebuia să aibă un nume, omul care a servit ani buni externele bisericești ruse, la Moscova, s-a împiedicat de numele modestei mele persoane.
Al treilea val revine anului 2008, după ce, la 22 octombrie 2007, Sfântul, Marele și Îndreptătorul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a luat act cu binecuvântare de reactivarea canonică și înregistrarea juridică de către organul de stat competent a celor 4 eparhii constitutive (și, da, istorice!) ale Mitropoliei Basarabiei. Apropo, ideea rusească, ventilată acum de Răzvan Gheorghe și ”sursa” lui de pe frontul invizibil basarabean, cum că ideea de Mitropolie a Basarabiei ar fi una de inspirație și croială rusească, separatistă, iar episcopiile componente ale Mitropoliei Basarabiei nu ar fi nici sufragane, nici istorice, îi demască pe Răzvan Gheorghe și pe acolitul lui nevăzut de la răsărit de Prut. Pasărea pe limba ei piere. Haideți să ne amuzăm un pic și să parcurgem cu atenție un pasaj din scriitura din 2008, adusă acum din condei de Răzvan Gheorghe și ”sursa” lui invizibilă pitulată curajos în iarba patriei.
Contestarea caracterului istoric al Mitropoliei Basarabiei și al episcopiilor ei componente. Copy-paste după propaganda rusă
Țineți-vă bine! Urmează un tsunami de idei una mai deocheată și mai vicleană decât alta. Așadar, din Podul citire: ”Considerăm că problema acestei Mitropolii a Basarabiei a fost pusă greșit mai demult, chiar după Marea Unire, iar Cubreacov alege anume acele opțiuni greșite, pentru a culege ultimele consecințe în scop antiunionist. Dl Cubreacov, autorul scrisorii din 12.06.2008, fiind preocupat mai mult de amprentele și stilul în care se exprimă semnatarii Memoriului, nu cunoaște istoria BOR (nu vrea s-o recunoască) și nici noțiunea de „sufragan”. Și este atât de încrezut că nici alții nu cunosc aceste lucruri, încât afirmă cu viclenie în acea scrisoare că „orice altă abordare exprimă punctul de vedere rusesc”. Ce vrea să însemne în concepția lui Cubreacov „Mitropolia Basarabiei cuprinde 4 eparhii sufragane”?
Știm că tot teritoriul dintre Prut și Nistru a făcut parte din eparhia sufragană de Huși a vechii Mitropolii istorice a Moldovei. Le-ar fi stat bine basarabenilor, măcar de formă, să menționeze acest lucru în procesul Marii Uniri de la 1918, și să scoată în evidență tendințele de reunire și nu să persevereze în tendințe separatiste în anii 1918-1919, cât a fost aici arhiereu Nicodim Munteanu, episcopul de Huși.
După 1812 și după 1990, eparhia nouă, creată sau reactivată în acest teritoriu înstrăinat de Biserica mamă nu trebuie considerată istorică, fiind croită de ruși, din rațiuni de ordin politic și nu administrativ-bisericesc. Acum această Mitropolie Autonomă a Basarabiei, de stil vechi, care nu are nici cea mai elementară organizare, care a ajuns în starea că păstorul ei trebuie să se alfabetizeze în probleme de statut și organizare de circumscripții pentru alegerea membrilor Adunării Eparhiale, înființează peste noapte niște episcopii pe care le numește istorice, fără să le reia măcar numele, dacă nu și spațiul canonic din perioada interbelică. De ce? Pentru că PPCD-iștii au nevoie să-și pună în aceste scaune oameni, cât mai mulți oameni de-ai lor, așa cum a procedat și Mitropolitul Vladimir cu cei 5 episcopi comuniști ai săi. Avem o minusculă Basarabie (față de cea din 1812) și aceea plină de camilafce albe și cu mitroforie generalizată, și bolnavă de rusofilie până la trădare.
Mitropolia Basarabiei avea până în 1944 o singură episcopie sufragană, cea a Cetății Albe- Ismail, reactivată acum ca Episcopie a Basarabiei de Sud. Cea mai mare parte a episcopiei păstorite de sf. ier. Dionisie Erhan și de ierarhul Antim Nica până în 1944 se află acum în statul Ucraina. La 24 iulie 2008 liderii PPCD participau la conferința de la Kiev cu genericul „Dialogul regional dintre Biserica Ortodoxă și grupul PPE”. Au vorbit ei oare despre recuperarea episcopiei Cetatea Alba-Ismail de la Biserica Ucrainei? Nicidecum, deși asta nu înseamnă retrocedări teritoriale.
Legea de organizare bisericească din 1925 ridica Chișinăul la rang de mitropolie, dar cu o sferă jurisdicțională restrânsă comparativ cu episcopia din perioada țaristă. Episcopia Hotinului, cu centrul la Bălți, înființată în 1923, trecea sub jurisdicția Mitropoliei Bucovinei. Episcopii de Bălți – Visarion Puiu și Tit Simedrea – au condus această eparhie sufragană, de unde au fost avansați apoi ca mitropoliți la Cernăuți.

De ce Chișinăul se afla în relații înăsprite cu ierarhii de la Cernăuți? Din cauza prea marilor pretenții ale basarabenilor de a dicta Sfântului Sinod Român cum trebuie aleși arhiereii locului, după criterii separatiste, de patriotism local, și nu după statutul BOR. Și actualii propagandiști ai celor „4 eparhii istorice”, sub umbrela Autonomiei vor să-și aranjeze niște afaceri cu oamenii lor puși în 4 locuri. După ce și l-au văzut instalat pe episcopul de Bălți, Antonie Telembici, tot dintre redactorii devotați din presa PPCD-istă, inclus nu întâmplător și în echipa „luptătoare” pentru scumpele drepturi acordate de CEDO, acum vor fi mai mulți ca să câștige încă un proces la CEDO, pentru recăpătarea și exploatarea averilor Mitropoliei Basarabiei. Lăcomia liderilor PPCD-iști pentru averi este deja cunoscută”.
