Austria se luptă să își definească neutralitatea față de războiul din Ucraina. Însă Viena continuă să importe gaz rusesc la capacitate maximă, o sursă cheie de profit pentru Moscova. Austria și-a majorat importurile cu până la 80% în ianuarie 2023, transmite Euronews, preluat de Romanian Global News.
Înainte de embargo, considerat o modalitate de a forța Rusia să se retragă din Ucraina sau să negocieze cu UE, Moscova obținea profituri de peste 600 de milioane de euro pe zi din exportul de gaze către Europa. Deși au existat scăderi în timpul verii trecute – în plus, în octombrie s-a înregistrat un minim istoric de 17% – Austria a revenit acum la nivelurile de import de dinainte de invazie.
Autoritatea austriacă de reglementare pentru industria energiei electrice și a gazelor naturale justifică această creștere prin faptul că importurile din Germania și Italia au scăzut în noiembrie și decembrie, în timp ce intrările din Rusia rămân constant ridicate. Gazprom a redus drastic exporturile de gaze către Europa în această vară. Totuși, cel mai recent, 100% din cantitatea comandată a fost livrată din nou Austriei, după cum a anunțat la începutul lunii februarie șeful companiei energetice austriece (OMV), Alfred Stern.
În 2018, Vladimir Putin însuși
a apărut la Viena pentru a lua parte la semnarea contractelor de furnizare de gaze pe termen lung între Gazprom și OMV, împreună cu cancelarul de atunci, Sebastian Kurz.. Atunci, Austria s-a angajat să folosească gazul rusesc până în 2040 și și-a dublat volumele de aprovizionare. Putin a vorbit despre „securitatea energetică pentru întregul continent printr-o bună cooperare”. Detaliile contractului rămân secrete. Ceea ce se știe, însă, este că OMV trebuie să plătească, indiferent dacă se ia sau nu gaz rusesc.
Karl Nehammer, cancelarul interimar al Austriei, a salutat faptul că țara și-a umplut rezervele de stocare a gazelor la sfârșitul anului trecut. „Dacă rușii continuă să livreze, atunci nu pot interzice OMV să își îndeplinească obligațiile contractuale”, a declarat Nehammer în timpul unei apariții televizate la postul public de televiziune al țării. Austria a importat gaz din Rusia în valoare de 7 miliarde de euro de la începutul invaziei Moscovei în Ucraina, în februarie anul trecut, potrivit ministerului. În prezent, de la Viena se transferă mai mulți bani din Viena către Rusia pentru gaz decât suma totală a ajutoarelor cheltuite de Austria pentru Ucraina de la începutul războiului, informează sursa citată.
Datele oferă o posibilă explicație pentru atitudinea Austriei față de refuzul de a accepta România în spațiul Schengen, în condițiile în care țara noastră a îndeplinit toate condițiile de aderare, iar celelalte state sprijină România în spațiul Schengen. Cancelarul austriac Carl Nehammer vrea să mențină dreptul de veto al Austriei împotriva aderării la Schengen a României și Bulgariei. În pofida nemulțumirilor din România și Bulgaria față de refuzul Austriei de a admite cele două țări în spațiul Schengen fără controale la frontierele UE, cancelarul federal își menține veto-ul. El s-a referit la controalele temporare la frontierele dintre țările Schengen, care sunt justificate, printre altele, de presiunea migrației la frontierele externe ale UE.
OMV vine să mai ceară ceva!
CEO OMV Alfred Stern se va întâlni, luni, la Palatul Victoria cu câțiva “ ghiocei” printre care premierul Marcel Ciolacu, preşedintele PNL, Nicolae Ciucă şi vicepremierul Marian Neacşu. Întâlnirea vine în plin scandal privind refuzul Austriei a de susține intrarea României în Schengen.
Guvernul anunţă oficialcă, luni, de la ora 15.00, premierul Marcel Ciolacu se va întâlni cu Alfred Stern, CEO OMV AG, şi cu Christina Verchere, CEO OMV Petrom.