Proteste masive anti-război în Israel pe fondul intensificării conflictului cu Iranul
Președintele AUR, deputatul George Simion, s-a aflat în acest final de săptămână în Italia, alături de partidul Fratelli d’Italia condus de prim-ministrul italian, Giorgia Meloni, a organizat un eveniment politic, transmite Romanian Global News.
George Simion s-a adresat celor peste zece mii de conservatori europeni prezenți la Roma în cadrul panelului „Europa pe care trebuie să o apărăm: motivele conservatorilor împotriva superstatului european”.
Liderul AUR și-a început discursul spunându-le celor prezenți că „vom câștiga următoarele alegeri europene din România.
„Putem câștiga, cu siguranță, împreună cu românii care trăiesc în Italia”, a afirmat Simion, preizând că actuala șefă a Comisiei Europene nu este un model politic.
„Împreună trebuie să fim mândri că suntem latini și trebuie să redăm gloria civilizației noastre. Europa are rădăcini latine și rădăcini creștine.
Europa noastră este plină de bogăție și atât de multă frumusețe. Modelul nostru politic nu este Romano Prodi, nu este Elly Schlein, nu este Frans Timmermans, nu este Ursula von der Leyen.
Împreună cu liderul vostru, care este leoaica Europei, împreună cu guvernul dumneavoastră, vrem să facem guvernul de centru-dreapta la Bruxelles și să câștigăm împreună toate bătăliile care vor veni”, a spus George Simion în discursul susținut.
La eveniment au participat liderii grupului Conservatorilor și Reformiștilor Europeni, dar și personalități internaționale precum fondatorul Tesla, Elon Musk.
Liderul AUR a anunţat că sâmbătă a fost la Vatican, acolo unde a avut o audienţă privată cu Papa Francisc.

”Am dăruit Sfântului Părinte Francisc o sculptură în cadrul audienței private pe care am avut-o. Sculptorul Bălan Fănică din Tibucani, Neamț, are 47 de ani și sculptează de când se știe.
Sculptura se numește Gradina Maicii Domnului realizată din lemn de nuc și viță de vie patinat.
Ea reprezintă spațiu și spiritul Românesc prin ideea de familie matern și dragoste pentru aproape. Lucrarea este abstractizată prezentând mai mult esența dragostei materne decât forma în sine. Natura și ea e prezentă prin arbore care îmbrățișează tot!”, a anunțat președintele AUR.