V-am obosit cu acest pasaj amplu ca să observăm câteva lucruri, și anume:

1. Fostul angajat al externelor bisericești de la Moscova, filială KGB, vorbește despre Mitropolia Basarabiei ca și cum ar fi din afara ei (”această Mitropolie a Basarabiei”);
2. Nu este agreată ideea că Mitropolia Basarabiei cuprinde patru episcopii componente istorice și sufragane, așa cum figurează acestea în dipticele Bisericii Ortodoxe Române;
3. Se insinuează că Episcopia Hotinului ar fi făcut parte din Mitropolia Bucovinei începând cu anul 1923, ceea ce este fals. Sinodul Patriarhiei Române a decis în 1935 transferarea Episcopiei Hotinului, sufragană a Mitropoliei Basarabiei, în Mitropolia Bucovinei, dimpreună cu parohiile din Maramureș. Doar începând cu anul 1935 Mitropolia noastră de la Cernăuți s-a numit, pentru o scurtă perioadă, de cinci ani, ”a Bucovinei, Hotinului și Maramureșului”. Între 1923 și 1935 Episcopia Hotinului a făcut parte din Mitropolia Basarabiei, ca sufragană a acesteia. La fel și în perioada celui de al Doilea Război Mondial;
4. Unirea basarabenilor cu Biserica Ortodoxă Română, la 1918, și dorința lor de a avea o mitropolie românească cu sediul în al doilea oraș ca mărime al țării, după București, este calificată drept perserverență ”în tendințe separatiste în anii 1918-1919”. Insinuarea este că înființarea Mitropoliei Basarabiei de către Sinodul Bisericii Ortodoxe Române ar fi fost o concesie făcută ”separatismului” basarabean, nu o soluție înțeleaptă și responsabilă. Aici se vede că fostul angajat al externelor bisericești de la Moscova era înnebunit de ideea ca Mitropolia Basarabiei și eparhiile ei componente, istorice și sufragane, să fie incluse în dipticele Patriarhiei Române. Însă acest lucru s-a întâmplat și Patriarhia Română și-a completat Statutul de organizare și funcționare, aprobat de Guvernul României, cu prevederi despre Mitropolia Basarabiei având în componență, ca sufragane, Arhiepiscopia Chișinăului, Episcopia de Bălți (fostă a Hotinului), Episcopia Basarabiei de Sud (fostă a Cetății Albe – Ismail) și Episcopia a Dubăsarilor și a toată Transnistria (fostă Misiunea Ortodoxă Română din Transnistria). Apropo, eparhiile Mitropoliei Basarabiei au fost reactivate la date diferite, în ani diferiți, și recunoscute juridic de Guvernul Republicii Moldova tot la date diferite și în ani diferiți, două dintre ele ca urmare a unor procese de judecată în care modesta mea persoană le-a reprezentat pro bono cu succes, smulgând înregistrarea lor din mâna guvernului sub regimul Voronin. Pentru cei mai puțin cunoscători vom arăta că: Arhiepiscopia Chișinăului a fost creată la 8 martie 1923, reactivată la 3 octombrie 1995 și înregistrată la 1 decembrie 2004; Episcopia de Bălți a fost creată la 8 martie 1923, reactivată la 14 septembrie 1992 și înregistrată la 17 decembrie 2004. Episcopia Basarbiei de Sud a fost creată la 8 martie 1923, reactivată la 8 februarie 2001, înregistrată la 14 noiembrie 2006; Episcopia Dubăsarilor și a toată Transnistria a fost creată la 15 august 1942, reactivată la 25 noiembrie 2004, înregistrată la 15 noiembrie 2006.
5. Se afirmă că Mitropolia Basarabiei (”Chișinăul”) ”se află în relații înăsprite cu ierarhii de la Cernăuți”. Aici găsim unul dintre motivele pentru care această scriitură, adusă din condei, este fluturată public acum de la București. Adică, nu eparhia moscovită de la Cernăuți, care nu a recunoscut niciodată Mitropolia Basarabiei și dreptul ei la existență, ca și dreptul Patriarhiei Române de a exercita jurisdicție canonică la răsărit de Prut, ar fi vinovată de ”relații înăsprite”, ci de vină este tot Mitropolia Basarabiei. În anul 2008 la Cernăuți existau doar doi ierarhi, ucraineanul Onufrie Berezovski, actualul conducător al Bisericii Ucrainene în comuniune cu Patriarhia Moscovei, și rusul Meletie Egorenko, vicar de Hotin. Doi soldați zeloși ai intereselor moscovite. Tocmai pentru fidelitatea sa față de Moscova Onufrie Berezovski a și fost numit de Sinodul Rus șef al delegației moscovite la negocierile cu Patriarhia Română în chestiunea jurisdicției canonice din Republica Moldova care s-au ținut, în 2007, la mănăstirea Troyan din Bulgaria. Sper că se vor publica vreodată consemnările de la acele negocieri, ca să se vadă ostilitatea maximă arătată de Onufrie Berezovski și Mitropoliei Basarabiei, și Bisericii Ortodoxe Române. Adevărul este că Mitropolia Basarabiei nu a avut niciun fel de relații, nici blânde, nici înăsprite, cu ierarhii ucrainean și rus din regiunea Cernăuți. Aducerea ideii pe tapet acum, însă, în anul 2023, când și Onufrie Berezovski, și Meletie Egorenko au o relație mai mult decât ”înăsprită” cu guvernul și statul ucrainean, pune în lumină adevărată intenția lui Răzvan Gheorghe și a ”sursei” sale moscovite de la Chișinău. Ați înțeles acum de ce unul ca Longhin Jar, să zicem, atacă Patriarhia Română și ierarhia ei, refuzând să recunoască Mitropolia Basarabiei? Vă răspunde Podul: ”Din cauza prea marilor pretenții ale basarabenilor de a dicta Sfântului Sinod Român cum trebuie aleși arhiereii locului, după criterii separatiste, de patriotism local, și nu după statutul BOR” (sic!);
6. Despre atacul împotriva Preasfințitului ”episcopul de Bălți, Antonie Telembici”, care în 2008, nu era ierarh, fiind ales de către Sinodul Bisericii Ortodoxe Române, ca episcop vicar de Orhei, abia în 2014, am arătat mai sus. Preasfințitul Antonie Telembici este un om dintr-o bucată, adică integru și credincios, vrednic slujitor al Bisericii Ortodoxe Române. Observăm, din perspectiva actualului moment, că dintre cei trei ierarhi ai Mitropoliei Basarabiei, doar doi dintre ei sunt atacați (ÎPS Petru Păduraru și PS Antonie Telembici), ceea ce lasă loc pentru concluzia că omul din Podul presei urmărește dezbinarea Sinodului Mitropoliei Basarabiei. Acest detaliu mă face să cred că ”sursa” nevăzută a omului din Podul presei nu este basarabean de origine, ci de pe undeva din interiorul României, stabilit în Basarabia sub pulpană moscovită. Intuiția îmi spune despre cine anume este vorba. Cât privește presa din Basarabia în general, trebuie să amintesc că în ultimele trei decenii au existat doar 5 publicații care au promovat constant ideea Mitropoliei Basarabiei, și anume: Sfatul Țării, Deșteptarea, Glasul Națiunii, Țara și Flux. O fi văzut profetul din Podul presei de la București vreun material din aceste publicații ”PPCD-iste” despre Mitropolia Basarabiei ca să vânture acum ceea ce i s-a cerut din zona nevăzută?
