AUR condamnă declarațiile senatorului UDMR Tanczoș Barna, care a spus că „steagul Ţinutului Secuiesc, simbol al Ținutului Secuiesc din România, va fi arborat în continuare în condiţiile legii de către această comunitate”, scrie https://r3media.ro, preluat de Romanian Global News.
Declarații au fost făcute în cadrul dezbaterilor despre propunerea legislativă de modificare a Legii 75/1994, prin care este sancționată cu amendă de la 10.000 lei la 20.000 lei adăugarea de inscripții şi simboluri ilegale pe drapelul României în afara celor aprobate prin lege sau prin regulamentele militare.
Senatorul AUR, Claudiu Târziu, a subliniat că nu există niciun ținut secuiesc și că discursuri precum ale lui Barna „întrețin extremismul maghiar”.
„V-aș ruga, domnule președinte de ședință, să nu mai permiteți de la tribuna sau microfonul Senatului, cineva, oricine ar fi el, să-și permită, să susțină că în statul national și unitar român, există un ținut denumit secuiesc, sau cum o fi. Nu exista niciun ținut secuiesc, există doar niște extremiști de origine maghiară care întrețin o atmosferă ostilă statului român, inclusiv prin arborarea unui steag al așa-zisului ținut, în condiții care nu respectă legea și dovadă că al nostru coleg, deputatul Dan Tănăsa a câștigat peste 250 de procese, care au vizat luarea acelor drapele de pe clădirile oficiale, care sunt ținute de administratori sau de puternici ai zilei provenind din UDMR. Îmi pare foarte rău că un om de asemenea calitate așa cum este colegul, care a vorbit mai devreme, de la UDMR, continuă să întrețină extremismul maghiar.”, a declarat liderul senatorilor AUR, Claudiu Tărziu.
Cetăţenii sunt datori să manifeste respect faţă de drapelul şi imnul naţional al României, să nu comită niciun act prin care s-ar aduce ofensă acestora. Încălcarea interdicţiei de la art. 1, alin. 3, se constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 10.000 la 20.000 lei de către agenţii constatatori din cadrul Poliţiei Române şi ai Jandarmeriei cu respectarea dispoziţiilor OG 2/2001”, stipulează proiectul de act normativ adoptat luni de Senat.
Potrivit expunerii de motive, „pângărirea drapelului României ca simbol naţional prin ataşarea de însemne peste culorile naţionale constituie o abatere gravă de la ordinea publică şi trebuie sancţionată proporţional cu amendă în cuantum ridicat pentru a descuraja astfel de fapte antisociale”.