Proteste masive anti-război în Israel pe fondul intensificării conflictului cu Iranul
“După cum am fost recent informați, elevii din școlile medii cu predare în limbile minorităților naționale care coincid cu limbile oficiale ale Uniunii Europene de la 1 septembrie 2023 nu vor trece la predarea majorității obiectelor în limba ucraineană cum este prevazut în controversata lege a educației adoptată în 2017”, se arată într-o postare pe facebook a Uniunii Interregionale “Comunitatea Românească din Ucraina” (UICRU), preluată de Romanian Global News.
“Această decizie a fost luată în cadrul Comisiei parlamentare de specialitate, care a dat aviz pozitiv la proiectul de lege prin care data de 1.09.2023 se propune să fie amânată pe un termen de un an, până la 1 septembrie 2024.
Acest lucru a fost făcut la cerința structurilor europene și la insistența reprezentanților reprezentativi ai minorităților tradiționale naționale din Ucraina care, la momentul actual, încă se bucură de sistem educațional în limba maternă (și, în special, datorită eforturilor constante și insistente ale reprezentanților minorităților maghiare și române).
Accentuăm că Uniunea Interregională “Comunitatea Românească din Ucraina”, imediat după adoptarea legilor care au dus la “îngustarea volumului și formelor existente ale drepturilor și libertăților minorităților naționale”, a sesizat de urgență atât instituțiile de stat din Ucraina, cât și structurile internaționale, cerând argumentat, în baza Constituției Ucrainei, readucerea legilor privind drepturile minorităților naționale tradiționale în strictă concordanță cu prevederile Constituției și obligațiunilor internaționale ale Ucrainei în acest domeniu.
Reamintim că reprezentanții Uniunii Interregionale “Comunitatea Românească din Ucraina” (UICRU) au participat cu rapoarte argumentate obiectiv la subiect absolut la toate dezbaterile precedente consacrate acestor probleme (cu înmânarea recomandărilor și analizelor UICRU): cu reprezentanții Comisiei de la Veneția pe 11.02.2019 (vezi:
https://www.facebook.com/100032751992123/posts/115638262871240/?d=n),
pe 24.10.2019
(https://www.facebook.com/714354172331146/posts/797191684047394/?d=Nedea ),
pe 08.07.2021
(https://www.facebook.com/100063860040172/posts/187332563405411/?d=n),
la discuțiile detaliate cu Eamon Glimer, Reprezentantul special al Uniunii Europene pentru drepturile omului pe 28.10.2021 (vezi:
https://www.facebook.com/100060813806800/posts/271161208254337/?d=n ),
pe 05.10.2021 la prezentarea situației în fața Experților Consiliului Europei în problemele minorităților naționale (vezi:
https://www.facebook.com/100060813806800/posts/262390002464791/?d=n ),
participând la discuțiile cu Comisarul UE pentru extinderea Uniunii Europene,
Oliver Vàrhelyi pe 22.02.2021 (vezi:
https://www.facebook.com/100032751992123/posts/183824159385983/?d=n )
și, anul trecut, chiar înaintea războiului, pe 26.01.2022:m
(https://www.facebook.com/100060813806800/posts/329339125769878/?d=n ),
iar anul acesta – la dezbaterile organizate de “Comisia de la Veneția” pe 20.04.2023 și celor organizate în cadrul Parlamentului European cu participarea Comisaruluu UE pentru extinderea Uniunii Europene la Bruxelle pe 23 mai 2023 (vezi: https://www.facebook.com/groups/1033821720453460/permalink/1606983513137275/), una dintre cerințele esențiale fiind și “anularea termenului de “1 septembrie 2023”, prevăzut pentru introducerea cotelor la învățământ, începând cu clasa 5 și înlocuirea limbii române de predare a disciplinelor școlare cu limba ucraineană, ceea ce va duce la asimilare forțată prin școală”.
Semnalăm că în luna iunie 2023 Comisia de la Veneția va prezenta deja proiectul “Avizului cu privire la legea privind minoritățile (comunitățile) naționale din Ucraina”.
Dat fiind acest fapt, amânarea termenului de aplicare a prevederilor privind trecerea predării majorității obiectelor doar în limba de stat din 01.09.2023 pentru un an, permit ca Rada Supremă în acest timp să elaboreze noi proiecte de legi sau amendamente la legile privind educația, funcționarea limbilor și drepturile minorităților (comunităților) naționale, ținând cont de noul statut de “candidat la aderarea la Uniunea Europeană” a Ucrainei și necesitatea de a aduce legislația internă în concordanță cu standartele europene în domeniu.
După adoptarea la nivelul Comisiei de profil, proiectul de lege urmează votul final în sala abilitată a Radei Supreme – lucru care, sperăm, nu va întârzia, ținând cont de asigurările conducerii Ucrainei date în acest sens oficialităților europene.
Reamintim că Uniunea Interregională “Comunitatea Românească din Ucraina” (UICRU) la Întâlnirile oficiale cu structurile europene, în diferite perioade, a fost reprezentată de:
-Dr. Ion Popescu, Președintele UICRU, Deputat al Poporului în Rada Supremă a Ucrainei în cinci legislaturi, asociat onorific al Adunării parlamentare a Consiliului Europei,
-Regretatul Acad. Vasile Tărâțeanu, Președintele Senatului UICRU, Deputat în Consilului regional Cernăuți în trei legislaturi, Adrian Medvidi, membru al Consilului Național UICRU din partea membrului-colectiv Uniunea Societăților Românești “Pentru Integrare Europeană”, Deputat în Consiliul orășenesc Herța în două legislaturi,
-Aurica Bojescu, Secretar responsabil al UICRU, Vice-președinte al Consilului obștesc consultativ al reprezentanților minorităților naționale de pe lângă Ministerul Învățământului din Ucraina, Deputat în Consilului regional Cernăuți în patru legislaturi.
Așteptăm cu nerăbdare votul final din Parlament, Avizul “Comisiei de la Veneția”,
Recomandările Comisarului UE în problemele extinderii și, ca rezultat,
proiectele de legi care ar aduce legislația în vigoare în concordanță cu obligațiunile internaționale și prevederile Constituției Ucrainei”, se arată în postarea Secretariatului executiv al Uniunii Interregionale “Comunitatea Românească din Ucraina”.