7. Este strecurată ideea cum că Preasfințitul Antonie Telembici s-ar fi numărat printre ”redactorii devotați din presa PPCD-istă, inclus nu întâmplător și în echipa „luptătoare” pentru scumpele drepturi acordate de CEDO”. Adevărul este că Preasfințitul Antonie de Bălți, la acea vreme mirean, a fost doar redactor-șef al publicații periodice a Mitropoliei Basarabiei, anume bisăptămânalul ”Alfa și Omega”, cu suplimentele ”Studentul”, ”AMFOR”, ”Biserica și Școala” și ”Misionarul” (devenită ulterior publicație distinctă a Mitropoliei Basarabiei), lansată cu mulți ani înainte de 2002 și fiind, în condiții de prigoană sălbatică împotriva Mitropoliei Basarabiei, singurul ei braț mediatic adevărat. Mă îndoiesc că profetul din Podul Presei a citit măcar un editorial sau material de presă scris de Preasfințitul Antonie Telembici în publicațiile ”Alfa și Omega” sau în ”Misionarul”, ca să vehiculeze acum aberațiile sale.
   Falsul din cuprinsul textelor dublat de plastografierea semnăturilor
   Atât în 2002, cât și în 2005 și 2008, inspiratorii campaniilor îndreptate împotriva Mitropoliei Basarabiei au recurs la înșelăciune, vădindu-se ulterior că semnăturile multora dintre cei 44 de „revoltați” (în realitate sunt reproduse 24 de nume, pentru care semnează vechiul angajat al externelor bisericești ruse) fie au fost plastografiate, fie au fost obținute pentru cu totul alte lucruri decât cele cuprinse în așa-zisele „memorii” trimise la Patriarhia Română. Dovadă stau și declarațiile scrise ale mai multor clerici depuse la Cancelaria Mitropoliei Basarabiei, fapt despre Mitropolia a informat oficial, la timpul respectiv, atât Patriarhia Română, cât și opinia publică. Cu titlu de fapt divers remarc că în lista celor 24 figurează și numele duhovnicului meu care, când și-a văzut numele în presă, a rămas uluit. Nu semnase niciodată nimic. Ori de câte ori ne revedem, bietul părinte nu încetează să-mi prezinte scuzele Sfinției Sale. A fost banal de simplu. L-a sunat fostul angajat al externelor bisericești ruse și l-a întrebat, fără nicio explicație, dacă, de principiu, ar fi de acord cu îmbunătățirea lucrurilor în Biserică, nicidecum dacă ar dori să semneze vreo scrisoare denigratoare. Evident că a spus da. Cam cu majoritatea ”semnatarilor” a fost la fel.

Și iată că a venit și al patrulea val de atacuri, în anul de grație 2023, când, conducerea de la Chișinău (care nu face parte din Mitropolia Basarabiei) caută să-l facă pe dracul în patru pentru a nu ceda presiunilor Mitropoliei Basarabiei, susținută de autoritățile de la București și Bruxelles, de restituire a imensului patrimoniu imobiliar al Mitropoliei Basarabiei spoliat de statul sovietic ocupant și deținut astăzi abuziv de Guvernul Republicii Moldova. Miza este uriașă. Dacă și-ar recupera proprietățile luate cu hapca de sovietici și deținute de statul Republica Moldova, ca succesor local și în parte al spoliatorului (fosta URSS), Mitropolia Basarabiei ar avea baza economică necesară pentru desfășurarea activității sale misionare, de recuperare a credincioșilor basarabeni din prizonieratul canonic rus.
Refren vechi ruseasc tradus acum pe românește: Roșca-i bun, Cubreacov e rău!
Ceea ce m-a amuzat copios au fost osanalele aduse lui Roșca de chiar omul care a fost angajat ani de zile la externele bisericești de la Moscova. Ideea ”documentului” este una singură: Roșca e bun, Cubreacov e rău. O ipocrizie de nu-ți vine să crezi. ”Documentul” adresat lui Roșca începe chiar așa: ”Exprimăm sincera noastră considerațiune pentru Dumneavoastră și pentru partidul pe care-l conduceți, Vă admirăm și salutăm curajul, devotamentul de care dați dovadă în tot ce faceți pentru neam și pentru credința străbună. Vă suntem profund recunoscători pentru strădaniile DVS în ce privește aducerea Bisericii Neamului în cadrul legal și nădăjduim să fim împreună în tot ce ține de spirit și trăire românească pe pământul strămoșesc” (sic!). Ca apoi să bage șopârla: ”Vă propunem să discutați cu dl Cubreacov pe marginea obiecțiilor expuse în acest memoriu, rugându-l să nu intervină în problemele de administrare a Mitropoliei Basarabiei ce nu țin de competența sa și să se limiteze doar la prerogativele pe care i le acordă permanența sau Mitropolitul”. Care sunt acele ”probleme de administrare a Mitropoliei Basarabiei” în care aș fi intervenit eu vreodată, ”sursa” se face a uita să spună și nu a mai aflat aflat nimeni niciodată, nici măcar Răzvan Gheorghe.
Misiunea mea specială și de onoare
Acum despre mine. Da, am fost consilier cu misiuni speciale al Mitropoliei Basarabiei, desemnat de către Consiliul Eparhial de la Chișinău. Însă nu din anul 2002, cum o ia din Pod și o trage din condei Răzvan Gheorghe, ci chiar din 1992 și a durat până în 2007. Consiliul Eparhial a stabilit limitele mandatului încredințat cu unanimitate de voturi, anume cel de reprezentare a Mitropoliei Basarabiei în dialogul – atunci foarte dificil – și litigiile judiciare cu autoritățile de la Chișinău pentru admiterea în legalitate a Mitropoliei și a părților ei componente. Am conștiința împăcată. Mi-am îndeplinit mandatul exemplar și cu succes, participând în zeci de procese. De fiecare dată, pentru orice acțiune, am luat binecuvântare prealabilă și am prezentat Rapoarte oficiale scrise, ample și detaliate, care stau mărturie și astăzi în Arhiva Mitropoliei Basarabiei.
