Pe 21 noiembrie, Serviciul Național de Informații din Grecia (EYP) a publicat primul său raport anual de activitate, „ introducând, în premieră, în Grecia o practică urmată de alte servicii de informații externe”, scrie https://www.frumentarius.ro, preluat de Romanian Global News.
Este un raport de 21 de pagini, cu următoarele cinci secțiuni: 1) Un mediu complex de crize cu mai multe straturi; 2) Principalele amenințări și originea acestora; 3) Echilibrul între securitate și drepturile individuale; 4) Evolutia Serviciului; 5) Pregătirea pentru provocările de mâine.
Potrivit comunicatului EYP: „raportul oferă publicului oportunitatea de a fi informat despre munca polivalentă desfășurată zilnic de către Serviciu pentru apărarea securității naționale și a intereselor naționale.
Raportul reflectă principalele priorități și principalele domenii de acțiune ale E.Y.P. și descrie pe scurt riscurile cu care se confruntă în domeniile amenințărilor externe, spionaj, terorism, imigrație ilegală, crimă organizată, securitate cibernetică și noile tehnologii, dar și pregătirea Serviciului pentru diferitele provocări ale viitorului.
În plus, sunt menționate inițiative importante întreprinse pentru evoluția Serviciului, precum inițiative legislative, proceduri de restructurare și acțiuni de îmbunătățire a calității personalului, având în același timp o grijă deosebită pentru asigurarea unui echilibru constant între securitate și drepturile individuale.
Desigur, Raportul Anual este inevitabil selectiv și eliptic, așa cum o cere natura unui Serviciu de Informații. Dar cuprinde toate acele elemente, care, fără a-i pune în pericol funcționarea și eficacitatea, ajută la înțelegerea, nu doar a modului de acțiune și a priorităților E.Y.P., ci și a importanței Securității Naționale, a gamei de amenințări moderne și a necesitatea unor măsuri eficiente de protecţie.”