Proteste masive anti-război în Israel pe fondul intensificării conflictului cu Iranul
Fostul prim ministru scoțian Nicola Sturgeon, un “produs” Klaus Schwab, care a demisionat din funcția de prim-ministru în februarie, a fost arestată duminică în legătură cu o anchetă privind finanțarea partidului său politic, SNP, a informat presa britanică, citată de Romanian Global News.
„O femeie în vârstă de 52 de ani a fost arestată astăzi, duminică, 11 iunie 2023, în calitate de suspectă în legătură cu ancheta în curs privind finanțarea și finanțele Partidului Național Scoțian”, a declarat Poliția din Scoția .
„Femeia a fost luată în arest și este audiată”, a adăugat ea. Potrivit presei britanice, inclusiv BBC și agenția PA, este vorba de Nicola Sturgeon.
Au fost efectuate percheziții la mai multe proprietăți, inclusiv la locuința lui Nicola Sturgeon și a soțului ei Peter Murrell, unde a fost ridicat un cort de poliție în grădină, și la sediul SNP din Edinburgh, potrivit agenției de presă PA.
La începutul lunii aprilie, Peter Murrell, care a fost până la jumătatea lunii martie director general al SNP, a fost arestat în cadrul acestei anchete , înainte de a fi eliberat în aceeași seară fără urmărire penală. Câteva zile mai târziu, trezorierul SNP, Colin Beattie, a fost arestat. De asemenea, a fost eliberat fără a fi aduse acuzații împotriva lui.
Investigațiile s-au concentrat apoi în special pe utilizarea donațiilor de 600.000 de lire sterline (683.000 de euro) strânse în ultimii ani în vederea organizării unui nou referendum de independență, un proiect aflat în impas în fața respingerii de la Londra. Presa a ridicat, de asemenea, întrebări cu privire la un împrumut pe care se presupune că l-a plătit partidului.
Sturgeon este o susținătoare înfocată a transsexualismului și o vedetă a davosiștilor și planurilor lor extremist globaliste.
Nicola Sturgeon, care a afirmat într-un interviu că îi „detestă” pe conservatori, este una dintre politicienele stimulate de Forumul Economic Mondial al lui Klaus Schwab. Ea a fost nominalizată anul trecut, pe 15 septembrie 2022, de către Fundația Rockefeller, ca unul dintre liderii mondiali dedicați „egalității de gen”, scrie www.activenews.ro