Spre necazul lui Răzvan Gheorghe și al ”sursei” lui de la Chișinău aș putea adăuga și că între 1998 și 2002 am fost membru în Adunarea Națională Bisericească a Patriarhiei Române, din partea mirenilor. De asemenea, am făcut parte din delegația Patriarhiei Române la două runde de negocieri cu Patriarhia Moscovei în chestiunea jurisdicției canonice din Republica Moldova (ianuarie 1999, Chișinău și noiembrie 2007, mănăstirea Troyan din Bulgaria), urmare a desemnării de către Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române.
Nu am fost niciodată, între 1992 și 2023, angajat al Mitropoliei Basarabiei la Chișinău. Nu am pretins și nu am primit niciodată niciun leu pentru munca prestată întotdeauna pro bono și nici alte avantaje materiale cât de mici. Să insinuezi că aș fi ”milionar”, că m-aș fi pricopsit pe seama Bisericii, când am trăit toată viața din salariu, ca angajat, este fals și nedrept. Cam securistic demersul omului din Podul presei. Starea mea materială nu a fost niciodată și nici nu este nici acum strălucită. Apropo, în calitate de angajat în România, am depus mai multe declarații de venituri și de avere. Răzvan Gheorghe ar fi putut face efortul de a se documenta asupra acestor aspecte, ca un jurnalist adevărat cum se pretinde, dar nu asta este misiunea lui când se pune pe ventilat idei otrăvite și clișee mediatice lansate anterior de propaganda rusă de la noi.
Minciunile curg gârlă din Podul presei…
Nu pot trece cu vederea nici un alt pasaj din ”articolul” lui Răzvan Gheorghe și al ”sursei” sale contibutoare și nevăzute: ”După ce un număr atât de mare de persoane din RM au ajuns să-și apere drepturile prin apelarea la CEDO, a-l prezenta pe Cubreacov ca pe singurul care a nimerit Strasbourgul este ridicol. Deputați din Parlamentul din Chișinău au dat mărturie despre gestul incalificabil al PPCD-iștilor de a fi părăsit sala în momentul votării atunci când aici, acasă, înainte de 2002, erau șanse de legalizare a Mitropoliei Basarabiei. Ei doreau niște bani, euroconformismul lor avea un subtext bănesc”. Ați înțeles ceva? A fost cineva care să fi spus că aș fi fost singurul care am ”nimerit Strasbourgul”? Eu nu am auzit niciodată. Cazul Mitropoliei Basarabiei la CEDO a fost primul provenind din Republica Moldova și unul din foarte puținele în care s-au ținut audieri la Strasbourg, la 2 octombrie 2001, în condițiile în care procedurile în fața CEDO sunt scrise. De aceea cazul a fost mediatizat pe larg și, în paranteze fie spus, mai mult de adversarii decât de prietenii Mitropoliei Basarabiei. Despre ce părăsire a sălii Parlamentului în momentul apariției subite a ”șanselor de legalizare a Mitropoliei Basarabiei” este vorba? O fi existat ”înainte de 2002” – și când anume?, introdus de cine? -, vreun proiect de lege pentru legalizarea Mitropoliei Basarabiei sau vreo Hotărâre de Parlament despre care nu a auzit nimeni până astăzi? Vă asigur că este un fals ordinar și o banală speculație. Nu a existat niciodată nimic de genul acesta și nici nu putea exista. Procedurile de legalizare a cultelor religioase erau în mâna Guvernului Republicii Moldova, nu a Parlamentului. Legea despre culte în vigoare între 1992 și 2007 stabilea clar procedura de înregistrare a Statutelor cultelor religioase și a Principiilor/Profesiunii de Credință de către Serviciul de Stat pentru Probelemele Cultelor de pe lângă Guvernul Republicii Moldova. Textul scriiturii face afirmație și despre un inventat ”subtext bănesc”, ca pretext de atac. Ba chiar puțin mai sus spun și altceva. Ia să vedem! ”Pe fundalul indiferentismului nostru înfloresc afacerile și fraudele la care se dedau conducătorii oficiali și neoficiali ai Mitropoliei Basarabiei. Cel mai nedorit de ei lucru ar fi ca Patriarhia Română să trimită un inspector bisericesc, pentru verificarea modului în care au fost administrate fondurile primite de Mitropolia Basarabiei din România în toți acești ani. Atunci s-ar vedea că „patriotismul” unora ca Vladimir Cubreacov a costat foarte mult”. Despre ce afaceri și fraude ar fi fost vorba, Podul uită să întrebe și să precizeze. Nu se ostenește Răzvan Gheorghe cu așa ceva. Mă întreb și eu chiar cât o fi costat, în expresie financiară, patriotismul unuia ca mine, pus la îndoială sau poate ironizat în Podul… Nu are Podul niște cifre care să acopere asemenea acuzații grave? Adevărul este că au venit la Chișinău, de la București și inspecții, și controale, și s-a văzut. Ce s-a văzut? Că acuzațiile din pod ale fostului angajat la externele bisericești de la Moscova, ex-paroh rus la Paris, nu s-au confirmat pentru simplul fapt că nu aveau cum să se confirme de vreme ce nu am primit niciun ban pentru activitatea prestată cu succes în interesul legitim al Mitropoliei Basarabiei.
Moscoviții tot cu gândul la bani
Legat de fake-ul privind despăgubirea acordată de CEDO Mitropoliei Basarabiei, pentru suferința morală cauzată (dar și de onorariile acordate avocatului nostru americano-britanic John Warwick Montgomery, avocatului portughez Alex dos Santos și unui avocat contributor la dosarul cauzei din Republica Moldova) lucrurile stau simplu. În procedura de monitorizare a îndeplinirii Hotărârii CEDO, Comitetul de Miniștri al Consiliului Europei (nu eu) a stabilit oficial ca Guvernul Republicii Moldova să transfere ambele sume în contul meu, ca reprezentant oficial al Mitropoliei și a celorlalți petiționari, iar Guvernul de la Chișinău s-a conformat acestei cerințe cu aproximativ două luni înaintea înregistrării oficiale Mitropoliei Basarabiei. În chiar prima zi în care sumele au fost virate de Ministerul de Finanțe al Republicii Moldova în contul meu indicat de CEDO, am transferat integral sumele datorate avocaților, așa cum a stabilit CEDO, iar în prima zi în care Mitropolia Basarabiei și-a deschis cont bancar ca persoană juridică moldoveană, după înregistrarea sa de către Guvern la 30 iulie 2002, am transferat integral în acel cont întreaga sumă virată de Ministerul de Finanțe cu titlu de despăgubire pentru suferința morală cauzată. Aceste fapte sunt certificate de extrasele bancare din anul 2002 păstrate la contabilitatea Mitropoliei Basarabiei. Am procedat corect, onest și prompt.

