Proteste masive anti-război în Israel pe fondul intensificării conflictului cu Iranul
Tucker Carlson l-a avut invitat în emisiunea sa de pe Twitter pe candidatul prezidențial Robert F. Kennedy Jr. Printre temele abordate a fost evident COVID-19, scrie Adrian Pătrușcă pe www.activenews.ro, preluat de Romanian Global News.
Întrebat de ce Statele Unite au laboratoare biologice în Ucraina, după cum cu senitătate a recunoscut Victoria Nuland în fața Congresului, RFK Jr. a răspuns:
„Avem laboratoare biologice în Ucraina pentru că fabricăm arme biologice.”
Kennedy a explicat că producerea de arme biologice este interzisă de Convenția de la Geneva. Pentru a nu fi acuzate de încălcarea Convenției, Statele Unite fabrică arme biologice în străinătate.
Evenimentele din 11 septembrie 2001 au relansat cursa pentru arme chimice și biologice, a povestit RFK Jr.:
„Pentagonul a început să cheltuiască sume mari de bani pe armele biologice. Dar se temea atunci să nu încalce Convenția de la Geneva. Așa că au transferat autoritatea pentru biosecuritate la o agenție din cadrul Departamentului pentru Sănătate. Au numit-o Institutul Național pentru Boli Infecțioase (NIAID) condus de Anthony Fauci.
„Deci Anthony Fauci a primit întreaga responsabilitate a dezvoltării armelor biologice. A primit din partea Pentagonului o mărire a finanțării de 68% pentru a face această treabă. De aceea (Fauci) este cel mai bine plătit oficial din guvernul american… Are (salariul) de 450.000 de dolari pe an, mai mult decât președintele, decât membrii Curții Supreme și decât orice membru al Congresului…”
Și Kennedy a continuat dezvăluirile:
„Când fabrici arme biologice, fiecare armă biologică are nevoie de un vaccin, așa că le creezi în paralel. Întotdeauna, când produci o armă biologică există și un recul. Și tabăra ta se îmbolnăvește. Deci, pentru a dezvolta o armă biologică ofensivă ai nevoie și de un vaccin pentru a o contracara. Deci, trebuie să îți vaccinezi oamenii tăi înainte de a o folosi (împotriva adversarului).”
Iată de ce vaccinul anti-COVID a apărut atât de rapid: era pregătit dinainte pentru că COVID era o armă biologică
RFK a continuat:
„Aceste două lucruri (arma și vaccinul) sunt create de un domeniu al științei numit gain-of-function, în care iei un agent patogen și îi mărești infecțiozitatea, sau faci să treacă mai ușor de la animal la om – dacă înainte ucidea maimuțe, acum va ucide oameeni… Sunt tot felul de metode.
„Apoi îl faci imun la antibiotice și la alte terapii. Practic, este inversul medicinii.
„Timp de 2800 de ani, de la Hipocrate încoace, doctorii au încercat să descopere cum să facă agenții patogeni mai puțin infecțioși și mai puțin mortali, și să creeze antibiotice și terapii pentru asta.
„Ei bine, acum există 36.000 de indivizi, numiți oameni de știință ai vieții, dar care de fapt sunt oameni de știință ai morții care sunt angajați cu program permanent să creeze agenți patogeni care să poată fi folosiți la uciderea oamenilor.”