Spre deosebire de fostul angajat al externelor bisericești de la Moscova, care a figurat ca petiționar în dosarul ”Mitropolia Basarabiei și alții contra Moldovei”, și spre deosebire de alți doi petiționari, nu am pretins niciodată să mi se acorde o cotă-parte din suma despăgubirii stabilite de CEDO. Din bun simț creștinesc (chiar dacă Podul mă boiește ca ateu!), nu am pretins nici onorarii pentru zecile de procese de-a lungul unui deceniu și jumătate în care am apărat drepturile Mitropoliei Basarabia în fața tuturor regimurilor de extracție comunistă sovietică de la Chișinău.
Reiau declarația mea publică din anul 2008 și subliniez că ”Nu sunt membru al Consiliului Eparhial al Mitropoliei Basarabiei și nu fac parte din conducerea vreunei structuri canonice, catehetice, didactice, administrative sau de alt gen a Mitropoliei. Singura calitate oficială pe care o am este cea de reprezentant mandatat al Mitropoliei Basarabiei la Curtea Europeana a Drepturilor Omului, atât in dosarul privind admiterea Mitropoliei Basarabiei în legalitate, cât și în cel privind dreptul de succesiune juridică și de proprietate al Mitropoliei Basarabiei”. A nu se confunda Consiliul Eparhial cu Adunarea Eparhială.
Superman-ul Cubreacov și stilul vechi
O altă minciună evidentă vânturată de Podul este aceasta: ”Cubreacov a ținut din start ca Mitropolia Basarabiei să fie autonomă și de stil vechi”. Fals. Aceste aspecte au fost stabilite în mod înțelept și responsabil, din rațiuni temeinice, prin Actul Sinodal și Patriarhal al Bisericii Ortodoxe Române din 19 decembrie 1992 privind binecuvântarea reactivării Mitropoliei Basarabiei, autonomă și de stil vechi, cu reședința în Chișinău. Autorul acestei formule a fost vrednicul de pomenire mitropolit Antonie Plămădeală al Transilvaniei, originar din Basarabia, iar Sfântul nostru Sinod de la București a fost unanim în părerea că anume această formulă este cea mai potrivită și lipsește de temei regimul Snegur de falsele acuzații de ingerință în trebuirile interne ale Republicii Moldova. Toate mitropoliile și eparhiile Bisericii Ortodoxe Române se bucură de autonomie, care este stabilită de canoanele Bisericii Ortodoxe, iar stilul vechi este practicat și în Vicariatul Timocului din cadrul Episcopiei Daciei Felix a Patriarhiei Române, prezența Mitropoliei Basarabiei și a Vicariatului Timocului în Patriarhia Română lipsind de argumente valabile gruparea schismatică de la Slătioara, desprinsă din Patriarhia Română, nu fără implicații rusești, sub pretextul că Biserica Ortodoxă Română ar implementa cu forța calendarul îndreptat. Adevărul este că în Mitropolia Basarabiei, ca și în structura de ocupație canonică rusă, există atât parohii de stil nou, cât și de stil vechi, obținându-se, în cazul cererilor fiecărei comunități locale concrete, aprobarea oficială a chiriarhului. Chestiunea stilului nu este una dogmatică și nu afectează canonicitatea entităților bisericești sau comuniunea dintre Bisericile Locale care țin un stil calendaristic sau altul.
Carențe grave de logică elementară
O altă petardă sulfuroasă din Podul este aceasta: ”Upolnomoșnicul Cubreacov interpretează însă autonomia ca posibilitatea de a scăpa de controlul și exigențele de organizare a eparhiilor Bisericii Române. Din aceleași viclene calcule Cubreacov îl implora pe Patriarhul Teoctist să salute fără întârziere independența declarată a R. Moldova în 1992, interpretată de PPCD-iști ca independență față de patria-mamă”. Și aici se vede că Podul o dă suptă din degetul mare și publică lucruri ticluite după ureche. Păi, dragă Răzvan Gheorghe, te încurci pentru a câta oară în cifre. Republica Moldova și-a proclamat independența în anul 1991, la 27 august, nu în 1992. Iar Patriarhia Română într-adevăr a făcut, dar în 1991, nicidecum în 1992, demersuri către Consiliul Mondial al Bisericilor și către toți șefii cultelor reprezentate în acest organism să intervină pe lângă guvernele statelor lor în vederea recunoașterii Republicii Moldova. L-am cunoscut pe Preafericitul Părinte Patriarh Teoctist abia în vara anului 1992, într-un cadru de protocol, la o distanță de aproximativ 9 (nouă) luni după ce Patriarhia Română făcuse deja demersurile respective. Nu doar că nu l-am implorat vreodată pe Patriarhul Teoctist să facă asemenea demersuri, dar nici măcar nu l-am rugat. Aici insinuarea din Podul este că nici măcar Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române din 1991 nu se conducea de propria voință și rațiune, nici de interesul Bisericii și al națiunii, fiind la cheremul meu. De unde ia Podul trăsnăile astea? Despre autonomia eparhială vedeți ce am arătat mai sus.
În echipă cu Mircea Druc, Ion Ungureanu și 52 de deputați frontiști
Un alt lucru care mi se impută în Podul este că aș fi fost ”upolnomocinik” (rus. – уполномоченный). Nu am fost. Am fost însă, între 1991 și 1994, șef al Departamentului Culte din cadrul Ministerului Culturii și Cultelor pe durata ministeriatului regretatului ministru și om de cultură Ion Ungureanu. Desemnarea mea în funcție s-a făcut la propunerea expresă a domnului prim-ministru Mircea Druc. Mi-am făcut datoria cu succes și de la obraz. Am fost autorul Legii Cultelor din 1992, votată în unanimitate de primul Parlament al Republicii Moldova, prima lege de acest fel în tot spațiul fost sovietic. Am fost concediat prin decret prezidențial, de către Mircea Snegur, unul din adversarii nesăbuiți ai Mitropoliei Basarabiei, la cererea mitropolitului Vladimir Cantarean, colonelul ”întregii Moldove”. Apropo, cei 52 de deputați din primul Parlament al Republicii Moldova, despre care profetul din Podul presei scrie: ”La 3 aprilie 1992, câțiva deputați basarabeni din Primul Parlament au trimis memorii către Teoctist, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, și către Patriarhul Alexei al II-lea al Moscovei, în care au solicitat reactivarea Mitropoliei Basarabiei. Acela a fost momentul în care s-a redeschis problema Mitropoliei Basarabiei ca parte a BOR – indiscutabil, vorbim despre un moment istoric pentru românii de pe ambele maluri ale Prutului”, au fost fără excepție ”PPCD-iști”, adică membri ai Frontului Popular din Moldova, din care făceam și eu parte, formațiune condusă de domnul Mircea Druc. Un detaliu pe care nici profetul Răzvan Gheorghe și nici profetica lui sursă ”basarabeană” (care atunci încă nu aterizase pe sol basarabean) nu au de unde să-l cunoască este că autorul acelui Memoriu – nu au fost mai multe -, adresat Patriarhilor de la Moscova și București, este chiar modesta mea persoană. Nu-mi arog merite false. E o constatare. Un alt adevăr care trebuie pur și simplu constatat este că între 1992 și 2002 nicio altă formațiune politică din Republica Moldova, în afară de PPCD, nu a abordat măcar tangențial problematica Mitropoliei Basarabiei și nu a făcut nici cel mai mic demers pentru admiterea ei în legalitate. Are rost să amintesc aici ce-mi răspundea la interpelări și ce declara prim-ministrul ”reformator” Ion Sturza, oracolul de la Pârjolteni, în chestiunea recunoașterii Mitropoliei Basarabiei, pe care o numea ”schismatică”, perseverând până astăzi în această nedreaptă definiție?
Pentru că am ajuns la subiectul PPCD, trebuie să arăt că am devenit membru al acestei formațiuni politice încă din perioada zisă a restructurării, Perestroika sau Ferestruica, cum glumeam adesea în Basarabia pe când era Gorbaciov președinte la Moscova și Ceaușescu la București. Am rămas membru al formațiunii până în 2009, când pentru mine a devenit clar că formațiunea și-a epuizat potențialul politic, iar președintele ei, Iurie Roșca, a cotit-o lin dinspre București spre Moscova. PPCD a fost mișcarea noastră românească din Basarabia. Faptul că Roșca a trădat cauza noastră nu schimbă cu nimic esența a ceea ce a fost realmente PPCD. De mai bine de un deceniu nu am niciun fel de comunicare și nicio relație cu Roșca. Dimpotrivă, am păstrat o relație apropiată și caldă cu ceilalți doi președinți ai formațiunii – Mircea Druc și Ion Hadârcă -, dar și cu majoritatea foștilor colegi de partid, indiferent de poziția pe care au avut-o în cadrul ei și indiferent din ce colț al Basarabiei ar fi. O relație de colegialitate și chiar de caldă prietenie am avut întotdeauna și cu președintele de onoare al PPCD, fostul deținut politic Ion Moraru, supranumit ”Soljenițin al Basarabiei”.
Agentul Petrov, PPCD și votul geopolitic din 2005
Votul din 4 aprilie 2005. Am mai scris despre asta de nenumărate ori, inclusiv în presă, dar și pe vechiul meu blog distrus, la indicația lui Roșca, de persoane din cadrul companiei guvernamentale rusești Sputnik Moldova, unde Roșca era angajat și reușise să atragă o mână de oameni din aripa de tineret a fostului PPCD. Lucrurile sunt simple. Nu a fost un vot ideologic, ci unul geopolitic. Timp de o lună de zile înaintea acestui vot, asupra parlamentarilor PPCD, dar și asupra celor din alte două formațiuni politice, s-au făcut presiuni puternice pe linie guvernamentală americană, dar mai ales pe linia Președinției României (președinte Traian Băsescu) pentru exprimarea votului de realegere a lui Voronin. Traian Băsescu a fost, de fapt, principalul artizan al votului din 4 aprilie 2005. Că Băsescu s-a dovedit ulterior a fi agentul Petrov, nu aveam de unde să știu în 2005, după cum nici acum nu am cum să știu dacă omul din Podul presei este chiar jurnalist-jurnalist sau un acoperit. Stilul lui însă îndeamnă la unele concluzii.

Iată un lung fragment dintr-un și mai lung material publicat de mine în presa de la Chișinău în octombrie 2009: ”Să deschidem puțin parantezele și să ne referim la unele necunoscute din ecuația acelui moment politic. În martie 2005 Președintele României, Traian Băsescu, l-a delegat la Chișinău pe Dorin Iacob, care a avut mandatul de a-i convinge pe reprezentanții partidelor parlamentare de la Chișinău să voteze pentru realegerea Președintelui Vladimir Voronin. Dorin Iacob s-a aflat la Chișinău timp de o săptămână, fiind secondat de Cătălin Giosan, directorul postului Pro TV Chișinău.
Nu putem susține că Dorin Iacob și Cătălin Giosan, ca mandatari ai Cotrocenilor, au tratat subiectul votului din 4 aprilie și cu reprezentanți ai altor partide politice de la Chișinău. Putem spune însă că Dorin Iacob, ca trimis special al Președinției României, s-a întâlnit cu Iurie Roșca, transmițându-i mesajul Președintelui Traian Băsescu de susținere a Președintelui Vladimir Voronin.
Întâlnirea a avut loc în localul „Nobil Club” din Chișinău (strada Mihai Eminescu, intersecție cu Ștefan cel Mare). Dorin Iacob a insistat, de asemenea, ca Iurie Roșca să accepte funcția de vicepreședinte al Parlamentului. Ceea ce Roșca a acceptat.
Președintele României a insistat ca PPCD să intre la guvernare
Mesajul cu care a venit Dorin Iacob la Chișinău era de luat în calcul, întrucât fusese precedat de o convorbire telefonică dintre Președintele Traian Băsescu și Iurie Roșca. Băsescu a insistat ca PPCD nu doar să voteze pentru realegerea Președintelui Vladimir Voronin, ci chiar să intre la guvernare alături de Partidul Comuniștilor, arătând că acesta este interesul comun al Republicii Moldova și al României. Regula genului spune că o înregistrare a unei asemenea convorbiri telefonice ar trebui să fie disponibilă pentru cei în drept. Se știe că PPCD nu a acceptat să intre la guvernare alături de PCRM.
Atunci, în martie-aprilie 2005, am avut toată încrederea în Președintele Traian Băsescu. Ne-am lăsat convinși de insistențele domniei sale. Am reținut toată argumentația transmisă de emisarul său special, Dorin Iacob, despre care la acea oră știam doar că reprezintă punctul de vedere al șefului Statului Român.
Abia ulterior avea să aflăm că Dorin Iacob, acest om-cheie pentru înțelegerea corectă a semnificațiilor geopolitice ale votului din 4 aprilie 2005, este fost fruntaș al Partidului Național Român (PNR), condus de Virgil Măgureanu, partid care a fuzionat cu Partidul Democrat, condus de Traian Băsescu.
După această fuziune, Dorin Iacob a fost una dintre persoanele apropiate Președintelui României. La un moment dat (21 iulie 2007), Virgil Măgureanu a vorbit despre o distanțare dintre Președintele Traian Băsescu și Dorin Iacob: “În ce-l privește pe Dorin Iacob aș putea spune că a fost, de asemenea, unul dintre apropiații lui Băsescu, însă natura evenimentelor care au urmat i-a distanțat. Nu-mi explic prea bine atitudinea președintelui – desigur nu gratitudinea față de prestația lui Iacob l-a determinat pe șeful statului să-l trateze așa cum l-a tratat. Oricum, din nou sunt nevoit să vă spun că relațiile lui cu Dorin Iacob nu au fost influențate de evoluția relațiilor cu mine”. Nouă ne scapă aceste subtilități ale politicii de pe malurile Dâmboviței. Ceea ce a contat în 2005 a fost faptul că Dorin Iacob exprima poziția șefului Statului Român, unul dintre principalii artizani ai votului din 4 aprilie.
Traian Băsescu – artizan al votului din 4 aprilie 2005
Din respect față de Statul Român și instituția Președinției de la București, nu am vorbit niciodată despre aceste lucruri pe durata mandatului prezidențial 2005-2009. Poate că acum e cazul ca domnii Dorin Iacob și Cătălin Giosan să aducă în dezbaterea publică și alte detalii privind implicarea dumnealor în determinarea votului din 4 aprilie 2005.
După consumarea mandatului prezidențial 2005-2009, Președintele Traian Băsescu a confirmat public că l-a susținut în 2005 pe Președintele Voronin. Astfel, în august 2009, Președintele Băsescu a declarat pentru postul public de televiziune TVR 1: „Nu am fost numai eu cel care l-a susținut pe Voronin. În acel moment toată Europa, vedeam că Voronin care avusese un întreg mandat legat de Uniunea Europeană, că vrea… Deci, aceasta era atmosfera, păcăleala pe care domnul Voronin a tras-o tuturor europenilor. Și el a fost văzut ca o soluție care va tracta Moldova spre Uniunea Europeană”, specificând că în anticipatele din 2009 nu-i va mai acorda Președintelui Voronin “mâna de ajutor” pe care i-a dat-o după alegerile din 2005. Președintele Băsescu a rezumat: “Am fost consonanți cu europenii”, refuzând să intre în detalii.
Oricum, este absolut limpede că votul din 4 aprilie 2005 se explică strict geopolitic și a fost determinat inclusiv de către Președintele României, Traian Băsescu, consonant cu “toată Europa”.
Pentru noi a fost de la bun început și rămâne evident că insistența șefului Statului Român din 2005 ca deputații PPCD să voteze pentru realegerea Președintelui Voronin trebuie coroborată cu insistențele altor factori regionali și internaționali ai căror exponenți au fost Președintele Georgiei, Mihail Saakașvili, ministrul de Externe al Lituaniei, Antanas Valionis, Președintele Ucrainei, Victor Iușcenko, fostul congresman american John Conlan și alții.
Este evident că în politică, de altfel ca și în viață, răspunderea este individualizată și nimeni decât cei în cauză nu poate răspunde pentru toate gesturile, deciziile, gafele și nereușitele regimului Voronin-Lupu-Tarlev (Greceanâi). Relația PPCD cu acest regim nu a fost una idilică, precum se insinuează. Timpul va demonstra acest adevăr”.
Roșca a cotit-o dinspre București spre Moscova
Și acum iarăși despre Roșca. Tot ceea ce am făcut eu ca membru și reprezentant al PPCD pentru cauza românească și pentru cauza Bisericii noastre nu am făcut în virtutea lui Roșca, ci, de foarte multe ori, în pofida lui. Am făcut același lucru și până să ajungă Roșca președinte PPCD și după ce nu a mai fost, și până astăzi. Nu am fost omul PPCD în Biserică, ci omul Bisericii române în PPCD. Nu am pentru ce mă justifica. Nu am făcut nimic reprobabil și nimic din ceea ce insinuează viclean omul din Podul presei și draga lui ”sursă” dragă stabilită în Basarabia.
M-am amuzat copios pe seama faptului că Roșca ar fi FSB-ist. Părerea mea e că el are mai degrabă legătură cu SVR. Și nu aș vrea să cred că Răzvan Gheorghe este atât de agramat geopolitic și în materie de intelligence încât să nu facă distincție între diversele servicii secrete ale Rusiei. FSB este serviciul care operează în interiorul Rusiei, nicidecum în afară. SVR (rus. – Служба Внешней Разведки, rom. – Seriviciul de Spionaj Extern) este cel care operează în afara Rusiei și este condus de Serghei Narâșkin care, la rândul său, l-a avut consilier, în altă calitate, pe odiosul Aleksandr Dughin, prieten de prieteni cu Roșca. Am scris mai multe materiale despre Centrul de Spionaj Balcani (rus. – Балканский Центр) al Federației Ruse mutat în 2004 de la Sofia la Chișinău și care are centrul de comandă la Iasenevo, o suburbie a Moscovei, ocupându-se de spionajul în toate statele balcanice, inclusiv în România, denumită codificat de ruși ”obiectivul 24” (rus. – объект 24), dar și în Turcia și Orientul Apropiat. De fapt, acesta a și fost unul din motivele pentru care vechiul meu blog a fost distrus, la indicația lui Roșca, de către cei de la Sputnik Moldova. După cum am scris și despre așa-zisul ”eurasianism” dughinist și poate că am fost primul în spațiul românesc care, cu ani în urmă, a făcut analiza fenomenului, demascându-l. Roșca mă detestă profund și mi-a făcut multe rele și, mai spune lumea, s-a temut tot timpul că aș fi putut candida pentru funcția de președinte al formațiunii noastre politice românești din Basarabia, chiar dacă eu nu am avut niciodată asemenea veleități.
Asociația Răsăritul Românesc și colectele de fonduri din imaginația lui Răzvan Gheorghe
Răzvan Gheorghe zice așa: ”Preoții invocă în mod repetat și problematica banilor trimiși din România pentru Mitropolia Basarabiei, acuzând deturnări de fonduri. E invocat și numele lui Dan Dungaciu, care, potrivit surselor Podul.ro, a fost un vechi colaborator al lui Vlad Cubreacov la fundația ”Răsăritul românesc”, ce s-a ocupat, de-a lungul anilor, cu astfel de colectări financiare”.
Să le luăm pe rând:

1. Răsăritul Românesc este o Asociație, deci organizație cu membri, pe când fundațiile sunt organizații neasociative, adică fără membri.
2. Asociația Răsăritul Românesc nu s-a ocupat niciodată de colectări de fonduri. Singura colectă organizată veodată de ea a fost una de carte românească, pentru Biblioteca Publică Crihana Veche, când am colectat peste 4 mii de volume menite să înlocuiască balastul sovietic din fondul de carte al acestei instituții. Evident că omul din Podul presei nu are nicio dovadă cât de mică să spună minciunile sale sfruntate, dar maurul trebuie să-și facă datoria, ca să să poată raporta că s-a achitat de obligație.
3. Domnul profesor Dan Dungaciu nu a fost colaborator ”la fundația Răsăritul Românesc”, dar este adevărat că a fost premiat de Asociația Răsăritul Românesc pentru abordarea cu promptitudine și competență a problematicii românești de la răsărit de Prut și pentru inaugurarea la Chișinău a filialei Fundației Universitare a Mării Negre.
4. Mitropolia Basarabiei a fost sprijinită financiar de statul român, conform legilor în vigoare și în condiții de transparență, toate ajutoarele financiare fiind operate prin transfer bancar pentru două scopuri: a) construcția de biserici și în acest caz transferurile s-au făcut direct parohiilor, mănăstirilor sau episcopiilor solicitante și b) pentru salarizarea clerului, în acest caz transferurile fiind de asemenea operate bancar, de la bugetul Secretariatului de Stat pentru Culte, prin Patriarhia Română, direct pe cardul fiecărui titular. Alte ajutoare nu au existat. Nu au existat niciun fel de ”deturnări de fonduri”. Dacă ar fi existat, fiscul și regimurile din Republica Moldova, toate la fel de ostile Bisericii Ortodoxe Române, ar fi mâncat de mult de vie Mitropolia Basarabiei, pe care o iubesc ca pe sarea în ochi. De unde ia Răzvan Gheorghe vorbele lui despre ”colectări financiare” ”de-a lungul anilor” și despre ”deturnări de fonduri”? Din Pod! Pentru asemenea afirmații calomnioase ar merita să fie chemat în instanță pentru a da socoteală.
   Despre securiștii infiltrați
   Ideea otrăvită pe care o strecoară insidios Răzvan Gheorghe este că eu aș fi omul infiltrat de FSB în Mitropolia Basarabiei, nu fiul devotat al acesteia care a servit-o exemplar și cu dăruire aproape 30 de ani. Cât despre „kaghebism”, în Republica Moldova nu a fost adoptată niciodată o lege a lustrației, iar mediul politic și economic, societatea civilă, presa de limbă română, justiția, cercurile culturale, dar și mediul bisericesc sunt infiltrate de persoane care au colaborat cu vechiul serviciu secret sovietic, iar alții au fost preluați de serviciile secrete din răsărit, atât din Rusia, cât și din Ucraina. Nu exclud că și în sânul Mitropoliei Basarabiei ar putea exista vechi colaboratori ai KGB, care își continuă lucrarea și astăzi. La o eventuală deschidere a arhivelor KGB de la Chișinău, nu m-aș mira să aflăm că printre denigratorii mei, figuranți în lista fostului angajat al externelor bisericești de la Moscova, se numără și persoane care au fost altădată racolate și nu sunt nici astăzi străine de serviciile secrete locale și rusești, care, precum se știe, nu servesc interesul nostru național. Ceea ce este, în opinia mea, mai grav, este că aceste servicii din răsărit au infliltrații în diverse medii din România, inclusiv în presa pretins independentă. Viitorul va demonstra că am dreptate.
   Ca la Ilf și Petrov: Firma ”Coarne și copite”
   Inițial m-am gândit să cer un drept la replică. Am observat însă că Podul nu are o adresă poștală și nici una electronică, nu are niciun telefon pentru contact, cum are orice publicație normală, care nu este sub acoperire. Vorba lui Ilf și Petrov (alt Petrov decât Băsescu!) din romanul satiric ”Vițelul de aur”: Firma ”Coarne și copite” (rus. – контора ”Рога и копыта”), că trup nu se prea vede. Am mai observat că niciodată, dar absolut niciodată, Podul nu a publicat vreo replică sau precizare. Și iarăși observ că au fost multiple cazuri în care persoane și instituții au fost denigrate, atacate fără temei real și acuzate fără nicio probă. De fapt, nu e de mirare, de vreme ce nici principiul audiatur et altera pars și nici Codul deontologic al jurnalistului nu au loc și nu încap în Podul presei plin ochi cu instrumente ale manipulării și dezinformării. Se poate constata și faptul că ”articolele” din Podul nu au periodicitate fixă, adică nu e vorba despre o publicație în sensul adevărat al cuvântului, ci de un simplu site de blog-rolling fără abonați, finanțat din donații, pentru a căror colectă proprietarul (Splendor Media SRL, cu un profit net negativ pe toată durata existenței și datorii de 122 de mii RON, după cum anunță autoritățile fiscale române) face apel permanent la cititori, și care poate fi mai degrabă o banală oficină pe internet a atotputernicului și generosului front invizibil.
   Post-scriptum: Am citit abia cu această ocazie și un alt material, mai vechi și la fel de virulent, din Podul presei, care îmi este dedicat. Promit să revin cu proxima ocazie și asupra lui.